Terapia Durerii se numără printre metodele moderne de tratament. Medicii spun că există peste 100 de cauze posibile ale durerilor de spate, de cele mai multe ori semne ale unor boli grave. Și nu e recomandat să te tratezi oricum, căci riscurile sunt mari.
Cuprins:
Cam jumătate dintre români suferă din cauza afecțiunilor coloanei vertebrale. Și nu e om care, măcar o dată în viață, să nu fi avut o durere de spate. Un masaj azi, un leac băbesc mâine, o alifie sau un supozitor, durerea dispare pe moment. Și avem impresia că a trecut de tot. Numai că ceea ce presupunem noi a fi „o sciatică” ori o durere firească după efort sau în zilele „acelea”, poate ascunde mult mai mult. Iar când durerile de spate se repetă, ba chiar se îndesesc, este neapărat necesară vizita la medic.
Lumbago, sciatica și hernia de disc sunt cel mai des întâlnite probleme ale coloanei. Și o pietricică rebelă poate da naștere unei crize acute de rinichi. În care durerea este insuportabilă. Fie că este vorba despre perioada sensibilă a lunii, fie de infecții urinare ori alte boli din sfera ginecologică. Există posibilitatea ca durerea să se instaleze în spate. Uneori, poate fi vorba despre boli cu transmitere sexuală. Care nu se manifestă altfel și evoluează tihnit. articulațiile au de suferit.