Odată cu venirea sezonului rece, schimbările în garderobă devin esențiale pentru a face față temperaturilor scăzute, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la stil. Ca în fiecare an, marile case de modă au fost cele care au dat tonul în ceea ce privește acele trenduri și ținute considerate must-have pentru sezonul rece 2023-2024. Dincolo de aceste trenduri însă, fiecare este liber să aleagă ce se potrivește stilului personal și să-și creeze propriile ținute pentru iarna aceasta.
Cuprins:
Marile case de modă au prezentat la New York la Londra, la Milano la Paris, timp de peste o lună, cele mai apreciate ținute pentru seoznul rece 2023-2024. În timp ce sezoanele toamnă/iarnă 2022-2023 și primăvară/vară 2023 au fost o odă adusă anilor 2000 și experimentelor de stil, sezonul toamnă/iarnă 2023-2024 a revenit la esența modei cu influențe mai rafinate, sărbătorind însă libertatea de mișcare.
Colecțiile au fost dedicate ținutelor de zi cu zi, dar au dispărut piesele casual de anii trecuți. Acestea au fost înlocuite, în schimb, cu o abordare mult mai șic.
În ceea ce privește culoarea, bejul, în toate nuanțele sale variate, a adus un plus de eleganță, în timp ce multe nuanțe de sorbet pastel au infuzat colecțiile de iarnă, făcându-le mai vesele ca niciodată.
Deși tendințele anilor 2000 par să dispară treptat de pe podiumuri, o ultimă expresie stilistică a acestora a rămas. Fustele au fost stratificate peste pantaloni, în culori și tonuri asortate. Aceste tendințe au putut fi observate la case de modă precum Fendi, Givenchy și Chanel.
Mulți dintre cei care au văzut ținutele de pe podiumuri s-au întrebat dacă e vorba despre pantaloni scurți sau lenjerie intimă. Fie că a fost vorba despre athleisure de la Miu Miu sau officewear de la Andreas Kronthaler pentru Vivienne Westwood și Ferragamo, pantalonii scurți - foarte, foarte scurti - au sedus prin versatilitatea lor.
Deși atemporali, umerii structurați din anii '80 par să revină cu diemnsiuni mai mari ca niciodată. Publicul a fost cucerit de modelele văzute la Saint Laurent de Anthony Vaccarello, Courreges și Balenciaga.
Dantela neagă se regăsește în creațiile multora dintre casele de modă, anul acesta, mai ales în ceea ce privește ținutele delicate de seară, unde frumusețea detaliilor a fost subliniată tocmai de dantelă.
În sezonul rece 2023/2024, marile case de modă au trecut de la florile mari, supradimensionate, la broderii florale delicate care se regăseau pe întreaga ținută.
Pe lângă bejul care a fost aproape nelipsit și care a apărut în toate nuanțele sale, ținutele alb-negru, precum și ținutele pastel au dominat podiumurile din cele mai mari centre ale modei. Această iarnă pare să fie una veselă, cel puțin în ceea ce privește tendințele în fashion și ținutele must-have în sezonul rece 2023-2024.
Denimul a fost și anul acesta una dintre vedetele podiumului. Singura regulă de bază a fost alegerea unor nuanțe similare în ceea ce privește topul și pantalonii sau fusta, pentru un aspect impecabil.
Imprimeul cu buline, inspirat din epoca anilor ’50 a fost vedetă pe multe podiumuri în acest sezon, a fost reinterpretat pentru a rămâne în conformitate cu cerințele modei din 2023, în modele mini sau maxi la case precum Balmain, Miu Miu și Valentino, arată revista de modă Vogue.fr
Dincolo de ultimele tendințe ale acestui sezon, există câteva piese vestimentare pe care este bine să le avem în garderobă și pe care să le alegem în funcție de propriul stil și preferințele personale. Iată câteva dintre acestea:
Dincolo de trenduri și ținute must have pentru sezonul rece 2023-2024, poți lua în calcul și conceptul de garderobă capsulă, concept foarte popular în ultimii ani, în lumea întreagă.
Garderoba capsulă este o abordare minimalistă care constă într-un număr restrâns de piese vestimentare esențiale, versatilie și bine asortate, care pot fi combinate între ele pentru a crea o varietate de ținute. Ideea este de a avea un număr limitat de haine de calitate în garderobă, evitând achizițiile impulsivie și accentuând ideea de sustenabilitate și versatilitate.
Mulți adoptă ideea de garderobă capsulă ca parte a unei abordări mai conștiente a modei și a impactului asupra mediului, evitând consumul excesiv și promovând durabilitatea. Este o modalitate de a simplifica procesul de alegere a ținutelor și de a încuraja o abordare mai atentă și deliberată a modului în care ne construim garderoba.
Termenul de garderobă capsulă datează din anii 1970 și provine de la Susie Faux, proprietara unui butic din Londra numit Wardrobe. Potrivit ei, un dulap capsulă conține câteva articole esențiale și atemporale, precum fuste și pantaloni, pe care le poți completa cu piese de sezon.
Conceptul a luat amploare în 1985, odată cu prima colecție capsulă a designerului Donna Karan, numită „Șapte piese ușoare”. Colecția a inclus un body, fustă, jachetă croită, rochie, ceva din piele, o cămașă albă și un pulover de cașmir.
Astăzi, garderoba capsulă pare să aibă parte de o oarecare renaștere, în mare parte datorită creșterii interesului public pentru reducerea impactului asupra mediului în industria modei.
Gândește-te la tot timpul petrecut cumpărând haine în ultimii ani. Apoi gândește-te cât de mult timp ai petrecut gestionând hainele din dulapul tău și gândindu-te cu ce să te îmbraci. Când ai o garderobă capsulă minimalistă, petreci infinit mai puțin timp pentru astfel de aspecte și îți va rămâne mai mult timp și energie pentru a te concentra asupra altor lucruri, mai importante.
Sursă foto - Shutterstock
Andrissima 08.12.2023, 12:37
Destul de interesant acest articol
Narcisu 08.12.2023, 18:33
Interesant, dar mai interesant și costurile..
Vale25 08.12.2023, 21:40
Destul de costisitoare tinutele!
Vale25 08.12.2023, 21:41
Nu cred că aș purta așa ceva...fusta stratificată peste pantaloni?
Gabryella 08.12.2023, 23:11
Sa fim serioși ,câți își permit ?!