Companiile statului, între câțiva campioni și o mulțime de codași. De ce ne privește pe toți

Comentează

Statul român are câteva companii care fac profituri mai mari decât media firmelor private și o mulțime de altele care abia îşi plătesc facturile. Între cele două lumi, distanţa crește de la an la an. lar nota de plată, până la urmă, ajunge tot la noi: în prețuri, în servicii proaste și în bugetul public.

Când vorbim despre companiile de stat, discuția alunecă repede în clişee: statul e un prost administrator" sau, dimpotrivă, „bijuteriile coroanei trebuie apărate". Realitatea, măsurată în cifre, e mai nuanțată decât ambele tabere. Am analizat în detaliu acest sector în volumul Sustenabilitatea financiară - De la deficite la convergență nominală”, publicat recent în cadrul proiectului Economic@BNR. Concluzia pe scurt: avem un sector care merge cu două viteze.

Un sector care contează tot mai puțin în economie

Mai întâi, o cifră care spune multe: acum 20 de ani, companiile de stat produceau 13% din valoarea adăugată a economiei românești. Astăzi, doar 6%. Rolul lor s-a înjumătățit - previzibil, într-o economie în care sectorul privat a crescut accelerat.

Dar ce a rămas în portofoliul statului nu e deloc omogen. Primele 10 companii cu capital de stat cele mai multe din energie au performanțe financiare net superioare mediei companiilor private. E drept, nu doar prin merit managerial: multe beneficiază de poziții privilegiate pe piață, specifice companiilor naţionale.

Cealaltă viteză: salarii mari, lichiditate mică

Dincolo de acest grup restrâns, tabloul se schimbă radical. Restul companiilor de stat au dificultăți financiare serioase, care se adâncesc de fiecare dată când economia încetineşte. Câteva simptome, în cifre:

Cheltuielile salariale au ajuns recent la peste 50% din cifra de afaceri un semnal clar de scheme de personal supradimensionate. Nicio firmă privată nu ar supraviețui mult timp aşa.

În ultimii 10 ani, gradul de îndatorare al companiilor de stat cu profitabilitate redusă a crescut cu circa 14 puncte procentuale, iar lichiditatea a coborât spre 60%. În același interval, firmele private au mers exact în direcția opusă: și-au redus îndatorarea cu 9 puncte procentuale și au urcat lichiditatea la peste 120%.

Companiile de stat își plătesc furnizorii, în general, de trei ori mai încet decât media economiei. Rata restanțelor depășește 20%, față de doar 9% la firmele private.

lar în relația cu bugetul public, dezechilibrul e și mai vizibil: circa 40% din arieratele către bugetul de stat ale tuturor companiilor nefinanciare din România aparțin sectorului de stat.

De ce ar trebui să vă pese, chiar dacă nu lucrați la stat

Pentru că aceste companii nu funcţionează într-un vid. Când o companie de stat nu-și plătește furnizorii, sufocă firme private care trăiesc din acele contracte. Când acumulează arierate la buget, gaura o acoperim toți, din taxe. Și când furnizează servicii esențiale energie, transport, utilități - ineficiența ei se vede direct în calitatea vieţii de zi cu zi.

Administrate prost, companiile de stat exportă costuri și vulnerabilități în toată economia. Administrate profesionist și transparent, pot susține investițiile și dezvoltarea, mai ales în domenii strategice precum securitatea energetică sau apărarea.

Ce e de făcut: mai puține mandate provizorii, mai multă competență

Vestea bună e că știm rețeta. De la începerea, în 2022, a parcursului de aderare la OCDE, România a făcut progrese reale în alinierea la standardele organizației, iar evaluările OCDE le recunosc, chiar dacă semnalează în continuare deficienţe.

Un pas important a fost înființarea AMEPIP Agenţia pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, care a bifat totodată un jalon din PNRR. Rolul ei în creşterea calității managementului companiilor de stat este definitoriu.

Dar hârtiile și instituțiile nu sunt suficiente. Analiza conducerilor întreprinderilor publice arată o problemă persistentă: prea multe mandate provizorii, prea puţine mandate permanente obținute prin selecție transparentă, pe criterii de competență. Cât timp şefii companiilor de stat sunt numiți „interimar", cu orizont de câteva luni, nimeni nu are motive să gândească strategic.

La acestea se poate adăuga listarea selectivă și strategică la bursă a unor pachete de acțiuni, o mișcare ce ar aduce disciplina pieței în interiorul companiilor și ar dezvolta, în același timp, piața de capital românească.

Miza reală

Prioritatea nu sunt campionii din energie - ei îşi văd de drum. Prioritatea este majoritatea tăcută a companiilor cu probleme: disciplină financiară, restructurarea activităților neviabile, orientare către eficiență și piață.

Alternativa e simplă și neplăcută: fără progrese consistente, activele strategice ale statului se vor deprecia în continuare, iar prețul îl vom plăti sub formă de riscuri economice și contagiune financiară. Un sector cu două viteze nu poate merge la nesfârșit. La un moment dat, viteza mică o trage în jos și pe cea mare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din Sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește