Scorpionii sunt agitaţi

Comentează
Arhiva foto

Dan Pascaru, 29 septembrie 1974, ora 12.40, Bucureşti. Balanţă cu ascendentul în Săgetător.

Calităţile cu care ai fost înzestrat pot fi umbrite de o prea mare instabilitate a dorinţelor tale. Îţi propui să atingi un prag în carieră, dar nu ai răbdarea necesară pentru a ajunge acolo şi renunţi. Această tendinţă trebuie stăpânită, în mod special când vine vorba de locul de muncă. Te avantajează meseriile care presupun efort intelectual, comunicare, înscrisuri şi contacte nemijlocite cu oamenii. Este posibil să treci prin mai multe etape până vei ajunge la adevărata ta chemare. Norocul te însoţeşte şi îţi poate aduce ascensiune bruscă după vârsta de 30 de ani, cu condiţia să fi făcut eforturile necesare până atunci. O anumită latură din firea ta s-ar putea dovedi păguboasă pentru reuşită. Îţi faci multe iluzii, crezi că viaţa te va aşeza într-o poziţie avantajoasă fără nici un efort din partea ta şi, deşi nu ai răbdarea necesară, aştepţi acea zi.

Corina Caragea, 29 septembrie 1984, ora 19.20, Constanţa. Balanţă cu ascendentul în Berbec.

Starea de sănătate este delicată şi poate atrage după sine răsturnări de situaţie în privinţa stabilităţii locului de muncă. Sunt posibile intervenţii chirurgicale repetate pentru îndepărtarea pietrelor la rinichi sau a altor complicaţii în acea zonă. Atenţie la alimentaţie, la tratamente, nu luaţi pastile după cum vă spune oricine. Şi organele genitale pot avea de suferit în lipsa unei vieţi sexuale echilibrate. Atenţie la animale, păstraţi distanţa faţă de ele pentru că pot să apară surprize neplăcute din partea lor. Pentru a vă regăsi echilibrul este bine să abordaţi o alimentaţie cât mai naturală, simplă, şi să vă feriţi de excesele de orice fel. Sunt posibile şi necazuri din partea tatălui, mergând până la despărţirea fizică sau răceală sufletească faţă de el. Mama are un rol benefic în viaţa dv. Sunteţi deosebit de intuitivă şi de sensibilă la orice schimbare de dispoziţie a celor din jur şi asta vă poate face vulnerabilă, nervoasă şi nemulţumită mai tot timpul.

Maria Dudescu, 27 martie 1971, ora 3.00, Bucureşti. Berbec cu ascendentul în Capricorn.

Aţi trecut prin multe evenimente care v-au marcat şi v-au făcut să aveţi încredere mai ales în puterea dv. de a vă schimba viaţa. Sunteţi celebră printre rude şi vecini pentru firea puternică şi realizările de până acum. Nu prea vă iubesc cei care vă “admiră”, dar nu este o problemă. Este posibil să vă fi căsătorit foarte repede cu o persoană din anturaj şi să fi pornit în viaţă împreună de la zero. Nu a fost o decizie prea inspirată pentru că acum vedeţi că nu doar realizările materiale contează. Este bine să nu căutaţi să obţineţi bani, bunuri sau avere de la ceilalţi cu orice preţ, pentru că viaţa vă poate demonstra că puteţi pierde în orice clipă ceea ce aţi acumulat. Faţă de copii aveţi sentimente profunde pe care nu le exprimaţi. Partea a doua a vieţii vă poate aduce o moştenire surprinzătoare care vă va ajuta să vă schimbaţi viaţa.

Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi o scrisoare la Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele, data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în ziarul din timpul săptămânii, în pagina specială de horoscop, în Suplimentul de weekend şi în Libertatea de duminică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
loto-11
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
MONDEN
Mirela Vaida si sotul
19 sept.
Mirela Vaida, escapadă la Veneția după 17 ani de căsnicie: „Un erou! Cu mine n-a avut timp să se plictisească”
Elena Udrea si Eva
19 sept.
Elena Udrea, imagine de arhivă din Costa Rica, cu o zi înainte să devină mamă: „Neștiind că a doua zi avea să vină”
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.
19 sept.
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
Ultimele știri
09:07
„Ne-au spus că jumătate dintre noi trebuie să plece”: 81 de angajați au fost concediați peste noapte de o companie chineză, în Italia
08:52
Donald Trump vrea să creeze „Forța AI”, o unitate specială dedicată inteligenței artificiale, care va fi condusă de un „țar”
08:50
Cum a slăbit Oana Radu 16 kilograme într-o lună și jumătate. Nu a apelat la injecții sau la pastile
08:49
Diana Matei, adevărul despre relația cu Marian Cleante după 22 de ani: „Este un test la care sunt supusă în fiecare moment”
TRENDING
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
19 sept.
Turismul balnear va renaște într-o comună din sudul României. Băile termale de la Bughea de Sus, cunoscute din secolul al XIX-lea
19 sept.
Ce spunea Traian Băsescu cu puțin timp înainte ca Siegfried Mureșan să fie nominalizat premier de către Nicușor Dan
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”