Vai, copiii noștri, săracii de ei. Nu-mi mai ziceți „dascăl”!

 4 comentarii

Expresia „copiii noștri” e bună la foarte multe lucruri, dar mai ales la stors false argumente în timp ce-i abuzezi pe alții. Când profesorii s-au gândit să facă și ei cel mai cuminte protest din galaxie - adică să nu participe la simulări de examene, oricum neplătite, oricum nu prea relevante -, le-au sărit în cap ăia cu „copiii noștri”.

În aceste momente, situația e cam așa. Simulările pentru evaluarea națională s-au făcut cum s-au făcut. Erau mai ușor de organizat. Dar, pentru simulările de Bac, multe licee nu prea au cum să le organizeze în condiții normale, prea mulți profesori nu vor să participe. Și atunci există un întreg festival de intimidat directori dinspre minister și inspectorate. Apoi, directorii zeloși îi iau la prelucrat pe profesori. Telefoanele curg, șefii vor să se organizeze oricum, numai să iasă pe hârtie că șandramaua merge. Se depun toate eforturile pentru decredibilizarea nemulțumirilor profesorilor.

Bun, e un sport național. În loc să critici multinaționalele sau politicile aiurea pentru prețuri, țipi la casieră în Kaufland sau Carrefour. În loc să te iei de guvern că-și bate joc în stilul cel mai primitiv de educație, doar pentru că nu e în stare să adune bani de unde sunt, tu te iei de angajații lui, profesorii, că nu-ți oferă „servicii” de calitate.

Am auzit „gândește-te la copiii noștri” în toate contextele. Mafioți care au vândut droguri mortale altor copii îți vor explica smerit că au făcut-o pentru copiii lor. Cele mai antisociale fapte pot fi scuzate cu „copiii noștri”.

Iar acum aud scuza și acuza asta în legătură cu încercarea noastră, a profesorilor, de a le atrage atenția chiar părinților că ce face guvernul cu dragii lor copii, nu doar cu profesorii, este absolut la limită, mai jos nu prea se mai poate.

La ce sunt bune simulările

Cum spunea profesoara și scriitoarea Oana Paler, simulările sunt bune la o sarabandă a panicii. Mai ales la clasa a VIII-a, profesorii trebuie să devină și terapeuți. La 14-15 ani, sistemul de educație a găsit de cuviință să trântească cel mai important examen din viața individului. Panici, angoase, stres continuu pentru familiile din clasele de mijloc sau, dimpotrivă, pentru o majoritate covârșitoare, e un examen pe care l-au pierdut din start. L-au pierdut social: la liceele bune nu intră decât 80% familii „bune”. Din rural puțini mai calcă la colegii renumite etc.

Apoi, inspectorii mai zeloși mai vor și simulări județene. Nu mai zic că știu profesori care, de fapt, nu mai fac română deloc - o lectură, o interpretare, puțină plăcere și dezvoltarea capacităților de interacțiune, nimic! Ce fac ei e să dea teste peste teste. Standardizare maximă, învățare idioată de șabloane. Și pentru Bac și pentru evaluarea dintr-a VIII-a.

Însă ce nu pare să știe lumea e câtă muncă e pentru un profesor să corecteze 60-70 de lucrări - anul ăsta vor fi mai multe pentru cei care vor dori să corecteze. Iar această muncă e neplătită. E muncă „pretinsă”. E pentru copiii noștri! Că la benzinărie te duci, umpli rezervorul și pleci, că e pentru copiii noștri.

Tupeul atins de unii politicieni, de ziariști-slugoi la kil, de unii părinți e totuși maxim. Nu ne explicați toată ziua mersul capitalismului? Cum de s-a distribuit capitalismul cu muncă neplătită tocmai la profesori?

De aia nu mai suport cuvântul „dascăl”. Când aud „dascăl”, „vocație”, știu că urmează să mi se ceară să tot muncesc ca fraierul în timp ce restul societății își umflă mușchii individualiști. Profesorul trebuie să fie un fraier vocațional, altfel e un monstru individualist.

Și la greva precedentă am auzit-o pe asta cu „copiii noștri” pentru că se tot amâna Bac-ul. Situația din acest an e și mai gravă, dar destabilizare în rândul profesorilor e mult mai mare. Guvernul sparge bani pe propagandă și funcții pentru soldăței din teritoriu, profesorii sunt speriați de atâtea restrângeri și batjocuri încât nu mai îndrăznesc să zică ceva când au nevoie în primul rând de un job și atât. Ar fi un miracol să avem un protest serios în aceste condiții.

Normal, toți prăduitorii jurnaliști de fonduri publice, sau tot felul de neterminați care se simt inteligenți vor urla că sunt corupte sindicatele. Sindicatele sunt ultima apărare rămasă, proaste cum or fi ele. Dacă renunțăm și la ultima pârghie de rezistență, atunci vom fi direct la mâna unor bolojani pentru care poezia, filmul, știința sunt niște rahaturi neprofitabile și atât.

Dar măcar sabotarea unei simulări la Bac ar fi un semnal de alarmă corect. La Evaluarea Națională nu s-a putut. Dar Bac-ul cere mai mult personal și o masă critică de revoltați există încă.

Știți de cine îmi amintesc smiorcăielile cu „copiii noștri”? De o tipă din romanul lui Salinger, „De veghe în lanul de secară”. Doamna se afla într-un cinema, plângea de mama focului uitându-se la un film idiot lacrimogen în timp ce copilul de lângă ea o ruga cu cerul și pământul să-l ducă la baie. De altfel, eroul lui Salinger și trage o concluzie corectă: ăștia de se smiorcăie la filme sunt mai mult ca sigur niște ticăloși.

Nu cred în argumente cu lacrimi și muci, și aici nu e vorba doar de arătări lobbysto-politice, precum Guran, Pietreanu și gașca. E vorba de obișnuința asta de a face cele mai mari tâmpenii în numele copiilor. Lăsați-o baltă. Copiii n-au nicio vină. Nu-i mai folosiți ca scut atunci când n-aveți nicio idee despre ce să faceți cu viața voastră sau cu țara asta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    NicioLae 19.03.2026, 12:21

    "precum Guran, Pietreanu și gașca"? Te referi la Radu Pietreanu de la Vacanța Mare? După cât se pare, Radu Pietreanu nu este angrenat într-o mișcare lobbysto-politice. Sau tu știi ceva ce nu știm noi? Sau e vorba de Mihaela Pietreanu (salon nail), Georgia Pietreanu (crainica Prima news), Mădălina Pietreanu (QA Engineer), David Stefan Pietreanu (înotător) sau chiar de pietreanu com srl?

  • Avatar comentarii

    LiliMoran 19.03.2026, 12:22

    În 2012 s-au născut aprox 227 de mii de copii.Aceștia trebuiau să participe la simularea evaluarii nationale din acest an. Au participat doar 145 de mii de copii. Unde sunt restul ? Statul ar trebui să se intereseze de asta, de ce se pierd pe drum atât de mulți.Dar dacă s-ar fi născut 400 de mii, ce ar fi făcut cu ei ? Nu au nici pentu 150 de mii bani de alocații, școli suficiente, de profesori nici nu mai zic. sunt din ce in ce mai puțini, nu sunt bani nici pentru salariile acestora. Suntem chiar un stat eșuat.

  • Avatar comentarii

    parinte.bucuresti 19.03.2026, 23:40

    părinții ar fi trebuit să se îngrijoreze de "copiii noștri" anul trecut când au aflat că profesorii vor primi 20 lei pe oră! să îți trimiți copilul la o școală unde îl învață un profesor platit in halul asta e o gravă tâmpenie! atunci trebuiau să sară în sus! Daca stai la ușa supermarketului cu mâna întinsă, primești mai mult pe oră! prosti mai suntem!

  • Avatar comentarii

    BugetaruAmarat 20.03.2026, 08:16

    Trăiască poporul isteț si fără reacție. Si cand are reacție, rar, e teleghidată strategic. Poporul ținut in foame si in frici, ia țeapă la fiecare colț de drum politic. Poporul fuge afară, deci afară zboară si presiunea. Ne-am atins vârful competentei ca popor. Si al incompetenței, in acelasi timp.

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește