Dacă România chiar ar fi fost educată… 

 1 comentariu
Studenti protesteaza in Piata Victoriei

Și de fiecare dată va trebui să ne întoarcem tot la educație. Prima dată, oglinda. Românii într-o majoritate covârșitoare n-au educație civică și politică. Habar n-au ce face președintele, Parlamentul, Guvernul, presa - nu știu neam ce ar trebui să facă. În schimb, pe fondul inculturii, devin instant agresivi. Să se facă, de ce nu se face?! Domnu’ Goe locuiește milioane de compatrioți. Știa Nenea.

Apoi, în aceeași majoritate n-au cultură media. Înghit ca pelicanii orice. Cred, ca guguștiucii, orice. Au memoria peștelui de acvariu și coloana salcie la mal. Se baricadează în triburi și caută să păcălească orice sistem pentru a dobândi mai multe privilegii pentru clanul personal. Restul? Să-i ia dracu’ și statistica!, vorba unui filosof german din alt secol.

Și toate acestea dintr-o pricină unică: tot ce se poate învăța a fost consecvent ocolit. Eșecul colosal al școlii românești se vede în toate: cum mănâncă oamenii, ce gusturi au, cum evită cultura, cât de prost citesc (chiar și cei care nu sunt semianalfabeți), ierarhiile în absolut toate domeniile.

Cât de puțin știu despre sănătate, cum își administrează singuri medicamente după ureche și cum se dreg cu flegme împotriva deochiului. Secolul XXI? Mai încercați. Poate secolul al XV-lea, spre început.

Fanatismul religios, credința în superioritatea culturii noastre naționale (Dumnezeule!), în Dacia ca ombilic al lumii, în tot ce zboară pe rețele (rețelele sociale sunt cel mai toxic lucru care s-a petrecut pe fața pământului în mileniul al III-lea) - toate s-ar putea drege, cât de cât, prin educație.

Dar atunci n-ai mai avea guvernul pe care îl ai și l-ai avut mereu după 1990.

Nu e vorba despre cabinetul Ilie (țării - cât mai mulți vicepremieri!), e vorba că în general în România ajungi ministru la muncă dacă nu muncești niciodată, la justiție dacă te asiguri că nu se face și la cultură dacă n-o ai. Și general cu multe stele dacă știi să faci ăăăăă ca nen-tu' Ciucă.

Și nu poate fi vina altcuiva decât a poporului însuși!

Totodată, revolta populară din 2024-2025 exprimată printr-un vot urlat vine din neglijarea continuă a cetățenilor și a nevoilor cele mai elementare. Oamenii nu vor chiar luna de pe cer, vor să fie respectați, vor să fie demni și mândri de țara lor, cum vor și gabonezii și bulgarii și cetățenii din Insulele Capului Verde.

Vor să aibă școli și spitale și drumuri și funcționari care să nu fie infecți și politicieni care să nu mintă și să nu fure cum respiră.

Dar efortul pe care același popor e dispus să îl facă în direcția corectă e minim. Altfel, ați vedea presă liberă, ați vedea zeci de inițiative civice oriunde, chiar și la Băicoi, ați vedea o cultură a protestului legitim, o nesupunere civică ghidată de principii, nu de directivele Moscovei.

Enorma incultură istorică face posibilă chiar și redeșteptarea fascismului. Lideri politici de mahala flutură legionarismul ca pe un panaceu universal, în disprețul tuturor victimelor fascismului.

Uneori, aceiași flutură și steagul bolșevismului național, sublimat în grotescul și absurdul ceaușist, în același dispreț față de toate victimele totalitarismului comunist.

Răstimp, democrația și valorile ei reale sunt decăzute la stadiul de caricatură. Și ai mârlanii politici pe care îi ai, ai liderii de opinie pe care îi ai, ai aerul irespirabil, îmbâcsit de aceleași gogomănii vechi.

Și nu ai de fapt un partid social-democrat (o, câtă nevoie ar fi!), nu ai un partid liberal-progresist (de asemenea, câtă nevoie ar fi!), nu ai un partid liberal cu tușe conservatoare (ce bun ar fi și el!) și nu ai nici măcar un partid conservator (de asemenea, ar fi o disperată nevoie!).

Ai un stat obez, de care atârnă legiuni de bugetați care nu ar renunța la o picătură din privilegii, ai oameni care muncesc și sunt umiliți în același sistem bugetar, care pentru unii e mumă și pentru alții e ciumă, ai o clasă de mijloc pe care nu o reprezintă nimeni și o pensionărime exploatată sălbatic din punct de vedere electoral. Și în rest - harneală și merge și așa, și la mediu, și pe plan extern, și la interne și sus, și jos, și la stânga, și la dreapta.

Dacă ne-ar lovi o singură clipă de luciditate pe toți deodată ar trebui să ne fie îngrozitor de rușine și de silă de ce am construit împreună.

A, și cuvântul împreună nu mai face nicio carieră. Solidaritatea e ultimul lucru la care se gândesc românii și primul care i-ar putea salva - și în trafic, și în administrație, și în sistemul de sănătate. Dar de unde?!

Fiecare e pe cont propriu și orice mafie e binevenită la masa deciziilor, mafia pădurilor, a transporturilor, mafia imobiliară. Cetățeanul să stea la ușă și să aștepte până îl cheamă cineva!

Atât că n-o să îl cheme nimeni. Apoi să fie, firește, amendat și bătut pentru că îndrăznește să urle când se ia și pielea de pe el. Chiar așa, mai știți ceva de dosarul 10 august? S-a uitat și jandragniada, cum s-au uitat toate.

Vinovații scapă mereu, iar madam Udrea e cu un picior deja în afara Târgșorului, în timp ce doctorul Oprescu are parte de o vreme călduroasă în Grecia. Mereu mă gândesc la săracul doctor bogat, să nu-l prindă vreun incendiu de vegetație pe acolo… Credeți că e ușor să fii dregător român îmbogățit din rapt și să te dedai așa Exilului?! O să ajungă bieții noștri pungași să se nevoiască doar prin Dubai. Iar justiția s-a… S-a ce? Savonea, unde vă credeați?!

Și de fiecare dată va trebui să ne întoarcem la educație. Carevasăzică, toate sunt pentru că dânsa nu există.

Poate dacă România chiar ar fi fost educată n-am mai fi trăit în această lume strâmbă în care prosperă îndeosebi aceia care trăiesc o viață (deși asta nu e o viață) cu mâna în buzunarul altuia. Deocamdată, nu e cazul.

Foto: Vlad Chirea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Moravurinoi 01.07.2025, 02:46

    Luciditatea, da, da....buna idee. Dar spiritul românesc atat de alintat pe retele are alergie la luciditate.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!