România, ca țară a lui cât de cât

Cât de cât, atât îi duce capul preocupărilor publice pe iubiții compatrioți: să se agite cu viața personală a piedonilor în habitatul lor natural.

Altfel, una dintre bolile timpului nostru este că vedem totul prin ochelarii maniheiștilor: în alb sau în negru. Bine sau rău!

Dar lucrurile nu sunt, cel mai adesea, fie albe, fie negre. Nu asistăm la o confruntare permanentă a binelui cu răul, ci de cele mai multe ori avem de ales între mai multe nuanțe de gri-șobolan. 

Alteori, mai ales la noi, la români, fiindcă suntem mai cu moț, situația nu e nici albă, nici neagră, ci maro. Ca în cazul piedonesc.

Iată-ne și în ziua în care președintele Nicușor Dan, ales pentru că părea o opțiune antifascistă, are niște vederi cu privire la legionarism de parcă l-ar fi meditat la istorie George Simion însuși. Sau Șoșoacă.

De asemenea, pe partea economică, direct, bugetarul antibugetar Bolojan funcționează ca un excelent agent electoral pentru extremiștii AUR-SOS-POT (și ce alte nume mai îmbracă Vocea Moscovei la București). E bine că taie Bolojan, e rău că nu taie de unde trebuie, e și mai rău că taie și de unde nu trebuie.

Să nu uităm, totuși, despre ce fel de țară vorbim. România este țara în care și-a găsit până la urmă, după ani și ani, dar oricum!, loc de muncă până și Neamțu. La stat, normal.

Și pentru că situația nu e nici albă, dar nici neagră (sau, cum bine ar spune Nenea Iancu al nostru, iată că nu stăm nici așa, nici altminteri), să menționăm că e mai bine decât ne închipuiam acum un an, când ne pregăteam să-l avem pe Marcel de la Buzău (tot fără diplomă de Bacalaureat găsită) președinte.

Să nu uităm, totuși, de unde venim și ce deșert al tranziției am traversat! Să nu uităm nici că bucureștenii i-au ales primari, de bunăvoie!, pe Lis, Videanu, Oprescu sau – sfântă Maică a Domnului! – madam Firea! N-a fost, iată, nici scurt, nici ușor drumul până aici…

Că suntem tot la coada tuturor clasamentelor, asta ține mai mult de farmecul vieții românești, farmec gustat, desigur, îndeosebi de masochiști.

Am ajuns în acest unghi mort și pentru că a avut constant de suferit în ultimele decenii cultura dialogului. Nu mai există, decât în mod excepțional, oameni care să construiască poduri. Baricadați în propriile convingeri, stăm în bulele noastre de internet, consumatori docili, așteptând să vină inteligența artificială și să ne ia locul de muncă. Viitorul muncii? Se anunță și aici apocalipsa.

Dar din experiențele anterioare cu apocalipsa la sapienși & post-sapienși cel mai probabil nu va fi bine, dar nici atât de rău…

Uite, PSD este un partid care a făcut atât de mult rău României încât e greu să spui ceva de bine de el. Dar chiar și în PSD poți să mai găsești, la excepțional, oameni competenți. 

În schimb USR, marele cavaler al schimbării, călare pe o mârțoagă albă, are apetit pentru compromisul fără de care politicul nu există cum am eu apetit pentru maraton. Dar în ciuda radicalismului, politica rămâne ce a fost mereu: o artă a compromisului.

Cât despre liberal-bugetari, ar trebui, vezi Doamne!, să ne bucurăm că nu îl mai avem pe parlamentarul care a făcut greva foamei între prânz și cină, faimosul gargaragiu Roman de la Alba, în forurile de conducere.

Parcă am trăi într-o pildă rabinică, în care băgăm toate creaturile din bătătură în casă, apoi le dăm afară și ni se pare, deodată, că respirăm și avem orizont. Atât că, firește, nu e chiar așa. N-avem!

Totuși, în trena ideii că maniheismul se cuvine combătut, ceva acolo tot avem și noi… Rămânem țara lui cât de cât. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.