Ocupațiunea noastră mintală e tot la alte prostii

Poate am ajuns aici pentru că ocupațiunea noastră mintală stă tot timpul la proști și prostii, mai știi? 

Românii au, orice s-ar spune, un stil deosebit în a evita lucrurile serioase și a se îngropa în fleacuri. Ferocitatea cu care își dispută gusturile muzicale, de pildă.

Anticii aveau înțelepciunea de a ști că gusturile nu se dispută. Românii nu o au. Toată vara stau și își trag pumnii virtuali în căpățâni, în trena festivalurilor.

Nici nu mai îndrăznești să dezavuezi spiritul gregar așa, din principiu… Vrei să ajungi pe rug, ca Giordano Bruno?!

Aproape că nu există „vedetă” emanată din rândul românilor în secolul XXI care să nu-mi dea palpitații și să nu mă facă să-mi doresc să mă fi născut măcar leton, bulgar sau maltez.

Peste tot, incultură, agresivitate, prostie multă și zgomotoasă. Peste tot, dictatura numerelor. Dacă s-a strâns gloată multă, înseamnă că e bine.

După această logică (secolul XXI are suflet de contabil) funcționează și media, și industria pufarinelor.

Dar nu e bine. Pe tărâmul ideilor nu e bine. Un gânditor ca Tolstoi era, la cumpăna dintre secolele XIX și XX, obsedat de trenuri. Viteza lor (caraghioasă astăzi, cam ca viteza trenurilor românești în mileniul al III-lea) i se părea înspăimântătoare. 

A și scris – în jurnal, și nu numai – de ce. Pentru că aceea era viteza cu care circula răul în lume. Ideile proaste se deplasează întotdeauna mai repede.

Iar astăzi – trăiască progresul, trăiască revoluția tehnoogică! – nu mai e ca pe vremea contelui. Astăzi avem viralizarea. Într-adevăr vorbim de un virus. Viteza de propagare a efectiv oricărei imbecilități este astăzi înmărmuritoare.

Acolo unde decența se chinuie, scandalul defilează, acolo unde inteligența lucrează în tăcere, nesimțirea urlă, acolo unde bunul-simț se zbate să supraviețuiască, ghiolbănia are culoar.

Libertatea de expresie presupune și dreptul oricui de a fi exact atât de prost cât dorește exprimându-se. Ea se încheie doar acolo unde începe limbajul urii care prevestește violențele fizice.

Nu există genocid pe lumea asta să fi început altfel decât cu recursul la limbajul urii. Dacă nu aveți chef să citiți cărți groase de istorie la plajă, puteți să (re)vedeți filmul „Hotel Rwanda”.

Românii nici nu par să mai bage de seamă că locuiesc parțial într-un ospiciu, parțial într-un penitenciar în aer liber. Se înjură nonstop în trafic, doi din trei români vor să-l omoare pe acest al treilea, ca și cum am fi condamnați pentru eternitate la „Miorița”.

Dar nimic – nimic, nimic! – din ce ar putea fi cu adevărat important la nivel de funcționare a sistemelor noastre (de sănătate, de educație) nu ne atinge.

Și nici măcar nu mă mai apuc să deschid și cutiuța Pandorei, unde stă bine ascunsă finanțarea cultelor…

Bine măcar că avem atâtea prostii și atâția proști cu care să ne umplem gândurile. Ce ne-am face dacă am trăi în Scandinavia? Am muri de plictiseală, nu de căldură, doamnelor, domnișoarelor, domnilor…

Foto: Inquam Photos / Tudor Pană

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.