Cazul Protasevici. Unde e problema cu modul în care a reacționat Uniunea Europeană
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dictatorul Lukașenko deține puterea absolută din 1994: 27 de ani! Ceaușescu a rămas stăpânul agramat și tot mai clar paranoic al României socialiste un sfert de secol. La trei decenii de la prăbușirea comunismului real, în Europa de Est, urmată de implozia URSS, în 1991, ideea că există încă - nu chiar departe de frontierele noastre - lideri autoritari care nu concep părăsirea puterii și recurg la orice mijloace pentru menținerea ei ni se pare anacronică și absurdă.
În fond, elanul nostru spre Occident - început în secolul XIX, dar oprit pe durata Războiului rece - s-a bazat pe convingerea că libertatea, economia de piață, statul de drept și democrația au repurtat, în 1989, o victorie globală ireversibilă. În 2021, putem spune nu atât că ne-am înșelat, cât că triumful libertății nu e o lege a dezvoltării istorice și nici un destin căruia toți dictatorii – mai mari sau mai mici – i se supun până la urmă. Nu am fost înșelați: libertatea e posibilă și dezirabilă. Dar ne-am făcut iluzii cu privire la răspândirea ei prin simpla forță a exemplului. Libertatea Occidentului nu e contagioasă, chiar dacă sclavii dictaturilor contemporane îi duc dorul.
Între Vilnius și Minsk sunt doar 183 de kilometri. În statele baltice - intrate în NATO, UE și zona Euro - funcționează o democrație aproape scandinavă, digitalizată, ecologică și prosperă.
Alături, în Belarusul lui Lukașenko, lumea trăiește precum în anii marii terori staliniste, cu frica în sân, izolată internațional, sub un regim politic bazat pe represiune, cenzură și propagandă. În Belarus viețuiesc nenumărați cetățeni care visează candid la drepturile vecinilor europeni. Ei și-ar dori, ca să reiau o formulă supralicitată, „o țară ca afară”. Vor apuca oare așa ceva, în restul zilelor rămase?
Nu e sigur că protestele, confruntările stradale cu trupele KGB (care n-au vădit nici măcar precauția de a-și schimba numele) sau faptul că tânăra generație din Belarus reușește uneori să mai comunice cu lumea liberă vor fi suficiente pentru a-l îndepărta pe satrap.
Majoritatea analiștilor consideră că, în sistemele de acest tip, doar abandonarea tiranului de către instituțiile represive (printre care și Armata) ar putea reseta contorul. Iată de ce atenția opiniei publice internaționale asupra cazului Protasevici nu e o simplă formă de curtoazie umanitară: ea devine un mijloc de apărare a propriului nostru mod de viață, direct amenințat prin vecinătatea toxică a unor guvernări liberticide.
Deturnarea piraterească a zborului Ryanair Atena-Vilnius și arestarea aproape puberului jurnalist Roman Protasevici s-au produs în văzul lumii, de vreme ce trăim, grație netului și rețelelor de socializare, într-un acvariu planetar unde nimic nu mai poate fi ascuns privirii. UE a reacționat atât instituțional, cât și la nivelul capitalelor. A făcut-o rapid și coerent, generând emoție, indignare și presiune pentru adoptarea de sancțiuni.
Problema este că Uniunea Europeană – condiția păcii continentale, de peste șapte decenii – ne-a creat tuturor (fie celor din Vest, fie celor recent adăugați acestui ansamblu) ideea că totul se negociază, pentru că viața implică doar compromisuri reciproc avantajoase și raționale. Imaginea de sine a UE este calată exclusiv pe soft power. Și tot în acest registru se proiectează în exterior.
După secole de conflicte interetnice, interreligioase și interconfesionale, bătrâna Europa – vinovată și de izbucnirea singurelor două conflagrații mondiale – e psihologic incapabilă să recurgă la gesturi cu adevărat punitive.
Stilul ei dantelat ca un jabou și pudrat ca o perucă barocă e deja cunoscut ca atare atât în sânul aliaților (din Anglosfera regrupată după Brexit), cât și în rândul competitorilor săi globali, care detestă visceral normele democratice.
Uniunea Europeană omagiază zilnic diplomația multilaterală taman în vremea când eficacitatea ei este tot mai sever pusă la îndoială. Să sperăm că dincolo de recentul derapaj al lui Lukașenko - și odată cu încheierea Conferinței pentru viitorul Europei – vom reuși să respingem ceva mai convingător ofensiva statelor unde terorismul a devenit metodă curentă de lucru.
Roman Protasevici – și congenerii săi de pretutindeni – au dreptul la un viitor civilizat, în care banalul drum către un aeroport nu continuă spre eșafod.
