Mergi direct la conținut »
Stațiunea preferată a lui Stalin zace în ruine. Cum arată acum splendoarea de altădată a turismului sovietic
Cultură și Vacanțe Libertatea > Lifestyle > Cultură și Vacanțe > Stațiunea preferată a lui Stalin zace în ruine. Cum arată acum splendoarea de altădată a turismului sovietic

Stațiunea preferată a lui Stalin zace în ruine. Cum arată acum splendoarea de altădată a turismului sovietic

Tskaltubo este un oraș din vestul Georgiei, celebru în spațiul ex-sovietic pentru izvoarele termale și pentru legăturile cu dictatorul Iosif Stalin. Stațiunea a fost părăsită după prăbușirea comunismului și disoluția URSS, însă splendoarea clădirilor se întrevede și acum prin vegetația care a cuprins între timp clădirile vechii stațiuni, transmite Business Insider.

De Adrian Ilie,

Olandezul Roman Robroek s-a specializat în fotografierea clădirilor abandonate și castelelor părăsite.

”Când mi-am început călătoria în fotografia urbană, am văzut multe clădiri goale, abandonate și părăginite. Apoi m-a apucat curiozitatea. Care sunt poveștile din spatele acestor clădiri? Cine a locuit în ele? În ce scop au fost folosite și de ce au fost abandonate?”, a spus Robroek.

Tot el a surprins frumusețea stațiunii vechi din Tskaltubo, ale cărei clădiri sunt astăzi, în mare parte abandonate, în timp ce altele sunt ocupate de refugiați din Abhazia.

Orașul a devenit cunoscut pentru izvoarele sale termale încă din secolul VII. De mii de ani oamenii locului cred că izvoarele au proprietăți tămăduitoare, numindu-le ”apele nemuririi”. Erau recomandate pentru reumatism, afecțiunile circulatorii și cardiovasculare, diabet, astm și boli de piele.

Clădirile stațiunii au fost ridicate la începutul secolului XX, iar în anii 20 au devenit o destinație populară printre membrii elitei sovietice. Cetățenii Uniunii Sovietice aveau dreptul la două săptămâni de odihnă întruna din stațiunile țării.

Corespondență din Siria | În mijlocul războiului pentru a ajuta! Românca Roxana Diaconescu se luptă să salveze viețile oamenilor prinși în conflictul din Siria
Recomandări

Corespondență din Siria | În mijlocul războiului pentru a ajuta! Românca Roxana Diaconescu se luptă să salveze viețile oamenilor prinși în conflictul din Siria

La Tskaltubo, vizitatorii aveau de ales între 19 sanatorii luxoase și nouă băi. Cea mai mare baie din complex, nr, 6, a fost construită pentru folosința exclusivă de către Iosif Stalin, conducătorul de facto al URSS în perioada 1924-1953. De altfel, Stalin era din partea locului, el având origini georgiene.

După dizolvarea URSS în 1991, clădirile din stațiune au căzut în paragină, unele dintre ele fiind năpădite de buruieni și viță de vie, iar mușchi au apărut pe interiorele luxoase.

Între timp, în 2015, o nouă stațiune a apărut în oraș, cu un nou centru medical, un hotel renovat, cu restaurant și cramă, în contrast cu ruinele vechiului resort. Chiar și așa, turiștii vizitează clădirile vechi, impresionați de frumusețea acestora.

În câteva dintre vechile sanatorii au fost cazați circa 6.000 de refugiați georgieni care și-au abandonat casele în timpul conflictului intern din Abhazia. Deși guvernul le-a promis că le va găsi noi locuințe până în 2020, până acum nu a fost luată nicio măsură concretă.

Cultul lui Pomohaci | Cum îi ademenea pe minori fostul preot acuzat de pedofilie. “La părintele îi e frică să doarmă singur”
Recomandări

Cultul lui Pomohaci | Cum îi ademenea pe minori fostul preot acuzat de pedofilie. “La părintele îi e frică să doarmă singur”

”Tot ni se promit noi apartamente, dar singura dată când guvernul arată vrea urmă de interes e atunci când ne vrea voturile”, a spus Giga Akobidze (64 de ani), unul dintre rezidenții din stațiunea veche.

Pentru a supraviețui, unii dintre ei au vândut piese de mobilier și candelabre din clădirile pe care le-au ocupat. Ei au improvizat și un sistem de canalizare din țevi de plastic pentru a ameliora condițiile de trai.

”Ei mi-au arătat zâmbind pe unde să intru în clădiri, care părți sunt locuite, care abandonate și unde să am grijă. Nu am decât respect pentru atitudinea acestor oameni”, a spus fotograful Roman Robroek.

Acesta colaborează îndeaproape cu Europa Nostra, o fundație non-profit care derulează programe de refacere a monumentelor și clădirilor de patrimoniu.

Close
Închide
  Close