Când intri în casa Ștefaniei Rareș, cântăreață de muzică populară favorită a familiei Ceaușescu, parcă te întorci în timp. Un apartament boieresc în centrul Capitalei, cu salon, tablouri, bibelouri, măsuță cu apă rece și prăjiturele pentru musafiri. Ea însăși o doamnă distinsă, cu care anii au fost blânzi. Sertarele sunt grele de poze, discuri, flori uscate. O droaie de mici nimicuri care altcuiva par bizare, dar care pentru ea sunt amintiri de care nu se poate despărți. Un Iphone, o tabletă, televizor LCD, aparatul de aer condiționat și o combină muzicală ne readuc totuși în prezent.
Ștefania Rareș era invitată cam la toate zilele de naștere din familia lui Nicolae Ceaușescu, dar și la întâlnirile oficiale ale aparatului de partid și de stat cu străinii. Nu doar ea, ci și alți cântăreți. Erau accesoriile preferate. “My pride and joy” ar fi zis zis Ceaușescu arătând spre ei dacă ar fi știut boabă de engleză. Treceau de cenzură, puneau costumele populare pe ei și... se străduiau să zâmbească, să pară degajați. “Ceaușescu se simțea bine cu noi, pentru că eram oameni de la talpa țării, ca el. Știa versurile cântecelor, îi plăceau. Mai ales melodia N-am să trăiesc cât lumea”, își amintește azi Ștefania Rareș. Ceaușescu i-a conferit și Ordinul Meritul Cultural, semnat chiar de el, în fața ei. O semnătură banală, ca de copil de școală primară. După Revoluție, a primit și de la Ion Iliescu. Medalia națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală". Adunate, are zeci de medalii și ordine, diplome, premii, statuete. Trage linie după toate și rezultatul e un pătrățel de hârtie pe care îl primește lunar - talonul de pensie pe care scrie clar, în chenar colorat, 2.000 de lei.
N-a strâns avere din muzică. În comparație cu alți cântăreți, ea a lucrat la un ansamblu folcloric civil, nu militar, care avea chiar și 700 de spectacole pe an. Nu aveau timp de nunți, care erau atunci, ca și acum, sursă de bani. “Eu am lucrat numai la stat, am fost ca un pompier. Și acum mă mai sună unii alții să mă invite să cânt. Când? Într-o oră! Bine. Pentru mine ora de serviciu era sfântă. N-am strâns bani, dar am avut alte avantaje. Am văzut lumea gratis. Să știți că mi-au plăcut mereu piețele de vechituri. Ce vedeți aici, sunt adunate din consignații și târguri, eu nu mă duc în mall-uri”, spune ea.