Scapă de punctele negre

Comentează

Pe lângă coşuri, iritaţii sau pete roşiatice, punctele negre ne dau mari bătăi de cap când vine vorba de frumuseţea şi de sănătatea tenului. Provocate de excesul de sebum care dilată porii epidermei, ele sunt de fapt terminaţiile exterioare ale glandelor sebacee. În contact cu mediul exterior, acestea se oxidează şi capătă culoarea închisă. Cel mai frecvent, punctele negre apar pe bărbie, nas sau frunte şi sunt uşor de îndepărtat cu ajutorul unor tratamente naturiste.

Arhiva foto
Arhiva foto

Argilă albă

O mască eficientă în combatarea punctelor negre este cea obţinută din amestecul de pudră de argilă albă cu suc de grepfrut. Aceasta are în primul rând rol de îmbunătăţire a circulaţiei sangvine şi de purificare a tenului. Se aplică pe faţă o dată pe zi şi se repetă ori de câte ori este nevoie, până la dispariţia punctelor negre.

Arhiva foto

Scorţişoară

Masca cu pudră de scorţişoară are un efect garantat pentru obţinerea unui ten curat. Aceasta se prepară din câteva grame din acest condiment, puţin lapte, două picături de miere şi zeamă de lămâie. Toate se amestecă până când se obţine o pastă omogenă. Soluţia se aplică direct pe zonele cu puncte negre.

Arhiva foto

Aloe vera

Pentru a preveni apariţia punctelor negre beţi zilnic un pahar cu suc proaspăt obţinut din alţ vera. Substanţa magică previne apariţia coşurilor şi stimulează înlăturarea toxinelor din organism.

Arhiva foto

Coriandru
Combinaţia unui pahar de infuzie de seminţe de coriandru şi câteva grame de pudră de turmeric îţi poate da o mână de ajutor. Aplică imediat după demachiere, cu ajutorul unor compr

Arhiva foto

ese, soluţia obţinută din acest amestec.


Apă m
inerală
altă mască eficientă se face şi amestecând o lingură de apă minerală neacidulată cu o lingură de bicarbonat alimentar. Cu soluţia astfel obţinută se freacă uşor doar zonele cu puncte negre.

Arhiva foto

Mălai

Un tratament la îndemână are la bază mălaiul. Zonele cu probleme se freacă cu mălai timp de două-trei minute, după care se curăţă tenul cu apă şi gel special de faţă. Repetă săptămânal acest masaj facial.

Arhiva foto

Cartofi
Pentru înlăturarea de pe suprafaţa tenului a nesuferitelor puncte negre, după curăţarea şi demachierea feţei, medicina naturistă recomandă fricţionarea uşoară cu o felie de cartof crud.

Arhiva foto

Planta săptămânii - Dudul

Frunzele de dud au proprietăţi astringente şi antidiabetice. Ceaiul preparat din acestea are efecte benefice în tratarea unor afecţiuni precum diabetul zaharat, gastrita, ulcerul gastric şi duodenal. Produsul e recomandat şi în afecţiunile pulmonare sau în stomatite. Pentru ca efectele terapeutice să fie mai puternice, medicina naturistă recomandă amestecul de frunze de dud cu cele de afine, cu teci de fasole, frunze de nuc şi urzică. Pe de altă parte, fructele de dud, bogate în tanin, carbonat de calciu şi arginină, se recomandă suferinzilor de constipaţie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Evenimentul celor de la Caiac SMile a reunit aproximativ 200 de oameni în cele două zile. Foto: Libertatea.
10:46
Cel mai spectaculos drum din țară, parcurs în motocicletă de persoane cu dizabilități: lecția de viață predată timp de 2 zile pe Transfăgărășan
MONDEN
Alexia Eram și Tonghi
11:13
Alexia Eram, gest romantic de ziua iubitului ei. Ce reacție a avut Andreea Esca
Răzvan Simion și Lidia Buble
11:10
Răzvan Simion și Lidia Buble continuă procesul pentru bani. Ce a decis Tribunalul București
POLITIC
Viceprim-ministrul României, Hunor Kelemen, este surprins în timp ce președintele României, Nicușor Dan, invită membrii partidului UDMR, condus de președintele UDMR, Kelemen Hunor, la consultări privind numirea prim-ministrului României, la Palatul Cotroceni, București, România, pe 17 septembrie 2026.
11:24
UDMR va vota guvernul Mureșan. Kelemen Hunor, despre negocierile cu PSD: „Trebuie să lași toate ușile deschise pentru dialog”
Alegeri Romania
10:58
Sondaj CURS: Peste 30% dintre români cred că actuala criză politică ar trebui rezolvată prin anticipate. Cum arată intenția de vot
Ultimele știri
11:51
Dan Motreanu acuză PSD că negociază o majoritate „pe întuneric” pentru Sorin Grindeanu: „Cetățenii au dreptul să știe cine își asumă guvernarea”
11:49
Cercetătorii au forat 438 de metri sub o pădure și au descoperit urmele unui crater de 1,85 km, format de un meteorit de 100 de metri acum 50.000 de ani
Exclusiv
11:43
Sorin Grindeanu a discutat cu Ilie Bolojan față în față și i-a spus că PSD nu votează guvernul Siegfried Mureșan
11:40
Anunțul făcut de Răzvan Fodor după 16 ani de căsnicie. „Nu poți să trăiești cu un om și să-l verifici întruna”
TRENDING
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
22 sept.
Modificări importante în grila Antenei 1. Zilele în care Asia Express și Insula Iubiri nu vor fi difuzate
22 sept.
S-a deschis Chitila Plazza, mallul de 8.000.000 de euro și 5.780 de metri pătrați. Marile branduri care pot fi găsite aici
22 sept.
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
Foto: LIDL
11:17
Secretul cumpărăturilor mai ieftine la Lidl? Al doilea produs vine cu până la 75% reducere
Femeie care curăță apa dintr-un frigider
06:10
Cum să scapi de apa din frigider
O persoană curăță toaleta
05:00
Cât de des trebuie curățată toaleta
Ce înseamnă YKK, literele de pe fermoarele din întreaga lume. Sursă foto: Profimedia.
22 sept.
De la ce vin cele trei litere gravate pe jumătate din fermoarele din întreaga lume
Misterul din spatele anesteziei generale: ce au descoperit cercetătorii când au scanat creierul pacienților „deconectați”. Foto: Getty Images
22 sept.
Unul dintre marile mistere nerezolvate ale științei: ce dezvăluie anestezia generală despre creier
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Ninge viscolit pe Transfăgărășan, iar drumarii intervin cu utilaje și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac. Sursă foto: Meteoplus / Facebook
10:06
Iarna a venit peste noapte pe Transfăgărășan. Ninge viscolit, iar drumarii intervin cu utilaje cu lamă și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac / VIDEO
Douglas Rushkoff
InterviuExclusiv
10:00
Douglas Rushkoff, unul dintre cei mai influenți gânditori ai lumii: „O parte din tendința periculoasă spre naționalism e rezultat al impactului tehnologiei digitale”
Anca, șoferița româncă de TIR în Italia
09:50
O româncă a trăit ani la rând într-o cabină de câțiva metri, dar a ajuns una dintre cele mai respectate șoferițe de TIR din Italia
O mașină neagră pe care scrie „carabinieri”
07:36
Un român și un italian s-au dat drept carabinieri și au înșelat o femeie cu 50.000 de euro, la Genova
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB