Mergi direct la conținut »
Horoscop Urania | Previziuni astrale zodia Pești pentru perioada 6 - 12 iulie 2019
Horoscop Libertatea > Lifestyle > Horoscop Urania | Previziuni astrale zodia Pești pentru perioada 6 - 12 iulie 2019

Horoscop Urania | Previziuni astrale zodia Pești pentru perioada 6 – 12 iulie 2019

În prima parte a zilei de 6 iulie se poate înregistra o tulburare cardiacă (puls crescut, tahicardie, puseu de hipertensiune, „rău” specific). Dispute la locul de muncă, pe ton ridicat, la prima oră a dimineții. Între 6 iulie, după ora 07:26', și dimineața zilei de 8 iulie, discuții pe teme concrete, de natură administrativă, organizatorică sau de principiu (consultare, prospectare).

Între 8 iulie, după ora 09:07′, și 10 iulie, la prânz, abordări și rezolvări financiare greoaie; depinde de nivelul la care se ridică respectiva premiză și de persoanele cu care se poartă discuția sau care sunt direct implicate în problemă (prieteni, copii, persoane dragi).

În ciuda efortului, blocajul pare a fi greu de înlăturat, asta și pentru că nu va exista disponibilitate la nivelul înțelegerii interumane („de vorbă bună” cum se zice, în popor).

9 iulie va fi o zi specială prin conjuncția Mercur/Marte la 4° 25′ Leu, prin intrarea planetei Mercur în mișcare aparent retrogradă și, mai ales, prin opozițiile între Soare, Nodul Nord al Lunii /Saturn, Nodul Sud al Lunii pe direcția Rac/Capricorn, respectiv pe axa caselor V/XI. Cum, relațiile de prietenie sunt de mult timp viciate de aceste tranzite de lungă durată, anticiparea nu mai este o noutate.

În aceste zile și, mai târziu, ele vor avea un rol special prin reverberațiile asupra relațiilor afective, a relațiilor dintre părinți și copii, pentru că vor acutiza situațiile pline de disconfort sau cu grad sporit de ostilitate.

Între 10 iulie, după ora, 12:29′, și 12 iulie după-amiaza, amalgam de stări speciale din categoria celor emoţionale, sufletești, spirituale: inspirație, telepatie, sensibilitate sporită de presimțiri și trăiri intense, utile celor care desfășoară activități artistice sau interpretative.

Din 12 iulie, după ora 18:05′, accent pe carieră, interes al nativilor sporit pentru imagine, succes, ascensiune profesională.

Close
Închide
  Close