Uleiul de migdale

Uleiul de migdale este un remediu ideal pentru pielea uscată. Deşi poate fi folosit pentru orice tip de piele, uleiul de migdale face minuni pentru pielea uscată, predispusă la iritaţii şi mâncărimi. Este absorbit rapid de piele şi nu lasă urme grase, aşa cum se întâmplă în cazul altor uleiuri.
Se aplică încălzit pe piele sau după baie, când porii sunt deschişi şi uleiul poate fi absorbit rapid.

Uleiul de susan

În mod tradiţional, uleiul de susan era folosit pentru tratarea diferitelor probleme ale pielii, precum eczeme, arsuri sau căderea părului. Acest ulei are capacitatea de a penetra rapid pielea, până în straturile profunde, pe care o hidrateaza intens si o detoxifică.
De asemenea, are un conţinut ridicat de fier, fosfor şi magneziu. Cuprul, un alt element ce se află în compoziţia uleiului de susan are o deosebită importanţă în sintetizarea colagenului şi elastinei, cele care menţin fermitatea pielii şi previn apariţia ridurilor.
Încălzeşte uleiul de susan într-un vas pe aragaz, până ce ajunge la temperatura corpului sau puţin mai mult, dar nu îl înfierbânta pentru că te poţi opări. Aplică-l apoi pe tot corpul, masând delicat. Clăteşte-te cu apă caldă, dar nu folosi săpun. Uleiul va menţine un nivel adecvat de hidratare, iar pielea ta va fi suplă şi catifelată.

Șefii PSD Sibiu s-au lăudat în campania electorală că Horațiu Potra susține candidații partidului și s-au pozat cu mercenarul care-l păzește pe Călin Georgescu
Recomandări
Șefii PSD Sibiu s-au lăudat în campania electorală că Horațiu Potra susține candidații partidului și s-au pozat cu mercenarul care-l păzește pe Călin Georgescu

Ulei de argan

Prin amestecul său complet de nutrienţi, acizi graşi esenţiali (80%), antioxidanţi, polifenoli şi carotenoizi, acest ulei miraculos îţi ajută pielea să îşi revină. Imediat după ce te speli, usucă-ţi pielea prin tamponări cu un prosop moale şi aplică un strat generos de ulei de argan.

Uleiul de măsline

Uleiul de măsline are un conţinut ridicat de vitamina E, are un important rol antioxidant şi protejează pielea de razele ultraviolete. În fiecare seară, înmoaie un deget în ulei de măsline şi aplică în zona ochilor, având grijă ca uleiul să nu îţi intre în ochi. Masează delicat şi lasă uleiul să intre în piele.
De asemenea, îl poţi folosi şi pe sprâncene imediat după pensare sau pe piele după epilare. În contact cu apa caldă, porii se deschid şi permit pătrunderea vitaminelor şi mineralelor în profunzime, deci cea mai bună variantă de folosire a uleiului de măsline este după baie sau duş. Adaugă câteva linguri de ulei de măsline şi în apa de baie.
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
FANATIK.RO
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Observatornews.ro
Planul mercenarilor lui Horaţiu Potra. Urmau să intimideze politicieni şi jurnalişti în cazul în care Călin Georgescu ajungea preşedinte
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2024. Peștii au treburi importante la ordinea zilei, trebuie să se ocupe de venituri, cheltuieli, de administrarea unor bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI