România e Europa

 1 comentariu
Colaj George Simion si Nicusor Dan printre sustinatori

România arată în aceste zile ca un ospiciu, ca un penitenciar, ca o țară în care educația a fost abandonată de zeci de ani, care a fost condusă de hoți, de lichele și de trădători.

În baza acestei realități, potențată de pandemie, de conspirații delirante, de influența rusească și de aripa penală a celui mai mare partid și a celei mai mari păduri, a crescut o rasă nouă: auriferul simionagiu.

Auriferul simionagiu vrea un singur lucru: răzbunare. Urlă demnitate, pace și virtute și e toată ziua cu mucii lui Nicușor Dan în tastatură.

Auriferul simionagiu ia lumină de la un guru penal, pe care Simion, nu Nicușor l-a dat afară până și din rândul extremiștilor.

Dar acum e nevoie de boala vacii nebune, varianta moscovită, cu voce de Sergiu Nicolaescu și discurs cu ciocoi. De la un individ care cere echitate dintr-o vilă obscenă, după ce a trăit într-un lux de neam prost la Viena, deși n-avea sursă cunoscută de venit. Un penal, un pușcăriabil cu jumătate de nădrag roșu la mititica, o trompetă a agendei Kremlinului. Și cu prietenii mercenari, cu trancane-n portbagaj. Guru e locul unde se întâlnesc extremele, fascismul și bolșevismul, ca să bată câmpii despre bunicuțe care croșetează botoșei, despre blugi și banane.

Guru e vocea, Simion e pumnul. Cum pumnul îndeobște minte nu are, Simion a fost făcut KO la singura confruntare reală cu Nicușor Dan, apoi a fugit ca găina pe unde a apucat, băgând capul în toate pozele. E un candidat în Exil. Răstimp, excitați de ură, auriferii simionagii nu mai prididesc, amenințări și spume la gură.

Și în toată această zarvă, în care jumătate de țară se preocupă de șoferul lui Simion, e sau nu e în șifonier, și cealaltă de mucii lui Nicușor, candidatul Dan și-a menținut cumpătul, n-a căzut pe coaja de banană a vulgarității, a surâs mânzește când a auzit de harneală, nu știa el d-astea.

Simion e legat, documentat, nu pe vorbe, de ruși, e interzis în două țări, e legat, documentat, nu pe vorbe, de neolegionari, de fasciști, e un misogin și un șovin, un profanator de cimitire ungurești, doar pentru că sunt ungurești. Tribalism de comuna primitivă cu conexiune la net.

Emite doar gargară, cel mai abject primitivism. A invitat escrocii să îi intre în partid și i-au intrat, în pasul ștrengarului, și violatorii. Orice femeie care votează cu bombardierii fasciști votează agresorul sexual de scroafe. Din gură, agresorul.

La Simion sunt din gură mai toate, fiindcă e mai mult ocupat să țină scaunul gol și să fugă, de parcă vrea să o prindă din urmă pe Maricica Puică. N-o să o prindă. Întinează numai nobilele idealuri ale alergătorilor, dar și pe cele ale Fecioarelor. Își bate joc și de zodiac.

Acest Simion e un caraghios huligan de carieră, dar doar în fața camerelor, un fel de huligan-videochatist, un fanfaron plin de sine și de gol, care chinuie limba franceză cum n-a torturat-o nici Olguța de la Craiova, în marșdutramvai.

Un papagal cu clonț și nicio idee economică benefică, un unionist interzis în Moldova și Ucraina și un evident om al sistemului, care votează cot la cot cu PSD împotriva anulării pensiilor speciale și a orice poate scoate România din glodul unde au adus-o nesimțirea dregătorilor și credulitatea fără margini a alegătorilor. Marketing, frățiorii lui Simion, marketing.

Simion e o soluție, în măsura în care defenestrarea e o soluție. Un popor vrea să se sinucidă, fiindcă s-a rinocerizat, vrea să iasă isteric din istoria europeană și să se întoarcă în izolare și în mizeria dictaturii unui derbedeu de peluză, un canal pe unde se scurge toată furia adunată în patru decenii de nedreptate.

Dar uite că tot nu va câștiga auriferul. Pentru că România e Europa. Pentru că Basarabia e Europa. Lui Simion nu-i rămâne decât să meargă iar pe sub poduri și să scrie de șase milioane de ori: România e Europa!

Ce blestem, deci, pe poporul român să aibă președinte un olimpic internațional la matematică, cu doctorat la Paris, nu unul care a vândut petarde practicând sportul național preferat al românilor: evaziunea fiscală.

Hotărâții sunt, firește, de neclintit. Ați văzut, chiar și Bianca Drăgușanu condamnă ascensiunea prostituatelor din Ucraina, ceea ce duce neîndoielnic la o concurență neloială pe piața gonflabilelor.

Nehotărâții au de ales: Europa sau un nou Belarus, o nouă Georgie, o fată-n casă la ruși.

Nu e o ecuație chiar atât de grea. Iar România o să aleagă, totuși, un om care știe ce înseamnă o funcție.

Pentru că o scriu din nou: România e Europa și așa va rămâne.

Fotografii: Facebook, Vlad Chirea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    lorenamanolica 19.05.2025, 04:44

    Vestea cea buna a iesit, tot matematic, la lumina. E bine deocamdata. Totul e deocamdata. Dar, deocamdata e bine. ?

ALTE ȘTIRI
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
20:39
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care o plasează pe AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
20:07
Nereguli în proiectul reactoarelor mici de la Doicești, găsite de Corpul de Control al prim-ministrului
19:53
Aeroportul Timișoara cheltuie pe 2 mașini de lux mai mult decât profitul pe tot anul trecut
19:43
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate