4266-215233-26fatasuc.jpgAlungă oboseala
Cafeaua, alcoolul, grăsimile saturate şi medicamentele sunt câţiva dintre factorii care îţi afectează buna funcţionare a ficatului. Sfecla roşie reuşeşte să protejeze acest organ important şi contribuie la detoxificarea organismului. Sunt recomandate sucurile obţinute din această legumă şi salatele proaspete, în special în perioadele în care resimţi stări acute de oboseală.

Previne malformaţiile fătului
Acidul folic nu trebuie să lipsească din alimentaţia gravidelor. El se gă-seşte în cantităţi suficiente în sfecla roşie şi, conform unor studii recente, scade semnificativ riscul apariţiei malformaţiilor congenitale la făt.

Scade presiunea arterială
Bogată în potasiu şi în acid folic, rădăcina roşie este benefică celor care au probleme de inimă. Sfecla reglează tensiunea arterială şi oferă o protecţie în plus cardiacilor, pentru că asigură buna funcţionare a musculaturii cordului.

Combate anemia
Complexul de vitamine care îţi ajută copilul să lupte cu anemia poate fi acoperit cu uşurinţă dacă incluzi în alimentaţia lui şi sfecla roşie. Aceasta este bogată în substanţe nutritive şi creşte pofta de mâncare a micuţului, ajutându-l să se dezvolte armonios.

Luptă cu viruşii
Chiar dacă medicii nu au stabilit încă mecanismul prin care sucul de sfeclă roşie reuşeşte să protejeze organismul de infecţiile virale, o vorbă veche, bătrânească, spune că această legumă este un scut eficient împotriva acestui tip de microorganisme. Atunci când simţi primele simptome ale bolii, începe o cură în care să bei zilnic aproximativ un pahar de suc proaspăt de sfeclă roşie. În mod miraculos, te vei vindeca mult mai repede decât dacă ai urma doar tratamentul medicamentos prescris de medic.

Contraindicată diabeticilor
Pentru că este bogată în zahăr, sfecla roşie face parte dintre alimentele interzise cu desăvârşire diabeticilor. De altfel, ea trebuie administrată cu atenţie şi copiilor care sunt predispuşi să dezvolte această afecţiune cronică.

Are efecte anticancerigene
Mai multe studii au arătat că sucul de sfeclă roşie are capacitatea de a stopa multiplicarea celulelor canceroase din sânge, oprind astfel creşterea tumorilor. De patru ori pe zi, se bea un amestec din 10 linguri de suc de sfeclă roşie, 20 de linguri de suc de morcovi şi un pahar de suc de mere. Tratamentul durează 60 de zile, după care se face o pauză de două săptămâni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.