Uleiul extras din arborele de ceai ar putea fi utilizat pentru obţinerea unui tratament rapid, ieftin şi eficient împotriva anumitor tipuri de cancer de piele, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii australieni, informează dailymail.co.uk.
Acest remediu natural, folosit adeseori pentru a calma iritaţiile şi durerile cauzate de insecte, a reuşit să reducă, la şoareci, dimensiunile tumorilor canceroase din piele de tipul non-melanom, în primele 24 de ore de la aplicare, şi să elimine complet tumorile în primele trei zile de la începerea tratamentului.
Cercetătorii de la Universitatea Western Australia, autorii studiului, consideră că uleiul extras din arborele de ceai prezintă efecte benefice împotriva cancerului de piele, deoarece reuşeşte să activeze sistemul imunitar al organismului.