Natalia Lepioşkina a povestit cum hrăneşte lipitorile cu sânge de vacă, apoi le spală în apă proaspătă şi le depune în câteva borcane de sticlă. „Acum sunt mulţumite, sunt sătule”, spune Natalia Lepişkina, o femeie care lucrează de peste 25 de ani, la Centrul Medical Internaţional din Rusia destinat creşterii lipitorilor.
Centrul a fost înfiinţat în 1937, şi creşte în prezent peste trei milioane de lipitori pe an, fiind primul producător mondial din acest domeniu. Publicaţia American Journal of Nursing scria în acest an că terapia cu lipitori cunoaşte o „renaştere” spectaculoasă, în special în ceea ce priveşte tratamentul post-operatoriu aplicat pacienţilor care au suportat intervenţii chirurgicale.
„Este o formă ştiinţifică de tratament cu efecte dovedite”, spune Ghenadi Nikonov, directorul fermei de lipitori.
„Lipitorile au un rol antiinflamator, ajută la regenerarea ţesuturilor, împiedică formarea cheagurilor şi fluidizează sângele”, explică Galina Pietrakova, medic specialist în hirudoterapie, denumirea ştiinţifică a terapiei cu ajutorul lipitorilor.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi