Salată cu tofu

Ingrediente: o mână de rucola, 4 roşii mari, 2 castraveţi, o jumătate de cutie de tofu cu mărar, 100 g măsline fără sâmburi, sare, piper, o lingură de oţet balsamic, ulei de măsline.
Preparare: se spală rucola, se scutură de apă şi se pune într-un bol, apoi se adaugă roşiile feliate şi castraveţii tăiaţi rondele. Se face un sos din oţet, sare, piper şi ulei, care se toarnă peste ingrediente şi se amestecă. Înainte de servire se adaugă tofu scurs de zeamă şi tăiat cubuleţe şi măslinele.

Cartofi la cuptor

Ingrediente: 7-8 cartofi mari, o lingură de boia dulce şi una de boia iute, câte o linguriţă de rozmarin uscat, cimbru uscat, piper şi sare, 3 linguri de ulei de măsline, 3-4 căţei de usturoi, o legătură de pătrunjel proaspăt.
Preparare: se curăţă, se spală cartofii şi se taie rondele mai groase. Se pun într-o pungă de copt mirodeniile, uleiul şi feliile de cartofi. Se leagă la capăt şi se amestecă uşor, astfel încât cartofii să se îmbibe cu toate condimentele. Se pune punga la congelator 30 de minute. Se varsă conţinutul din pungă într-o tavă şi se dă la cuptor, acoperită cu o folie de aluminiu, 30 de minute şi apoi fără folie, ca să se poată rumeni. Se servesc calzi, cu pătrunjel tocat deasupra.

Vinete umplute cu quinoa

Ingrediente: o cană de quinoa, două vinete, o ceapă roşie, o roşie mare, 2 căţei de usturoi, două linguri de ulei de măsline, un ardei capia, sare, piper, o lingură de muguri de pin, pătrunjel verde.
Preparare: se fierbe quinoa într-o cană şi jumătate de apă, cu sare, şi se acoperă pentru 20 de minute sau până când apa este absorbită în totalitate. Se curăţă şi se taie mărunt ceapa, roşia decojită şi ardeiul şi se călesc în tigaie, în ulei de măsline. Înainte cu 2-3 minute de a lua tigaia de pe foc, se adaugă şi usturoiul zdrobit. Se dă deoparte şi se pregătesc vinetele: se spală şi se taie în două pe lungime, apoi se pun în cuptor, la 200 de grade. Se scot când sunt moi şi se scobeşte pulpa cu o lingură de lemn. Se adaugă pulpa de vinete în compoziţia de quinoa şi se amestecă. Se sărează şi se piperează după gust. Se umplu vinetele cu amestecul şi se mai dau încă 5-10 minute în cuptor să se rumenească. Se servesc cu muguri de pin şi cu pătrunjel deasupra.

Borş de sfeclă

Ingrediente: 2 morcovi mari, o ţelină, o rădăcină de pătrunjel, o ceapă mare, un praz, un ardei gras, două roşii, o sfeclă mare, un sfert de cană de orez, o legătură de leuştean, sare, piper.
Preparare: se rad morcovii, rădăcina de pătrunjel şi ţelina, iar ceapa, roşiile, ardeiul şi prazul se taie mărunt. Se călesc puţin în ulei legumele şi orezul, după care se adaugă apă şi se fierb până se pătrund. Sfecla se fierbe, după care se curăţă de coajă şi se dă pe răzătoare. Când legumele sunt aproape gata, se adaugă sfecla şi zeama lăsată de ea şi se mai ţine amestecul câteva minute pe foc. Se sărează şi se piperează, iar la sfârşit, se adaugă leuşteanul mărunţit. Se serveşte caldă, cu pâine şi cu măsline alături.

Paste cu dovleac

Ingrediente: 400 g spaghete, 450 g dovleac, 85 g margarină, un căţel de usturoi, două linguriţe de rozmarin tocat, coaja rasă de la o jumătate de lămâie, nucşoară rasă, sare, piper.
Preparare: se fierb pastele şi se lasă la scurs. Se topeşte margarina într-un vas, se adaugă usturoiul şi se lasă pe foc 30 de secunde, apoi se adaugă dovleacul curăţat şi tăiat cubuleţe, rozmarinul, coaja de lămâie, sare, piper şi nucşoară. Se acoperă cu un capac şi se fierbe la foc domol 15 minute, amestecând din când în când, până când dovleacul se înmoaie. Dacă e nevoie, se mai adaugă sare şi piper. Se adaugă apoi pastele şi se amestecă încet. Se servesc decorate cu rozmarin proaspăt.

Clătite cu sos de ciocolată

Ingrediente: aluat – 500 ml apă minerală, 4 linguri de zahăr, 3 plicuri de zahăr vanilat, 500 g făină, puţin ulei pentru uns tigaia; pentru sos – 100 g de ciocolată amăruie (de post), 100 g zahăr, 4 linguri de apă; pentru umplut – două banane.
Preparare: pentru aluat, se pun într-un bol apa minerală, zahărul şi vanilia şi se amestecă. Se adaugă făina şi se amestecă din nou până ce compoziţia este omogenă, apoi se lasă deoparte cam 15 minute. Se încinge o tigaie şi se unge cu foarte puţin ulei. Se toarnă câte un polonic din compoziţie şi se roteşte tigaia până când compoziţia se întinde peste tot. Când s-a desprins de tigaie, se întoarce clătita cu o spatulă. Se lasă să se rumenească şi pe cealaltă parte şi apoi se răstoarnă pe o farfurie întinsă. Pentru sos, se topeşte zahărul în două linguri de apă, iar ciocolata se topeşte în celelalte două linguri, apoi se mixează amestecurile. Fiecare clătită se umple cu felii de banană şi se stropeşte cu sosul de ciocolată.

Supă de ţelină cu ardei verde

Ingrediente: două ţeline, o ceapă mare, 2 dovlecei, 2-3 ardei verzi, o rădăcină de pătrunjel cu frunze, un păstârnac, 2 cartofi, două-trei linguri de ulei de măsline, sare, piper alb, crutoane, o lămâie.
Preparare: se curăţă ţelina, păstârnacul, pătrunjelul şi ceapa şi se pun la fiert întregi, într-o oală de 3 litri, cu o linguriţă de sare. Cât timp fierb rădăcinoasele, se curăţă dovleceii, cartofii şi ardeii, se taie cubuleţe şi se adaugă în oală, lăsându-se la fiert aproximativ o oră. Se verifică dacă sunt făcute legumele cu ajutorul unei furculiţe şi apoi se scot din zeamă. Se înlătură ceapa, iar restul de legume şi rădăcinoase se pasează cu blenderul. Crema obţinută se potriveşte de sare şi piper şi se mai lasă să dea în câteva clocote. La sfârşit, se adaugă două-trei linguri de ulei. Se serveşte cu crutoane şi se ornează cu pătrunjel verde. Se acreşte cu zeamă de lămâie.

Prăjitură cu ciocolată

Ingrediente: 210 g făină, 40 g cacao, 200 g zahăr, un plic de praf de copt, 80 g ulei, un praf de sare, 300 ml apă minerală, două fiole de esenţă de vanilie, un bol de stafide, un bol de miez de nucă, două linguri de vişine din dulceaţă (sau congelate).
Preparare: nuca se dă puţin la cuptor, iar stafidele se hidratează cu o fiolă de esenţă de vanilie. Apoi, nuca se fărâmiţează puţin cu ajutorul robotului şi se amestecă bine cu ingredientele uscate: făină, zahăr, cacao, praf de copt, sare şi stafide. Se adaugă apa, a doua fiolă de esenţă şi uleiul, amestecându- se cu telul după fiecare ingredient. Se pun şi vişinele în compoziţie. Se toarnă în formă şi se bagă la cuptor 40 de minute. Se verifică cu o scobitoare dacă este gata. Se taie rece.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.