Dacă nu aveţi prea mulţi bani pentru vacanţă, dar vreţi totuşi să petreceţi câteva zile la mare, puteţi alege între litoralul românesc şi cel bulgăresc. Agenţiile de turism se întrec în oferte tentante pentru ambele destinaţii, însă şi anul acesta vecinii noştri ne bat la preţuri. Sejurul de şapte nopţi la Nessebar, la 4 stele, cu toate mesele incluse, costă numai 203 euro. Pentru un pachet turistic tot de şapte nopţi, dar la 3 stele şi cu doar două mese incluse, plătiţi, în Eforie Nord, 317 euro.
România
| Hotelierii români susţin că au totul pregătit. Mai aşteaptă doar... turiştii! |
Bulgaria
| Plajele de pe litoralul bulgăresc ar putea fi invadate şi vara aceasta de turişti români |
«Destinaţiile mai apropiate vor avea de câştigat»
Proprietarii agenţiilor de turism susţin că şi anul acesta va continua “războiul” între Bulgaria şi România în ceea ce priveşte atragerea turiştilor.
“Românii nu vor renunţa la vacanţe. E drept însă că unii vor renunţa la concediul cu charter în favoarea destinaţiilor mai apropiate şi mai accesibile, cum sunt litoralul românesc şi cel bulgăresc. Estimăm că în acest sezon, la bulgari vor ajunge circa 250.000 de turişti români, iar pe litoralul nostru, cel puţin 1.300.000”, ne-a declarat Traian Bădulescu (foto), purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România.