Între 8 iulie, după ora 09:07′, și 10 iulie, la prânz, dorința de a „trăi liniștiți”; Scorpionii vor avea tendința să nu se (ma) implice în tot felul de fleacuri care le consumă energia și le risipesc bruma de calm interior. 9 iulie este o zi specială prin conjuncția Mercur/Marte la 4° 25′ Leu, prin intrarea planetei Mercur în mișcare aparent retrogradă și, mai ales, prin opozițiile între Soare, Nodul Nord al Lunii (Sensul vieții)/Saturn, Nodul Sud al Lunii (Pedeapsa sau plata în această viață) pe direcția Rac/Capricorn, respectiv pe axa caselor III/IX.
Contextul, în sine, nu este nou; el s-a configurat cu câteva săptămâni în urmă dar, acum, aceste opoziții la grad perfect, consolidate de Sensul vieții, vor da o altă greutate momentului care le poate furniza informațiile necesare pentru cristalizarea unor intenții și convingeri pentru care fie au fost prea tineri (și atunci se pune problema maturizării prin efort personal de înțelegere), fie nu au avut bagajul necesar de cunoștințe.
Una dintre multele condiții necesare va fi renunțarea la prejudecăți. Între 10 iulie, după ora, 12:29′, și 12 iulie după-amiaza, valuri de trăiri, de sentimente acute, de emoții.
Mai important decât acest continuu tremolo sufletesc va fi, însă, excepționala disponibilitate mentală și intelectuală a Scorpionilor. Din 12 iulie, după ora 18:05′, chestiuni bănești cu tentă oficială prin conținut (facturi, contracte) sau prin relația pe care nativii o vor stabili cu instituțiile statului.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume