Cei 4 membri ai trupei şi-au adjudecat de curând două dintre cele mai importante distincţii acordate în cadrul Premiilor Radio România Actualităţi: cel mai bun album pop-rock şi cel mai bun artist pop-rock.
La Oradea, ei vor aduce melodii consacrate, dar şi piese de pe cel mai nou album al lor, precum: "Lacrimi de coniac", „Artificii pe tavan" şi „Vreau o ţară ca afară". Vunk va urca duminica pe scena de la ERA Park, la ora 18:00, iar concertul va fi urmat de o sesiune de autografe.