Din părîți, reclamanți! Nici bine nu s-au văzut la tribunal, căci foștii și actualii membri care au trecut prin formația Compact vor avea o nouă întâlnire în fața judecătorilor.
La rândul lor chemați în judecată de Paul Ciuci, în încercarea de a le interzice acestora să se folosească de nume de Compact, încercare eșuată conform deciziei judecătorilor care au considerat acțiunea nefondată, de acestă dată, a venit rândul ca foștii membrii ai legendarei trupei să ceară în instanță dreptul oficial de a fi iar Compact. Justificarea părții reclamante, formată din Costi Cămărășan (membru fondator Compact dar fără dreptul de a folosi titulatura căci a fost înscrisă fără să fie consultat de Paul Ciuci) Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Leluț Vasilescu și Leonard Iorga este că, având în vedere că au petrecut fiecare minim opt ani în grupul în cauză, vor să nu mai fie împiedicați să se identifice cu istoria trupei, așa cum face de aproape două decenii Paul Ciuci, deținătorul mărcii Compact. Deocamdată instanța nu a fost fixat un termen pentru acest nou proces.
La ora actuală pe piața muzicală autohtonă își desfășoară activitatea două grupuri născute din vechiul Compact, cu repertorii total diferite, formația lui Paul Ciuci și cea a lui Adrian Ordean& Costi Cămărășan, ce-și spun ca la sfârșitul anilor ’80, Compact B.