Amanţii secolului (CineStar-0.30)
Paris, 1832. Baroana Dudevant îşi ia numele George Sand (Juliette Binoche, foto) şi soseşte la Paris pentru a se lansa în cariera de scriitoare. Întâlnirea ei cu Alfred de Musset, un tânăr de 23 de ani, renumit printre scriitori, va conduce la una din cele mai nonconformiste poveşti de dragoste ale secolului al XIX-lea, ce va scandaliza lumea artistică pariziană.
Ploaie de vară (CineMAX-22.50)
Filmul prezintă povestea a trei tineri din Spania anilor 70. Aceştia sunt conştienţi că trebuie să se maturizeze şi să ia viaţa în piept, însă acest gând îi sperie. Unicul lor refugiu îl reprezintă amicii şi regulile stabilite în grupul lor. Un film cu Maria Ruiz (foto) şi Alberto Amarilla.
Intrarea dragonului (TCM-23.00)
Lee (interpretat de Bruce Lee) este un maestru în arte marţiale. El primeşte misiunea de a participa la un turneu de lupte organizat de Han, un traficant de droguri. Pe parcursul competiţiei, Lee întâlneşte luptători din întreaga lume. Pe toţi trebuie să-i învingă, pentru a demasca operaţiunile lui Han.
O noapte cu regele (ACASA-20.30)
Născută în sărăcie şi ajunsă orfană, tânăra evreică Hadassah îl seduce pe regele Xerxes, apoi devine soţia lui. În ciuda poziţiei sale, viaţa femeii este în pericol, deoarece statul a decretat ca toţi evreii să fie omorâţi. Sfidându-i pe cei care o sfătuiesc să fugă, Hadassah decide să lupte pentru a-şi salva poporul…
Ținte vii (PRO Cinema-20.00)
Cleary (Rob Lowe, foto), un geniu IT, inventează un chip revoluţionar. Acesta împiedică agenţiile guvernamentale să acceseze ilegal documentele aflate în computerele populaţiei. Din nefericire, descoperirea îl transformă pe informatician în ţinta unor asasini profesionişti, care vor să-l omoare în timpul unei competiţii de paintball. În alte roluri evoluează Sofia Shinas, John Savage şi Saul Rubinek.
Mâinile care văd (Romantica-20.00)
Emmy (Courteney Cox, foto) e o femeie oarbă, care a fost agresată de un necunoscut. Graficianul Jack (Jeff Fahey) este chemat să realizeze portretul robot al atacatorului, pe baza descrierii făcute de femeie, după ce acesta a reuşit să-i atingă faţa. În scurt timp, Jack descoperă că agresorul e în continuare pe urmele lui Emmy şi vrea să o omoare.
A
facere de familie (TV1000-19.00)
Bradford (Sean Penn, foto) şi fratele său trăiesc cu bunica lor într-o suburbie a oraşului Philadelphia. Tatăl băieţilor e un infractor cunoscut, care trece ocazional pe acasă, pentru a le lăsa bani. Într-o zi, tinerii izbutesc să-şi convingă părintele să-i ia cu el la una dintre “loviturile” sale…
Îngerul necesar (TVR2-0.10)
Ana e pianistă şi compozitoare. La un moment dat, în viaţa ei intră un necunoscut care îi trimite dovezi de dragoste, toate obiectele având culoarea albastră. Sunt mesaje ironice, cadouri neaşteptate, manipulări inteligente, care îi vor schimba viaţa fetei. Un film cu Anca Florea şi Ioana Ginghină (foto).
L
egenda călăreţului fără cap (Prima TV-22.30)
La sfârşitul secolului XVIII-lea, locuitorii unui mic oraş sunt îngroziţi de “Călăreţul fără cap”, un personaj fantomatic, care săvârşeşte o mulţime de crime. Ichabod Crane (Johnny Depp, foto), un poliţist din New York, este trimis de superiorii săi să rezolve misteriosul caz. În ancheta sale, bărbatul este ajutat de Katrina (Christina Ricci), o tânără localnică pasionată de vrăjitorie.
Ş
tiu cine m-a ucis (HBO-23.50)
Aubrey Fleming (Lindsay Lohan, foto), o elevă de liceu , este răpită de un criminal în serie. După lungi căutări, e găsită de poliţie, dar este complet schimbată. Ea a dezvoltat o nouă personalitate, Dakota Moss, un caracter negativ. Părinţii cred că fiica lor suferă de tulburări de personalitate, însă realizează curând că e mai mult decât atât… În alte roluri evoluează Julia Ormond, Rodney Rowland, Brian Geraghty şi Michelle Page.
Stargate: Arma secretă (National TV-22.00)
Filmul prezintă lupta dintre echipa Stargate SG-1 şi cel mai mare duşman al omenirii, rasa Ori. Membrii acesteia din urmă au puteri de neimaginat şi se folosesc de religie pentru a obliga civilizaţiile din univers să îi venereze. Singura modalitate de a înfrânge armata extratereştrilor este ca SG-1 să găsească un artefact misterios numit “Arca Adevărului”. Un film cu Beau Bridges (foto) şi Christopher Judge.
Sahara (Antena 1-20.30)
Dirk Pitt (Matthew McConaughey) soseşte în Africa pentru a găsi o comoară fabuloasă. Eva Rojas (Penélope Cruz, foto) este o doctoriţă care încearcă să afle cauza morţii a milioane de africani. Cei doi, deşi formează o echipă neobişnuită, descoperă că indiciile privind locul comorii şi cauzele îmbolnăvirii duc spre o centrală nucleră. În alte roluri evoluează Steve Zahn, William H. Macy, Rainn Wilson şi Delroy Lindo.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_308f08121a40fef54d3a32f4c4365343.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f1963a304849c477d97b194ef20f3f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e9cc462ffda90b2e6b22676c909e22a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_11e59c4797cb1ba38b85ab44f7e039c2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bf0a72b7df4d337a6452d1a39f76a9b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c449e4e7a03c66515a43761fe52095b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a7de0043a4e608eef6f20bed4288ecfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b5a2b587d6151308f8bc00a04185f831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d58cc0906a2b7767172a813768566682.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_46ca73aee6513db0282fa4c170ba6407.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d74681bcf473c05d462d09b291539372.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/10/4201-196159-vinerirecofoto1tifetinaltime170.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tudor-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tudor-gheorghe-cazut-baie-hotel-moldova-iasi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dorian-popa-si-andreea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/razvan-kovacs-ema-oprisan-ella-visan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_97c519718c2af23eb8a31a71f595f497.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a2e7ad93ae53c37c985d44634ed37333.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-parlamentul-romaniei-9-februarie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-conferinta-guvernul-romaniei-23-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-leu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-rac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-gemeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-taur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-pesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imnul-angliei-versuri-god-save-the-king-si-istoric.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cat-de-des-poti-face-radiografie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-se-obtin-benzina-motorina-si-kerosenul-din-titei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avantajele-si-dezavantajele-de-a-calatori-singur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vijelie-romania-harta-atentionare-meteo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/harta-romania-satelit-pamant.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romanca-spania-face-angajari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lia-savonea-sacou-negru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.