Trupa Guns N' Roses concertează pentru prima oară în România, pe 21 septembrie, la complexul Romexpo din Capitală, în cadrul turneului mondial "Chinese Democracy World Tour", informează organizatorii.
De-a lungul anilor, trupa Guns N' Roses a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume, dintre care peste 76 de milioane numai în Statele Unite ale Americii.
Biletele vor fi puse în vânzare în exclusivitate prin Eventim şi vor putea fi cumpărate din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librăriile Humanitas şi Cărtureşti şi online, de pe www.eventim.ro. Vor exista trei categorii de bilete: VIP - tribună, cu preţuri între 266,3 lei şi 298,2 lei, în funcţie de poziţionare, Golden Circle - în faţa scenei, la preţul de 191,7 lei şi Normal Circle - la preţul de 127,8 lei.