Avantaje:

– Un prim avantaj al pastilelor pe bază de plante e acela că nu produc atât de multe reacţii adverse, precum o fac medicamentele clasice.
– Accesibilitatea e şi ea un punct forte. Se găsesc atât în farmacii, cât şi în plafaruri, supermarketuri ori pot fi comandate pe internet.
– Pentru a le cumpăra, nu ai nevoie de reţetă.
– Un alt atu îl constituie preţul foarte avantajos. În cele mai multe cazuri, medicamentele naturiste sunt mult mai ieftine decât cele clasice.
– Pastilele pe bază de plante sunt eficiente în vindecarea unui număr foarte mare de boli. De luat în seamă e şi lipsa toxicităţii din compoziţia lor.

Dezavantaje:

– Un dezavantaj major ar fi folosirea lor fără avizul unui specialist. Într-un astfel de caz, persoana îşi asumă riscuri, şi nu din cauza efectelor adverse, ci s-ar putea ca medicamentul să nu corespundă bolii pe care credea că o are.
– Curele cu medicamente şi cu suplimente din plante pot dura mult timp, de la câteva luni până la câţiva ani, pentru a da rezultate. Iar asta presupune multă răbdare…
– În unele cazuri – foarte rar însă! – pastilele naturiste pot conţine şi alte substanţe în afară de plante. Prin urmare, e indicat să vă uitaţi cu atenţie pe prospect şi, în măsura în care e posibil, să consultaţi un specialist.4393-249974-17yucca.jpg

Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu
Recomandări
Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu

Top 3 cele mai folosite plante

Iată care sunt cele mai folosite plante pentru obţinerea medicamentelor naturiste şi la ce folosesc ele.

1. YUCCA e originară din ţinuturile Americii de Nord. Se foloseşte la tratarea durerilor articulare. Are efect antioxidant, intervenind în procesul de degradare a radicalilor liberi. În plus, favorizează eliminarea toxinelor din organism şi contribuie la vindecarea rapidă a rănilor.

4393-249975-17ginseng.jpg2. GINSENG e rădăcina unei plante de origine japoneză care conţine foarte multe substanţe cu rol în stimularea imunităţii organismului. Se foloseşte la tratarea bolilor de piele. De asemenea, acţionează benefic în păstrarea integrităţii vaselor de sânge şi în funcţionarea normală a inimii. Ajută la menţinerea nivelului glicemiei şi al colesterolului în limite normale. S-a mai dovedit că ginsengul creşte capacitatea de concentrare şi de memorare.

4393-249976-17aloevera.jpg3. ALOE VERA normalizează metabolismul şi detoxifică organismul. Planta are efect antiseptic, dezinfectant, antiinflamator şi poate chiar stimula regenerarea celulară. Se foloseşte la tratarea contuziilor şi a arsurilor. Ajută şi în combaterea alergiilor, astmului bronşic, afecţiunilor prostatei, precum şi în diverse probleme ale tenului.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Acesta este cel mai frumos nume de băiat din lume? Este dovedit științific. Ce semnificație are
FANATIK.RO
Acesta este cel mai frumos nume de băiat din lume? Este dovedit științific. Ce semnificație are
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu, în faţa secţiei unde ar fi trebuit să voteze. A depus documentele pentru a contesta decizia CCR şi speră ca alegerile să fie reluate în 2024
Observatornews.ro
Călin Georgescu, în faţa secţiei unde ar fi trebuit să voteze. A depus documentele pentru a contesta decizia CCR şi speră ca alegerile să fie reluate în 2024
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI