Meteosensibilitatea nu este o boală, este, mai mult, o stare de disconfort cauzată de schimbările meteo care se produc, la un moment dat. În mod normal, nu ar trebui să ne afecteze, dar acest lucru se petrece doar pe fondul unor dezachilibre sau afecţiuni ale căror simptome se agravează, atunci când se petrec modificări climatologice.
Simptomele sunt în funcţie de vârstă, sex de starea de funcţionare a organismului, de bolile pe care le ai. Se manifesta prin stări de nelinişte, oboseală accentuată, nervozitate, ameţeli, dureri de cap şi de oase, inima îţi bate mai tare, ai stări de sufocare, variaţii de tensiune, tulburări de somn şi de concentrare. În special hipertensivii sunt cei mai afectaţi.
– Pentru a putea diminua aceste probleme fă cât mai multă mişcare şi plimbări în aer liber.
– Dormi 7-8 ore pe noapte.
– Mai mult, dacă eşti fumător, lucrurile se pot complica şi mai rău.
– Dacă eşti hipertensiv acordă o atenţie deosebită şi alimentaţiei care ar trebui să conţină cât mai multe crudităţi, legume şi fructe bogate în vitamine şi minerale, dar şi lactate degresate şi grăsimi vegetale.
– Înlocuieşte sarea cu cimbru, pătrunjel sau mărar.
– Fă o cură cu ceai de talpa gâştii, păducel, lavandă, roiniţă, valeriană, floarea pasiunii sau flori de tei (3 căni pe zi).
– De asemenea, şi o cură cu plante cu efect diuretic căci odată ce se elimină apa din organism scade şi valoarea tensiunii arteriale.
– Şi cura cu ceai de mesteacăn, mătase de porumb, coada calului, cozi de cireşe sau vişine, teci de fasole sau rădăcină de pir este indicată. Se beau 3 căni pe zi.
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.