Coincidențe? Nici eu nu cred

Faptele, care plasează cabinetul bolojalnic pe o culme a nepăsării față de viața oamenilor, sunt ocolite. Consecințele acestui cabinet de lumini: profesorii tineri s-au cărat din învățământ (oricum, elevii sunt condamnați la retard istoric sever, tineretului – mai mulți cronicari!) și s-a dat un brânci persoanelor cu dizabilități pe scări. Dar unde vă grăbiți așa? Aici e România.

De tăiat s-a tăiat mai mult aer. De jegul generalizat de la vârf nu te atingi nici măcar cu o floare. Doar așa, ca show. Țară speriecioasă tare – i-a secretat pe Vanghelie și Savonea.

Bolojan cu aerul său de controlor exigent de tren, nu mai merge fără bilet!, face, drege, rupe. Economic, are o idee. E puțină, dar măcar e fixă. Să se pună șaua mai abitir pe prostul plătitor de taxe și impozite. Mersi. Atât știa și Emil Bobu, la o adică.

Dar stai, asta nu e tot. La români, când crezi că a fost găsit prostul perfect și el se află în guvern, hop!, apare unul și mai mare, de obicei un universitar și, totodată, un pădurar, fiindcă, na, așa sunt vremurile și așa e sistemul.

La români, când consideri că, gata, s-a atins culmea abjecției, Everestul!, mai apare unul și mai și. Securistanul e plin de diformi, de mutanți, care arată exact drept ceea ce sunt: un munte de moloz interior. Iar poporul dă fericit, din coadă. Sau își face idoli falși.

Sau se dă cu capul de pereții virtuali, într-o exasperare permanentă, care ne ține loc de obiective comune. Ura ne leagă mai mult decât capacitatea de construi împreună fie și un coteț de găini.

Românii au nevoie de exemple că pot și că pot împreună. Dar nu din astea, de Cântarea României, faza pe comună, trompete și panglici. Ci de exemple concrete în fiecare comunitate, din ultimul sat până în marele sat care ne ține loc de capitală.

Dacă n-ar prezenta pentru o săptămână doar lichele, mari orizontale, borfet bătrân ajuns la vârsta înțelepciunii (între timp au deprins și tainele geopoliticii), mare parte din presă ar muri de foame și nu i-ar plânge nimeni de milă.

Celelalte povești, ale oamenilor care sunt oameni fără să aștepte nimic la schimb, rămân perfect necunoscute. E știut că în timp ce căscăm gurile la toți imbecilii și la toate otrepele (de toate sexele), trec pe lângă noi atâția și atâția și atâția oameni excepționali.

La români și extraordinarul a devenit ordinar și nu interesează decât un număr de oameni cu care nu mai umpli nicio cabină telefonică, mai ales că nu mai există cabine telefonice.

Poate ar trebui să începem de aici, de fiecare dată când ne mirăm că totul e pe dos, din educație până în energie. Altfel, vor continua să fie sute de milioane de europeni și românii – cei mai proști dintre ei, și nu doar la nivelul de trai. Va fi asta o coincidență? Nu cred.

E o coincidență că avem mafia pădurilor, mafia popească, mafia politică și până și mafia gogoșarilor? Și, în același timp, n-avem școli, spitale, drumuri, dreptate și politicieni capabili să demonstreze că au trecut cu brio și de creșă? Nu e. 

Românii culeg fix ce au semănat. Au pus castraveți, au vrut pepeni, dar nu mai ține harneala, vine nota de plată și mai vin și alte nenorociri, pe lângă care epoca Iohannis-Ciucă-Ciolacu o să pară un vals vienez. E și prăbușirea o formă de stabilitate, nu-i așa? 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE