Ce înseamnă pacifist? Mic îndrumar pentru corigenții la logică

Comentează
Arhiva foto

Toată viața am primit lecții. În unele perioade, intensitatea a crescut. De exemplu, pe timp de anticorupție am fost învățat de unii că Udrea e vârful de lance al justiției. Pe timp de scumpiri generale, mi s-a spus că piața liberă e bună pentru omul de rând. Iar acum mi se spune că e stupid să fii pacifist, că pe timp de război, important e să participi, ca la Olimpiadă.

Stanislaw Lem, genialul scriitor, imagina într-o povestire din „Ciberiada” următoarea situație: un inventator creează o mașinărie uriașă, extraordinar de ingenioasă, i se părea lui. Însă, la primul test o întreabă cât fac „2+2”, iar răspunsul vine implacabil: 7. Oricât o reglează, mașinăria răspunde tot greșit, dar mai dezvoltă și o țâfnă de câte ori creatorul ei o corectează. Până la urmă, mașinăria gigant fuge prin tot orașul după inventatorul ei ca să-l omoare. Distruge tot în cale. Inventatorul reușește până la urmă s-o anihileze, dar în spate stă orașul fumegând. Cam așa îmi apare și opinia publică în zilele astea. Noi o creăm, dar apoi, dacă nu spunem ce vrea ea, ne rupe capul.

Logică de clasa 0

Cred că de aceea e necesar un mic îndrumar de logică elementară. Dacă sunt antirăzboi, măcar poți fi sigur că sunt anti-Putin și că nu găsesc nicio scuză invaziei în Ucraina. Însă marii învățători ai neamului îmi explică în fiecare zi că, de fapt, eu sunt putinist dacă susțin dezescaladarea conflictului, găsirea unui compromis, încetarea agresiunii asupra civililor.

O altă fractură logică gravă: știm cu toții că știrile de pe front vin deformate. Uneori trec săptămâni ca să vedem cine unde s-a retras sau ce-a mai cucerit. Totuși, în fiecare zi auzim certitudini spuse pompos de niște purtători de știri „oficiale” tabloidale.

Să nu ai încredere e o formă de sănătate mintală în aceste condiții, nu înseamnă că speri să bată rușii.

Logica de clasa zero e apoi siluită când e vorba de sancțiuni. Sunt de acord să pedepsim o putere abuzatoare, desigur. Dar există un cor de adoratori ai sancțiunilor care nu văd cât de mult suferă populația săracă din democrațiile noastre, după inflația oricum declanșată de criza combustibililor încă înainte de război. Nici ăsta nu e putinism, e doar precauție. Ai grijă cum pedepsești, să nu cumva să distrugi chiar tot. Avem un întreg istoric al sancțiunilor care nu fac decât să închidă căile spre orice fel de compromis. Ultimul mare conflict mondial a avut în spate o logică a sancțiunilor drastice. Așa cum avem un întreg istoric al invaziilor, pe care îl ignoră Putin – astfel de gesturi, în loc să întărească invadatorii, îi fac să sângereze grav.

Tot complet ilogic e să le reproșezi stângiștilor (care s-au împărțit și ei acum în promilitariști și pacifiști) că au vreo admirație vinovată pentru sistemul rusesc. Era un reportaj recent care arăta cum sunt împinși de rate și facturi soldații ruși pe front. Capitalismul rusesc e mai sângeros și producător de inegalitate flagrantă, mai mare decât capitalismul vestic. Orice stângist sănătos la cap nu poate avea decât dispreț pentru un sistem inegalitar susținut doar din vânzare de resurse.

Pericolul e tocmai, cum am mai spus-o de o mie de ori, să vezi dreptacii noștri verzi cum ar vrea capitalism ca-n Rusia fără nicio protecție rămasă pentru cetățean, asta în timp ce se pretind anti-putiniști. De o situație de capitalism sălbatic, din păcate, nu suntem departe, ba chiar avem episoade din ce în ce mai numeroase de lideri politici care nu văd în măsuri sociale decât „bolșevism”.

În fine, e treaba lui Zelenski cum își conduce țara în conflict. Nu trebuie să uităm că e împins uneori către declarații radicale și de forțe politice interne rivale, și de nevoia de a sta pe linie cu radicalismul american antirus. E de înțeles că nu poți vorbi mai calm decât Biden, când acolo e esența rezistenței tale. Însă nu poți să ții cu el corul de mesaje indolente la adresa conducătorilor Germaniei sau Franței. Cum să țipi la lideri germani, cum că nu sunt hotărâți anti-Putin, când Germania face ce n-a mai făcut de la Al Doilea Război Mondial încoace: anunță că se implică cu livrare de armament. Acești lideri nu fac decât să valseze între o presiune enormă creată artificial între opinia publică, pro-război, și o dorință mai profundă populară, de neimplicare și de securizare a unei economii dependente de gazul rusesc.

Cer pacifiștii să se predea Ucraina? În niciun caz. Eu nu vreau decât să nu fim complici nici măcar o secundă la înmulțirea riscurilor de mondializare a acestui conflict. Sigur că nu există decât un răspuns corect la întrebarea „vrei să moară mai mulți civili?”. NU vrem. Dar adevăratul răspuns e la liderii ucraineni. Pentru că în acest caz, doar Ucraina își ia deciziile. Ajutoarele militare pot fi trimise și fără urale militariste, măcar atât.

Un referendum imposibil

O pură impresie personală îmi spune că și Macron în Franța, și Viktor Orban în Ungaria au luat procente bune la recentele alegeri tocmai pentru că fiecare în felul lui a încercat să trateze conflictul cu precauție.

Mi-au plăcut liderii noștri cât au tăcut, cât au fost discreți. Nu avem ce căuta în corul de escaladare a conflictului. Americanii au interesul lor să promoveze această bătălie care îl slăbește pe Putin. Dar pentru noi o realitate e zdrobitoare: bombele la câțiva kilometri de graniță, milioane de refugiați. Posibila provocare și implicare a NATO e un coșmar, nu un motiv de mândrie și umflare în pene. Din motive diverse, fie că o fi fost vreo partidă de golf, fie că pur și simplu se înecaseră în clișee, și alde Ciucă&Ciolacu, și Iohannis tăcuseră sau făcuseră declarații neutre. Până când au început poftele de a culege ceva puncte electorale prin vizite la Kiev, în vestuțe matlasate care nu se puteau încheia decât cu greu peste burți.

De aceea nu e vreo extravaganță dacă mi-aș dori garanții noi de la politicieni extrem de anemici, garanții că nu ne vor băga într-un război fără vreo formă de consultare populară. Știu că prezența în NATO e un angajament militar până la urmă, dar mai știu că aș vrea să fiu întrebat înainte să-mi cadă o bombă în cap.

Din nou, după logica isteroidă a analismului românesc, asta înseamnă trădare.

Repet, știu că un referendum e imposibil în condițiile unui angajament militar – dacă se încalcă articolul 5, nu avem de ales. De acest „nu avem de ales” trebuie să fim foarte conștienți. Ce fac e doar să atrag atenția că politicul ar putea să se depărteze fatal de o sănătoasă precauție populară.

Nu diplomație, tabloidizare cu nucleara în mână

Am ceva cu americanii? Am ceva cu o falangă media-militară care face legea și în presa din România. Pentru ei e strategic acest război, pot înțelege asta. Nu pot înțelege de ce trebuie imitați. Uniunea Europeană se aliniază de nevoie, nu are altă armată în afară de angajamentul NATO, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne realizăm slăbiciunile cu entuziasm. Putem cheltui și fără entuziasm.

La noi acest entuziasm e fad și irațional. Dacă zice Biden că Putin e nebun, analiștii români plusează: e nebun și e și prost, și are și diaree. Cu ce ajută acest limbaj de Tik Tok? Oricum asistăm la o ardere în masă a limbajului precaut diplomatic, devastat de comentarii mai curând de hate-ăreală ca pe rețelele de socializare. Noii politicieni au uitat de limbajul precaut învățat de bunicii lor sub presiunea armelor nucleare, după 1945. Maimuțoi diverși din Rusia vântură „arma nucleară” ca pe o ghioagă în fiecare discurs. Iar partea vestică nu găsește mai bun decât tot un limbaj al non-negocierii.

Stanley Kubrik n-a anticipat-o pe asta cu extraordinarul său „Doctor strangelove”: acolo puterile nucleare vorbesc rațional, dar nu mai au cum să oprească iraționalul pe care l-au alimentat, armamentul atomic. Pe când acum, mare parte din discuția publică pare că e o bătaie și o înjurătură generală într-un bar sătesc, doar că în loc de butoanele de la păcănele avem butoane nucleare. Moarte și război tabloid cu mult rahat aruncat în ventilator, abia așa arată un coșmar complet.

Pacifismul deci, dragi dascăli și moraliști ai mei, nu mai înseamnă în ziua de azi decât știința de a nu mai pune gaz inutil pe un foc oricum distrugător. Și tot pacifistă e și realizarea lucidă a evoluției în timp spre astfel de situații fără ieșire, de unde nu mai putem vedea niciun scenariu optimist posibil.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!