Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cartea are 521 de pagini, fără secțiunile „Note” și „Indice”. Ai cumpărat-o în urmă cu o lună, îți amintești bine, chiar în ziua în care ți-a intrat pensia pe card. În loc să te duci la farmacie, să-ți iei rețeta amânată, sau în piață, să cumperi o brânză și un parizer, te-ai dus glonț la librărie și ai cumpărat cartea asta. Știai cât costă, dar „ai dat cu cardul”, fără ezitare, la casa de marcat. Ai răsfoit-o în metrou, încântat că ți-ai cumpărat cartea dorită.
Entuziasmul tău s-a topit când, mergând spre casă, ai zărit o coadă de vreo zece persoane la un bancomat. Oameni mai bătrâni decât tine, mai gârboviți, mai obosiți, dar și oameni de vârsta ta, care se mai țin bine pe picioare. Era ziua de pensie. Te-ai așezat și tu la coadă, cu cartea sub braț, ca să-ți scoți bani: pentru piață, pentru plata întreținerii, pentru rețeta de la farmacie. Când ai ajuns acasă, cu bucuria datoriei împlinite, ai pus cartea de-o parte, pe „lista de așteptare”. Cartea te-a tot așteptat s-o deschizi, dar te-ai luat cu treburi, cu alte gânduri, cu prostii...
Abia acum ai descoperit-o. Răbdătoare. Nemișcată. Mută. Ești pregătit să începi s-o citești. 521... Asta înseamnă un efort intelectual. Dacă pretinzi că ești intelectual, merită efortul, ca să-ți confirmi statutul. Dar nu despre statut este vorba. Oricum, în lumea asta, nu mai contează numărul de cărți citite și nici calitatea acestora.
Citești pentru tine. De la prima la ultima pagină: 521. Să pătrunzi în universul cărții, să te lași purtat și să accepți să fii transformat de lectură. Să urmărești ideile, argumentele, să le compari, să le analizezi, să recitești unele fragmente, dacă nu le-ai înțeles, să reflectezi, să-ți notezi pe un caiețel, ca să-ți fixezi ideile, să-ți creezi noi imagini interioare, revelatoare, memorabile, să te întristezi, să te revolți, să-l contrazici pe autor, să rămâi pe gânduri, să gândești cu mintea ta! Să fii un om cu o minte (încă) vie. Până ai să obosești. De la o vreme, obosești repede...
A doua zi, să reiei călătoria de unul singur, de la pagina unde ai pus semnul de carte. Cât va dura? Socoteala te descumpănește. Sunt zilele tale. Merită trăite cu o carte?
Și la capătul cărții, ce-ai să faci? Ai să te lauzi prietenilor și amicilor. Atât? Nu prea vei avea interlocutori avizați. Ei trăiesc în lumea lor: muncesc, câștigă bani, supraviețuiesc acestor crize suprapuse. N-au chef de cărți. Lectura unei cărți de 521 de pagini a devenit un gest indecent în lumea noastră.
Ai putea să te lauzi pe Facebook! Ca să arăți că ești deștept. Sunt atâtea postări în bula ta cu indivizi care se pozează cu o carte: like, like, like! Parcă sunt plătiți de editori să arate cât de fericiți sunt că au citit-o. Sunt prieteni cu autorul? Postări care ascund interese. N-ai chef de-o poză cu o carte de 521 de pagini.
Nu puteai să cumperi o carte mai subțirică? Una care se citește ușor. O broșură. Câteva pagini, câteva rânduri. Ceva scurt și concentrat. Lumea nu mai are răbdare, te-ai convins, să citească un text mai lung de trei-patru paragrafe. Să citească, să judece, să gândească. Totul este compulsiv și se rezumă la emoticon. Iar tu, se pare, te-ai molipsit de această boală: nerăbdarea.
Să citești cartea pe sărite, din patru în patru pagini, de exemplu! Asta înseamnă că, din cele 521 de pagini, vei citi... Trebuie să faci o împărțire. Nu te poți concentra... Folosește calculatorul. 521:4=... Îți dă cu rest. Restul acesta de pagini în câte zile ai să-l citești? Dar ce respect ai pentru această carte dacă o citești din patru în patru? Îți pierzi respectul de sine!
Dacă tot eziți să citești cartea, n-ar fi mai bine să rogi inteligența artificială să-ți facă un rezumat? Să nu fie mai lung de trei paragrafe. Să-ți prezinte ideile principale. Concis. Îi scanezi niște pagini și inteligența artificială să citească și să-ți spună cum stă treaba. Să-ți ia locul de cititor. Până la urmă, care-i diferența între cei care citesc cărți și utilizează acest instrument, adică își conservă independența, și cei care nu citesc cărți, transferându-și mintea către tehnologie pentru operațiuni intelectuale? Niciuna. Care este diferența dintre cei care gândesc independent, ajutându-se de AI, și cei care au ajuns să depindă de AI pentru a gândi? Nicio diferență. Inteligența artificială îi face pe oameni egali.
Poți să te lauzi că ai citit piesa „Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, de Luigi Pirandello, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1934, după ce ai ascultat-o povestită de inteligența artificială, fără să fi deschis cartea. Îți „îmbraci” mintea cu „inteligența”. Mai mult, cu cât oamenii sunt mai urâți și mai ticăloși, cu atât inteligența îi face mai frumoși și mai onești, conform pretențiilor și comenzilor acestora. Fii și tu egalul celor care nu citesc, dar conduc România, de exemplu, fără să-ți mai pierzi vremea și neuronii cu cititul.
Totuși, puteai să te adresezi „inteligenței” înainte să-ți rupi de la gură ultimii bani și să-i dai pe o carte... ca un rest care se adaugă zilelor tale. Măcar dacă ai ști că lectura aceasta ți-ar prelungi viața sau, preluând ideea din piesa lui Pirandello, ți-ar găsi „o îmbrăcăminte decentă” pentru moarte. Cărțile bune îi „îmbracă pe cei goi”...
Deschide cartea și citește! Măcar câteva pagini, până când aplicația de pe telefon îți va atrage atenția că ți-a intrat pensia... Ai putea să cobori la bancomat, să stai la coadă, apoi să treci prin piață și, în final, să tragi o fugă la librărie ca să-ți mai iei o carte. Nu te uita la numărul de pagini. Să-ți țină de foamea de lectură până la următoarea pensie.
