Oricât de îngrijită ar fi pielea de pe mâini sau de pe picioare, apariţia negilor îi va strica tot aspectul. Aceştia sunt inestetici şi, chiar dacă sunt nedureroşi, creează persoanei care se pricopseşte cu aşa ceva complexe şi stări de indispoziţie. În plus, negii sunt contagioşi. Iată câteva remedii care te vor ajuta să scapi de ei.
– Unge negii, dimineaţa şi seara, cu un tampon îmbibat în tinctură de propolis. Până la dispariţia lor, se recomandă să se administreze zilnic câte trei picături de propolis, deoarece acesta e un puternic antibiotic natural.
– Timp de 15 zile, tamponează negii cu ulei de ricin. Fă o pauză de zece zile, după care repetă tratamentul.
– Cea mai simplă metodă de a scăpa de bubele nedorite este una băbească: aplicarea de usturoi pisat stropit cu oţet de mere. Amestecul nu trebuie să depăşească perimetrul negilor.
– Benefică este şi tinctura de rostopască. Se aplică pe suprafaţa negilor câte două picături, timp de o lună. Puteţi folosi şi picături de rostopască proaspătă, pe care le turnaţi pe fiecare neg.
– Utilă în tratarea negilor este şi tinctura obţinută din lăstari de ienupăr şi vodcă. Se lasă la macerat trei săptămâni, iar cu amestecul obţinut se ung bubele de două ori pe zi. Tratamentul se va urma maximum cinci săptămâni.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!