O companie croată specializată în studii şi cercetări de piaţă în turism a propus 13 situri arheologice din perioada romană din România, iar Ministerul Turismului, prin Autoritatea Naţională pentru Turism şi Asociaţia “Mioritics Romania”, a selectat cinci. Astfel, obiectivele care vor face parte din traseul turistic “Ruta Împăraţilor Romani” sunt Castrul Roman din Alba Iulia, Galeriile Romane din Roşia Montană, Cetatea Sarmizegetusa – Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica şi cetăţile Histria şi Adamclisi. Proiectul internaţional este finanţat din fonduri europene şi are ca obiectiv dezvoltarea a două rute culturale în România, Bulgaria, Croaţia şi Serbia: “Ruta Împăraţilor Romani” şi “Ruta Vinului”. Circuitul va fi promovat la Târgul de Turism de la Berlin.

Vacanţă de o săptămână în mai?

La început de mai, am putea beneficia de o vacanţă în toată regula! Având în vedere că anul acesta creştinii ortodocşi vor sărbători Paştele pe 5 mai, Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, a solicitat autorităţilor ca, pe lângă data de 1 mai, şi zilele de joi, 2 mai, şi vineri, 3 mai, să fie libere. Astfel, s-ar aduna aproape o săptămână de vacanţă.
Dovedeşte că eşti suporter adevărat şi Libertatea te îmbracă în echipamentul Stelei!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.