Ce înseamnă pacifist? Mic îndrumar pentru corigenții la logică
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Toată viața am primit lecții. În unele perioade, intensitatea a crescut. De exemplu, pe timp de anticorupție am fost învățat de unii că Udrea e vârful de lance al justiției. Pe timp de scumpiri generale, mi s-a spus că piața liberă e bună pentru omul de rând. Iar acum mi se spune că e stupid să fii pacifist, că pe timp de război, important e să participi, ca la Olimpiadă.
Stanislaw Lem, genialul scriitor, imagina într-o povestire din „Ciberiada” următoarea situație: un inventator creează o mașinărie uriașă, extraordinar de ingenioasă, i se părea lui. Însă, la primul test o întreabă cât fac „2+2”, iar răspunsul vine implacabil: 7. Oricât o reglează, mașinăria răspunde tot greșit, dar mai dezvoltă și o țâfnă de câte ori creatorul ei o corectează. Până la urmă, mașinăria gigant fuge prin tot orașul după inventatorul ei ca să-l omoare. Distruge tot în cale. Inventatorul reușește până la urmă s-o anihileze, dar în spate stă orașul fumegând. Cam așa îmi apare și opinia publică în zilele astea. Noi o creăm, dar apoi, dacă nu spunem ce vrea ea, ne rupe capul.
Logică de clasa 0
Cred că de aceea e necesar un mic îndrumar de logică elementară. Dacă sunt antirăzboi, măcar poți fi sigur că sunt anti-Putin și că nu găsesc nicio scuză invaziei în Ucraina. Însă marii învățători ai neamului îmi explică în fiecare zi că, de fapt, eu sunt putinist dacă susțin dezescaladarea conflictului, găsirea unui compromis, încetarea agresiunii asupra civililor.
O altă fractură logică gravă: știm cu toții că știrile de pe front vin deformate. Uneori trec săptămâni ca să vedem cine unde s-a retras sau ce-a mai cucerit. Totuși, în fiecare zi auzim certitudini spuse pompos de niște purtători de știri „oficiale” tabloidale.
Să nu ai încredere e o formă de sănătate mintală în aceste condiții, nu înseamnă că speri să bată rușii.
Logica de clasa zero e apoi siluită când e vorba de sancțiuni. Sunt de acord să pedepsim o putere abuzatoare, desigur. Dar există un cor de adoratori ai sancțiunilor care nu văd cât de mult suferă populația săracă din democrațiile noastre, după inflația oricum declanșată de criza combustibililor încă înainte de război. Nici ăsta nu e putinism, e doar precauție. Ai grijă cum pedepsești, să nu cumva să distrugi chiar tot. Avem un întreg istoric al sancțiunilor care nu fac decât să închidă căile spre orice fel de compromis. Ultimul mare conflict mondial a avut în spate o logică a sancțiunilor drastice. Așa cum avem un întreg istoric al invaziilor, pe care îl ignoră Putin – astfel de gesturi, în loc să întărească invadatorii, îi fac să sângereze grav.
Tot complet ilogic e să le reproșezi stângiștilor (care s-au împărțit și ei acum în promilitariști și pacifiști) că au vreo admirație vinovată pentru sistemul rusesc. Era un reportaj recent care arăta cum sunt împinși de rate și facturi soldații ruși pe front. Capitalismul rusesc e mai sângeros și producător de inegalitate flagrantă, mai mare decât capitalismul vestic. Orice stângist sănătos la cap nu poate avea decât dispreț pentru un sistem inegalitar susținut doar din vânzare de resurse.
Pericolul e tocmai, cum am mai spus-o de o mie de ori, să vezi dreptacii noștri verzi cum ar vrea capitalism ca-n Rusia fără nicio protecție rămasă pentru cetățean, asta în timp ce se pretind anti-putiniști. De o situație de capitalism sălbatic, din păcate, nu suntem departe, ba chiar avem episoade din ce în ce mai numeroase de lideri politici care nu văd în măsuri sociale decât „bolșevism”.
În fine, e treaba lui Zelenski cum își conduce țara în conflict. Nu trebuie să uităm că e împins uneori către declarații radicale și de forțe politice interne rivale, și de nevoia de a sta pe linie cu radicalismul american antirus. E de înțeles că nu poți vorbi mai calm decât Biden, când acolo e esența rezistenței tale. Însă nu poți să ții cu el corul de mesaje indolente la adresa conducătorilor Germaniei sau Franței. Cum să țipi la lideri germani, cum că nu sunt hotărâți anti-Putin, când Germania face ce n-a mai făcut de la Al Doilea Război Mondial încoace: anunță că se implică cu livrare de armament. Acești lideri nu fac decât să valseze între o presiune enormă creată artificial între opinia publică, pro-război, și o dorință mai profundă populară, de neimplicare și de securizare a unei economii dependente de gazul rusesc.
Cer pacifiștii să se predea Ucraina? În niciun caz. Eu nu vreau decât să nu fim complici nici măcar o secundă la înmulțirea riscurilor de mondializare a acestui conflict. Sigur că nu există decât un răspuns corect la întrebarea „vrei să moară mai mulți civili?”. NU vrem. Dar adevăratul răspuns e la liderii ucraineni. Pentru că în acest caz, doar Ucraina își ia deciziile. Ajutoarele militare pot fi trimise și fără urale militariste, măcar atât.
Un referendum imposibil
O pură impresie personală îmi spune că și Macron în Franța, și Viktor Orban în Ungaria au luat procente bune la recentele alegeri tocmai pentru că fiecare în felul lui a încercat să trateze conflictul cu precauție.
Mi-au plăcut liderii noștri cât au tăcut, cât au fost discreți. Nu avem ce căuta în corul de escaladare a conflictului. Americanii au interesul lor să promoveze această bătălie care îl slăbește pe Putin. Dar pentru noi o realitate e zdrobitoare: bombele la câțiva kilometri de graniță, milioane de refugiați. Posibila provocare și implicare a NATO e un coșmar, nu un motiv de mândrie și umflare în pene. Din motive diverse, fie că o fi fost vreo partidă de golf, fie că pur și simplu se înecaseră în clișee, și alde Ciucă&Ciolacu, și Iohannis tăcuseră sau făcuseră declarații neutre. Până când au început poftele de a culege ceva puncte electorale prin vizite la Kiev, în vestuțe matlasate care nu se puteau încheia decât cu greu peste burți.
De aceea nu e vreo extravaganță dacă mi-aș dori garanții noi de la politicieni extrem de anemici, garanții că nu ne vor băga într-un război fără vreo formă de consultare populară. Știu că prezența în NATO e un angajament militar până la urmă, dar mai știu că aș vrea să fiu întrebat înainte să-mi cadă o bombă în cap.
Din nou, după logica isteroidă a analismului românesc, asta înseamnă trădare.
Repet, știu că un referendum e imposibil în condițiile unui angajament militar – dacă se încalcă articolul 5, nu avem de ales. De acest „nu avem de ales” trebuie să fim foarte conștienți. Ce fac e doar să atrag atenția că politicul ar putea să se depărteze fatal de o sănătoasă precauție populară.
Nu diplomație, tabloidizare cu nucleara în mână
Am ceva cu americanii? Am ceva cu o falangă media-militară care face legea și în presa din România. Pentru ei e strategic acest război, pot înțelege asta. Nu pot înțelege de ce trebuie imitați. Uniunea Europeană se aliniază de nevoie, nu are altă armată în afară de angajamentul NATO, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne realizăm slăbiciunile cu entuziasm. Putem cheltui și fără entuziasm.
La noi acest entuziasm e fad și irațional. Dacă zice Biden că Putin e nebun, analiștii români plusează: e nebun și e și prost, și are și diaree. Cu ce ajută acest limbaj de Tik Tok? Oricum asistăm la o ardere în masă a limbajului precaut diplomatic, devastat de comentarii mai curând de hate-ăreală ca pe rețelele de socializare. Noii politicieni au uitat de limbajul precaut învățat de bunicii lor sub presiunea armelor nucleare, după 1945. Maimuțoi diverși din Rusia vântură „arma nucleară” ca pe o ghioagă în fiecare discurs. Iar partea vestică nu găsește mai bun decât tot un limbaj al non-negocierii.
Stanley Kubrik n-a anticipat-o pe asta cu extraordinarul său „Doctor strangelove”: acolo puterile nucleare vorbesc rațional, dar nu mai au cum să oprească iraționalul pe care l-au alimentat, armamentul atomic. Pe când acum, mare parte din discuția publică pare că e o bătaie și o înjurătură generală într-un bar sătesc, doar că în loc de butoanele de la păcănele avem butoane nucleare. Moarte și război tabloid cu mult rahat aruncat în ventilator, abia așa arată un coșmar complet.
Pacifismul deci, dragi dascăli și moraliști ai mei, nu mai înseamnă în ziua de azi decât știința de a nu mai pune gaz inutil pe un foc oricum distrugător. Și tot pacifistă e și realizarea lucidă a evoluției în timp spre astfel de situații fără ieșire, de unde nu mai putem vedea niciun scenariu optimist posibil.
