Radu Călin Cristea este un critic literar, scriitor, eseist și jurnalist român. A fost decorat cu Crucea Casei Regale a României, este membru al Uniunii Scriitorilor și membru al Consiliului Național al Audiovizualului. Printre funcțiile ocupate de-a lungul timpului se numără cea de director general (interimar) al SRTV, consilier în Ministerul Culturii sau director general al Muzeului Național al Literaturii Române.

Fata mea a fost zilele acestea la un mare spital din București. Urma să primească în numele meu un act medical. Pentru a ajunge de la poarta spitalului pînă la intrarea organizată într-un corp al clădirii trebuia să parcurgă, în cîmp deschis, vreo 500 de metri.

Vântul te smulgea din loc. Puținii trecători se lipeau de garduri la rafalele mai ascuțite. Văzînd-o cît de greu înaintează, un soldat s-a apropiat de ea și i-a spus : „Merg eu înaintea dvs. ca să nu vă bată tare vîntul.” Și a însoțit-o astfel, ca o bună călăuză, pînă la destinație.

Astfel de întîmplări îți dau vigoare pentru că scot la iveală forța umanității din noi. Înfruntat cu o asemenea putere, virusul ăsta nenorocit n-are nicio șansă. Va mai ucide mulți, apoi mai puțini, pe urmă se va sfîrși de la sine, nimicit de viața care, de la începutul începuturilor și pînă la sfîrșitul sfîrșiturilor, triumfă asupra morții.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE Cristi Rogozanu
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.