►Opticianul nu este oftalmolog

Așa cum tehnicianul dentar nu este medic stomatolog, nici opticianul sau optometristul nu este oftalmolog. Este bine să faci această diferență, înainte de a te lăsa sedusă de ofertele tentante ale firmelor de optică și de a-ți achiziționa o pereche de ochelari la întâmplare. Pentru a-ți proteja vederea și a nu avea de suferit pe termen lung, la cea mai mică problemă e bine să treci pragul cabinetului oftalmologic. Și asta pentru că un astfel de consult este crucial pentru sănătatea ochilor tăi. Este foarte adevărat că multe dintre magazinele care comercializează ochelari dețin aparatură pentru măsurarea dioptriilor, iar unele dintre ele dispun și de câte un medic de specialitate. Însă numai măsurarea dioptriilor nu este suficientă pentru un consult. Iar prescrierea ochelarilor nu este deloc ușoară.

►Ce este un consult oftalmologic

Regretatul prof. dr. Benone Cârstocea spunea că „ochiul este singurul loc unde se poate vedea sănătatea pe viu, fără biopsii sau alte manevre complicate. Și nu e boală reumatică, metabolică, neurologică, fără manifestări oftalmologice. Ochii sunt nu numai oglinda sufletului, ci și a sănătății”. Prin urmare, o banală vizită la medic poate scoate la iveală o serie întreagă de probleme, dacă acel control este efectuat cu profesionalism.
Un examen oftalmologic corect și complet începe printr-un dialog medic-pacient, referitor la antecedente medicale și familiale sau boli cronice. Apoi, se efectuează examenul de acuitate vizuală, cu citirea unor cifre și litere de pe un panou luminos, care poate determina dioptriile și, unde e nevoie, prescrierea ochelarilor. Prin biomicroscop se observă partea din față a globului ocular, a irisului, a cristalinului și a corneei. Măsurarea tensiunii oculare este obligatorie după vârsta de 35 de ani, putându-se astfel depista glaucomul, boala ce duce la orbire. Oftalmoscopul determină posibilele afecțiuni la nivelul fundului de ochi, retinei, nervului optic.

LENTILELE SUNT CA MEDICAMENTELE

Ai cumpăra de la colț de stradă sau de pe tarabele din piață un medicament important pentru sănătatea ta? Ei bine, și ochelarii intră în aceeași categorie. Cum un medicament neverificat sau contrafăcut îți poate face mult rău, la fel și ochelarii de duzină îți pot afecta grav privirea. „Este indicat ca, după vârsta de 1 an, copiii să fie duși la oftalmolog, chiar dacă există sau nu antecedente de afecțiuni oculare în familie. Adulții ar trebui ca, măcar o dată pe an, să-și verifice vederea la un specialist. Probând mai multe perechi de ochelari la repezeală, oamenilor li se pare că nimeresc dioptriile de care au nevoie şi că văd bine.
Dar lentilele sunt de proastă calitate şi nu sunt centrate la nivelul pupilelor, ceea ce oboseşte mult mai mult ochii”, spune dr. Claudia Moiceanu, specialist oftalmolog. Numai un specialist poate face recomandarea ochelarilor potriviți și numai după aceea poate interveni opticianul sau optometristul în alegerea modelului.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.