Austeritatea – lanțul slab al libertății de acțiune

Să-l cităm pe Ilie Bolojan: „Nu mai putem merge cu aceste sinecuri. Mă gândesc, de exemplu, la un comitet care funcționează pe lângă Eximbank, unde de la vreo 7 oameni s-a ajuns la vreo 19. Sinecurile publice cred că trebuie să fie eliminate…”

Facem acum un salt acrobatic tocmai în interbelic ca să-l ascultăm pe un alt prim-ministru la viața lui, Armand Călinescu, demult răposta întru domnul: „Funcționarismul a devenit o adevărată formă de asistență socială… și eu cred că am face un real serviciu economiei naționale dacă i-am reda o sumă de energii care lâncezesc neproductive în numeroasele birouri ale serviciilor statului. De aceea va trebui să ne îngrijim de o reorganizare a serviciilor publice, cu suprimarea funcționarilor sinecuriști, cu raționalizarea muncii celorlalți și cu o salarizare corespunzătoare.” – vezi Armand Călinescu (1938) Discursuri parlamentare. Vol. I-II. București: Imprimeria Națională, pp. 49-50.

Nu încape îndoială, este cât se poate de adevărat că prin România zburdă tot felul de sinecuriști, care realmente parazitează statul român. Problema mare e că tocmai aceștia scapă oricărui control, plata, ca și la ajustările salariale, citește tăieri, căzând tot pe capul celor fără de putere. 

Presa a relatat și relatează tot timpul despre acești protejați cărora nu li se întâmplă nimic: „«Oastea» lui Bolojan care luptă împotriva sinecurilor cumulează mai multe «joburi» la stat”, asta ca să oferim doar un exemplu de escrocherie ministerială. 

De fapt, și în cazul tăierilor pe hârtie a sinecurilor, și în cazul noii legi a salarizării, problema principală rezidă în tipul de economie pe care o are România. Guvernul nostru, neavând putere de decizie pentru colectarea taxelor și echilibrarea relației muncă-capital, găsește o singură formă de răspuns: austeritatea, dar nu pentru toți, doar pentru cei slabi, pentru cei care au putere de negociere mică, nesemnificativă. 

Companiile străine controlează mai mult de două treimi din capitalurile totale de peste 2.300 mld. lei. În contrapartidă, firmele mici românești, mult mai numeroase, dar cu mai puțini angajați, susțin 63% din locurile de muncă din economie. Incapabile să se lupte cu acestea, guvernele României, când fac ajustare economică, o fac uitându-se la bugetari. 

Ei sunt inamicul public numărul 1 întotdeauna. Între timp țara noastră, ca să trăiască, acumulează datorii uriașe, unele care vor fi plătite de cetățenii viitorului. Deocamdată, formula la modă e „după noi, potopul!”

Multe probleme sunt generate și de faptul simplu că România nu mai deține mare lucru din marile companii, toate acestea au fost privatizate și vândute capitaliștilor străini. Doar 0,5% dintre companiile românești mai sunt deținute de stat – știm placa, statul e prost administrator, e incapabil să genereze profit, nu ar fi bine să privatizăm, pe această logică, și guvernul? 

Pe pagina oficială a Băncii Naționale a României există o rubrică Restitutio. Sunt aici pagini despre viaţa şi opera unor importanți economiști români. Unul dintre aceștia este Victor Slăvescu, iar printre autorii acestor sinteze de informare îl regăsim și pe Mugur Isărescu (coordonator chiar la lucrarea despre Slăvescu). Victor Slăvescu (1891-1977) a fost un economist, om politic și ministru de finanțe al României între anii 1934–1935, precum și membru titular al Academiei Române, deci persoană de vază.

Iată ce scriau autorii sintezei la subpunctul Rolul capitalului autohton: „În opinia sa (a lui V. Slănescu, n.m.) statul avea datoria și interesul de a sprijini curentul financiar național, fiindcă acesta reprezenta garanția acțiunii de consolidare economică a țării pe baze naționale.” (pp. 19-20) Mai încolo, citând dintr-un articol publicat de Slăvescu în ziarul „Viitorul” la 14 februarie 1919 și intitulat „Finanța românească și capitalul străin”, lucrurile devin și mai clare: „Victor Slăvescu sublinia faptul că orice investiție străină are un scop bine definit, pentru că nici un stat nu contribuie la ridicarea economică a altui stat «care îi poate deveni mâine concurent./…/A te pune la remorca unui grup de capitaluri străine înseamnă a te înfeuda economic, a-ți pierde libertatea de acțiune și dreptul de a-ți apăra interesele».”

România postcomunistă, prin privatizarea marilor ei companii de stat, și-a cam pierdut libertatea de acțiune. Lanțul e atât de bine strâns încât singura libertate devenită disponibilă a rămas jocul de-a austeritatea și de-a pomenile electorale – acestea din urmă se fac pe datorie. Austeritate pe care premierul Bolojan  o joacă și el cum poate. Iată de ce, în interbelic, îl putem numi pe Armand Călinescu un Bolojan avant la lettre sau, dacă vreți, Ilie Bolojan este un Armand Călinescu reloaded (reîncărcat). Istoria se repetă…

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE