Consecințele catastrofale ale unui politic incompetent, care a guvernat doar pentru sine. Consecințele catastrofale ale analfabetismului care a dat în clocot. Dar nu e doar atât.

Cazul Georgescu, piticul „suveranist” care a jucat rolul de nebun al Moscovei pe tabla de șah la zi, delirantul în nădragi roșii, soțul doamnei Cristela, cucu, un caca mare, un spital mic, arată ceva profund despre ce vor românii.

Georgescu, care nu strivea „coroana” de minuni a lumii și credea că Vlad Dracu îi era drag poporului român, cu drag, părea citit, fără să fie citit.

Era un fel de Dan Puric mai puțin creț și mai puțin chel. În rest, aceeași emfază în jurul moțului de la nimic.

Cultural, Georgescu era la nivelul agricol al lui Daea, puțin sub genunchiul broaștei, dar poza în mare intelectual. Un dandy al lecturii, un rafinat, un Rareș Batistă fără batistă, dar cu eșărfuță.

Intelectual nevoie mare. Cam ca Leana Ceaușescu, tovarășa academician doctor inginer, savant de renume mondial. Mofturi de Cambridge. Și guru preda (bunul Dumnezeu să îi aibă în pază pe învățăceii săi) pe la Pitești, pe după blocurile gri.

Dar asta ne arată că românii vor un președinte citit, intelectual, cult, capabil să poarte un dialog într-o limbă de circulație europeană.

Mizele turului 2 al alegerilor prezidențiale din România. Două tipologii de șef de stat complet diferite
Recomandări
Mizele turului 2 al alegerilor prezidențiale din România. Două tipologii de șef de stat complet diferite

CV-ul contrafăcut al lui Georgescu a prostit mulți guguștiuci, dar asta arată că românii ar vrea un președinte cu trecut pe la ONU sau pe la Clubul de la Roma. Un om acceptat în marile structuri internaționale de putere. Și în același timp, un om care să reprezinte România cu demnitate (totodată, să ne ferească Dumnezeu și de „demnitatea” venită de la Kremlin, la pachet cu armele unor mercenari căliți prin Congo).

Românii ar mai vrea și un președinte care să respecte valorile și credințele tradiționale. Se poate face asta și inteligent, fără să cobori discursul și fără să subminezi drepturile și libertățile omului, ale tuturor oamenilor.

Românii s-au săturat de felul în care este politica făcută pe Dâmbovița și ar vrea oameni onești, competenți, integri, cu un trecut nepătat de sistem.

S-au fript cu Georgescu, care nu era nimic din toate acestea și, totodată, șarlatan perfect, poza ca și cum ar fi toate la un loc.

Și în loc să învețe ceva din această lecție, marile (vorba vine) partide românești l-au scos de la naftalină pe prăfuitul domn Antonescu.

Am mai punctat: niciunul dintre candidații la funcția supremă în statul român nu este potrivit, dar fiecare e nepotrivit în felul lui.

Rezultate Exit Poll turul 2 alegeri prezidențiale 2025. Libertatea prezintă datele la ora 21.00
Recomandări
Rezultate Exit Poll turul 2 alegeri prezidențiale 2025. Libertatea prezintă datele la ora 21.00

De pildă, doamna Lasconi are șanse să absoarbă din electoratul rămas orfan de Georgescu, holograma călare pe un cal alb, holograma care își făcea limba șnur la dindărătul criminalului de război Putin, marele înțelept rus, criminal în serie de copii în invazia Ucrainei.

Iar publicul de strigătură de la televiziunile comerciale românești, publicul lui Lasconi, nu e fundamental diferit de publicul de tik-tok-mini-tok. Aș îndrăzni să spun că e cam la fel. 

Aceeași superficialitate grosieră și același extaz în fața crucii atârnate demonstrativ. Cine a zis că n-are madam Lasconi șanse cu isteria și delirul patriotard? Atârnă de cruci și de cocarda tricoloră, n-are nicio soluție la nimic, dar pasul e pe jumătate făcut… 

Alegeri 2025: avem o duzină de inadecvați și milioane de români furioși. Vorba fetelor de la ASIA, îndrăgita formație din tranziție: să vedem, să vedem, să vedem ce-o să iasă…

Fotografii: Hepta, Facebook

Alegeri Prezidențiale  – turul 2 – vezi rezultate exit poll pentru președinția României!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Ion Țiriac la vot. Accesoriul ieftin care l-a dat de gol și care a stârnit un val de comentarii. Reacțiile au explodat, România s-a împărțit iar în două tabere
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Adevarul.ro
Adevărul pur despre România divizată: cine mai poate uni națiunea și cum? Argumentele inatacabile ale unui expert ANALIZA
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Elle.ro
Zvonurile privind divorțul lui Meghan Markle de Prințul Harry iau amploare. Ce au dezvăluit surse apropiate cuplului: „Asta știe să facă. E bună la asta...”
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Unica.ro
Are 59 de ani acum și a rămas doar o umbră din bărbatul care cucerea femeile din orice încăpere în care intra. Acum, oricine îl vede pe stradă nu îl mai recunoaște
Marius Traşcă, "cel mai iubit căpşunar", spune pentru ce a votat, din Spania
Observatornews.ro
Marius Traşcă, "cel mai iubit căpşunar", spune pentru ce a votat, din Spania
Horoscop 18 mai 2025. Scorpionii sunt prinși în mrejele unor obligații pe care și le-au creat singuri și ar fi bine să înțeleagă cum au ajuns aici
HOROSCOP
Horoscop 18 mai 2025. Scorpionii sunt prinși în mrejele unor obligații pe care și le-au creat singuri și ar fi bine să înțeleagă cum au ajuns aici

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI