2.În copilărie, ştiai ce meserie vei avea atunci când vei fi mare?
a. Da, dintotdeauna ţi-ai imaginat meseria pe care o practici în prezent;
b. Printre opţiunile tale de atunci se numără şi activitatea pe care o desfăşori astăzi;
c. Nu, niciodată nu te-ai gândit ce vei face la maturitate.
3.Şeful tău îţi cere să-i faci un proiect despre dezvoltarea activităţilor companiei, pe viitor. Tu…
a. … pui repede pe hârtie toate ideile pe care le aveai de mai multă vreme, cu privire la companie;
b. … te străduieşti să găseşti cele mai bune idei;
c. … improvizezi ceva, dar nu-i garantezi că este şi realizabil.
4.O rudă apropiată îţi propune să vă deschideţi o afacere împreună. Ce decizie iei?
a. Accepţi pe loc. Şi tu voiai să intri în afaceri ca să-ţi sporeşti veniturile;
b. Îi ceri un termen de gândire, ca să te hotărăşti;
c. Îi spui rudei tale să se apuce întâi ea, apoi o să vezi dacă intri şi tu în afacere sau nu.
5.La serviciu, auzi de la un coleg mai indiscret că e foarte posibil să fii propus/ă pentru promovare. Ce faci?
a. Deja te gândeşti la noul birou şi la mărirea de salariu;
b. De-abia aştepţi să fii chemat/ă în biroul şefului;
c. Nu dai crezare zvonurilor.
6.Treci printr-o perioadă mai dificilă, când toate îţi merg pe dos. Ce faci?
a. Faci tot posibilul să îndrepţi situaţia;
b. Te întrebi de ce oare ţi se întâmplă tocmai ţie toate astea şi aştepţi vremuri mai bune;
c. Iei totul ca atare.
7.Ai deja o casă şi un serviciu stabil. Ce ţi-ai mai putea dori?
a. Să duci o viaţă de lux;
b. Să călătoreşti în toată lumea;
c. Armonie în viaţa de familie.
8.Este Ajunul Crăciunului. Ce faci?
a. Te afli în mijlocul familiei şi împarţi daruri tuturor;
b. Telefonezi prietenilor să le urezi sărbători fericite şi îi inviţi pe la tine;
c. Te bucuri de atmosfera şi de spiritul Crăciunului.
Majoritatea a: Îţi priveşti viitorul cu optimism
Eşti genul de persoană care are numai visuri mari pentru viitor. Depui tot efortul pentru a fi şi realistă. Crezi în forţele proprii şi le transmiţi şi celor din jur o stare de bine. Continuă cu această atitudine pozitivă, iar viitorul te va răsplăti. Important este să ştii cum să-ţi gestionezi activităţile şi cum să pui în aplicare planurile pe care ţi le construieşti. Atenţie însă şi la prezent! Uneori, eşti atât de absorbit/ă de planurile de viitor, încât uiţi să mai trăieşti prezentul.
Mottoul după care te ghidezi: “Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se îndeplinească!”
Majoritatea b: Viitorul te sperie uneori
Nu eşti genul care să-şi facă planificările cu un an înainte, dar nici nu le laşi pe ultima sută de metri. Dai dovadă de înţelepciune în multe dintre situaţii şi nu-ţi place să rişti. De puţine ori dai greş în alegerile pe care le faci pentru viitorul tău. Ai o relaţie excelentă cu oamenii, eşti o persoană sociabilă şi nu duci lipsă de prieteni. Chiar dacă ai o fire atât de echilibrată, n-ar fi rău să încerci să dai din când în când frâu liber imaginaţiei şi să faci apoi tot posibilul să-ţi îndeplineşti visurile.
Mottoul după care te ghidezi: “Precauţia este mama înţelepciunii!”.
Majoritatea c: Trăieşti doar prezentul şi nu te gândeşti la viitor
Nu-ţi place să faci planuri pentru viitor. Pentru tine prezentul este cel mai important. Nu te gândeşti la ziua de mâine. Exită uneori situaţii în viaţă când trebuie să te gândeşti din vreme cum vei acţiona pe viitor. În astfel de momente nu te simţi în largul tău şi aştepţi până în ultima clipă să iei o decizie. Cei din jur ştiu că nu se pot baza pe tine, dacă vor să-şi facă planuri pe o perioadă mai lungă de timp. Cu toate acestea, ai o fire spontană care de multe ori te ajută să depăşeşti cu bine situaţiile dificile cu care te confrunţi.
Mottoul după care te ghidezi: “Nu lăsa pe mâine ce poţi face astăzi!”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2f802206437f37db4e1a68ad276b627.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a6b90b8cc9dc52794c22c54202441581.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1fc1cf70c2097a08c34155809661f61d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_12449d6458165539cd4c1f165380f785.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a9b494f3fc5b7c63e23e49518de7a859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_eb6ffc368512710baef73f59e97475e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8dcdcfd623d3d82ffe4780e063c22ac2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1dab9ba9bb964175646e3dc5d7dc8fc5.jpg)
Politic
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_dffee7bc71da2ccec76c46fb3785386d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b4a89732e11b176d199284af82b9da8a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/02/3897-122425-joc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/incendiu-cet-vest.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/deseuri-haine-second-hand.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/denise-rifai-raed-arafat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-bontea-chefi-la-cutite-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8a42b0ebbbc50cd0a03eeaf110bb96b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-si-grindeanu-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776630436620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/dominic-fritz-vrea-schimbarea-legilor-justitiei-facute-in-mandatul-lui-catalin-predoiu-e1768659157803.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muntii-dolomiti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cristina-demetrescu-horoscop-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oameni-care-alearga-parc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/chatgpt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/image00007-scaled-e1776688061931.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-conduce-velier.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/moneda-colt-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/san-marino-obiective-turistice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-peturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ciorba-de-perisoare.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/toto-dumitrescu-condamnat-la-2-ani-de-inchisoare-cu-suspendare-dupa-fuga-de-la-locul-accidentului-din-primaverii-e1776699388644.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pilotii-romani-de-f-16-exerseaza-realimentarea-in-zbor--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-referendum-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-profimedia-1084720411.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/patriarhul-daniel-hepta74707171-scaled.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.