0-142711-boc.jpg

Premierul Emil Boc a declarat că Registrul Naţional al Donatorilor de Măduvă va fi operaţional începând cu 1 septembrie, pregătirile urmând să înceapă încă de săptămâna viitoare. „În urma analizei pe care am făcut-o împreună cu ministrul Ion Bazac, am luat decizia că începând cu 1 septembrie să avem operaţional acest registru naţional al donatorilor de celule stem. Nu vom mai intra în detalii ca să spunem de ce nu s-a făcut de 20 de ani acest lucru, important este că avem capacitatea să-l facem”, a declarat Boc.

Ministrul sănătăţii a spus că România va urma modelul registrului spaniol, iar în cel mai scurt timp vom avea două noi centre de transplant, unul la Bucureşti şi unul la Iaşi, şi şase centre unde românii vor putea să doneze celule stem. Odată cu înfiinţarea Registrului Donatorilor Onorifici de Celule Stem, bazele de date ale centrelor de testare din ţară vor fi reunite, iar angajaţii vor putea să le caute pacienţilor donatori compatibili în România pentru că cele mai mari şanse de a-i găsi sunt în ţara de origine a pacientului. În cazul în care nu şi-ar găsi un donator compatibil aici, angajaţii registrului ar putea începe căutările în registrul internaţional în care sunt înscrişi peste 13 milioane de donatori. „Când am pornit această campanie, am avut în minte acest rezultat. Toată campania a fost concentrată pe această idee: înfiinţarea Registrului Donatorilor Onorifici de Celule Stem. Iar faptul că ideea centrală a campaniei s-a transformat într-o promisiune venită din partea autorităţilor nu poate decât să-mi dea satisfacţia lucrului bine făcut. Campania nu se va opri aici. Vom fi cu ochii pe autorităţi astfel încât promisiunea să devină realitate. În plus, campania va continua cu alt mesaj puternic: avem registru, e nevoie de donatori. Îi vom invita pe români să se înscrie în registru pentru că numai în felul acesta îi putem ajuta pe cei care suferă de o formă de cancer a sângelui”, a declarat Paula Herlo, realizatoarea campaniei „Avem viaţa în sânge”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.