Atâta vreme cât rămân fixaţi în interiorul rinichilor, calculii (aşa-numitele pietre) sunt toleraţi de organism, iar persoana bolnavă nu simte decât ocazional dureri de spate. Durerile mari apar însă atunci când piatra se mişcă, pentru că urmează să fie eliminată prin urină şi poate bloca sau irita ureterul. “Colica renală, adică acea criză extrem de dureroasă, poate dura câteva minute sau mai multe ore şi cedează destul de greu la analgezice administrate oral. În astfel de cazuri pacientul trebuie să cheme o ambulanţă sau să meargă la spital, pentru a i se administra un tratament intravenos de urgenţă”, ne-a explicat dr. Laurenţiu Luca.

Potrivit specialistului Clinicii Puls, pe durata crizei este indicat să fie limitat consumul de lichide, pentru a nu suprasolicita rinichiul, şi aşa chinuit de spasme. După ce durerea cedează, poate fi începută hidratarea organismului cu până la trei litri de apă plată pe zi. “După tratamentul de urgenţă este bine să fie aprofundate investigaţiile, pentru că, în cazul unor leziuni interne severe provocate de calculi, se impune administrarea unui antibiotic. Primele semne ale unor astfel de leziuni sunt urina cu sânge, durerea la urinare, febra şi apariţia senzaţiilor de balonare şi de greaţă”, a subliniat medicul, adăugând că, în cazul prelung4203-196634-specialist1.jpgirii durerilor pe parcursul câtorva zile, bolnavul trebuie spitalizat, pentru a se evita un blocaj renal sau afectarea definitivă a funcţiilor rinichiului.

Cum se manifestă bolnavul în timpul colicii

În timpul colicii renale, bolnavul este palid, transpiră abundent la nivelul capului din cauza durerii ascuţite şi încearcă în zadar să-şi găsească o poziţie prin care să reducă intensitatea crampelor. În acele momente îi face bine să stea culcat pe spate şi să ţină ceva cald lipit de zona dureroasă (o sticlă cu apă fierbinte sau o pernă electrică).4203-196633-spe1.jpg

Beţi foarte multe lichide!

Pentru a preveni problemele renale, adoptă o dietă care să conţină puţine proteine (carne, peşte, ouă), legume şi fructe fără seminţe, dar şi doi litri de lichide/zi. Liliana Simidon, specialistul în tratamente naturiste al Libertăţii, susţine că pentru a vă proteja rinichii, puteţi face: cură cu sucuri de fructe şi legume (cinci zile consecutiv, pauză 20 de zile şi se repetă); cură cu ceai de pir şi cu suc de lămâie; cură cu ceai de cozi de cireşe şi cu mătase de porumb; cură cu suc de orz verde; băi de şezut cu ceai de coada calului (30 de minute, de 3-4 ori/ săptămână), sau reflexoterapie.

4203-196635-rinichi.jpgDe asemenea, vă pot fi de folos produsele:

Urinal Acut – susţine funcţionarea aparatului urinar şi tratează infecţiile urinare. Administrare: o capsulă sau două/zi. Preţ: 27 lei;

Diuretic – Fares – elimină microcalculii şi măreşte cantitatea de urină eliminată. Administrare: una-două capsule de 3 ori/zi. Preţ: 9,50 lei;

Calcurosin Biocom – ajută la dizolvarea calculilor renali şi elimină infecţiile urinare. Administrare: o capsulă de 3 ori/zi. Preţ: 13 lei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.