1. Spălatul pe mâini

Igiena este recomandată, dar nu în exces. În ultimii ani am devenit obsedaţi de curăţenie, astfel încât spălându-ne excesiv de mult omorâm bacterii care sunt utile organismului, unele dintre acestea fiind necesare digestiei. Lipsa lor determină depunerea grăsimii, mai ales în zona taliei, potrivit unui raport realizat de cercetătorii de la Emory University School of Medicine din Georgia.

2. Prietenii

Grupul de prieteni contează foarte mult atunci când vine vorba despre greutatea corporală. Astfel, dacă amicii noştri sunt graşi sau grăsuţi, vom tinde şi noi să ne neglijăm, vom mânca mai mult, cot la cot cu ei, nu vom mai face sport şi totuşi ne vom simţi bine în pielea noastră, pentru că nu vom mai avea cu cine să ne comparăm, decât cu alţi supraponderali.

3. Scaunele şi canapelele confortabile

Dacă piesele de mobilier pe care ne aşezăm pentru a ne odihni nu ar fi atât de confortabile, nu am sta tolăniţi toată ziua. Ne-am mai plimba, ne-am mai ridica pentru a ne dezmorţi picioarele. Dar astfel nu are nici un sens să ne mişcăm. Ne luam toate cele necesare lângă noi, de la mâncare şi până la telefon şi stămfără nici o grijă, lăsând grăsimea să se adune.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.