Vai, copiii noștri, săracii de ei. Nu-mi mai ziceți „dascăl”!

În aceste momente, situația e cam așa. Simulările pentru evaluarea națională s-au făcut cum s-au făcut. Erau mai ușor de organizat. Dar, pentru simulările de Bac, multe licee nu prea au cum să le organizeze în condiții normale, prea mulți profesori nu vor să participe. Și atunci există un întreg festival de intimidat directori dinspre minister și inspectorate. Apoi, directorii zeloși îi iau la prelucrat pe profesori. Telefoanele curg, șefii vor să se organizeze oricum, numai să iasă pe hârtie că șandramaua merge. Se depun toate eforturile pentru decredibilizarea nemulțumirilor profesorilor.

Bun, e un sport național. În loc să critici multinaționalele sau politicile aiurea pentru prețuri, țipi la casieră în Kaufland sau Carrefour. În loc să te iei de guvern că-și bate joc în stilul cel mai primitiv de educație, doar pentru că nu e în stare să adune bani de unde sunt, tu te iei de angajații lui, profesorii, că nu-ți oferă „servicii” de calitate.

Am auzit „gândește-te la copiii noștri” în toate contextele. Mafioți care au vândut droguri mortale altor copii îți vor explica smerit că au făcut-o pentru copiii lor. Cele mai antisociale fapte pot fi scuzate cu „copiii noștri”.

Iar acum aud scuza și acuza asta în legătură cu încercarea noastră, a profesorilor, de a le atrage atenția chiar părinților că ce face guvernul cu dragii lor copii, nu doar cu profesorii, este absolut la limită, mai jos nu prea se mai poate. 

La ce sunt bune simulările

Cum spunea profesoara și scriitoarea Oana Paler, simulările sunt bune la o sarabandă a panicii. Mai ales la clasa a VIII-a, profesorii trebuie să devină și terapeuți. La 14-15 ani, sistemul de educație a găsit de cuviință să trântească cel mai important examen din viața individului. Panici, angoase, stres continuu pentru familiile din clasele de mijloc sau, dimpotrivă, pentru o majoritate covârșitoare, e un examen pe care l-au pierdut din start. L-au pierdut social: la liceele bune nu intră decât 80% familii „bune”. Din rural puțini mai calcă la colegii renumite etc.

Apoi, inspectorii mai zeloși mai vor și simulări județene. Nu mai zic că știu profesori care, de fapt, nu mai fac română deloc – o lectură, o interpretare, puțină plăcere și dezvoltarea capacităților de interacțiune, nimic! Ce fac ei e să dea teste peste teste. Standardizare maximă, învățare idioată de șabloane. Și pentru Bac și pentru evaluarea dintr-a VIII-a.

Însă ce nu pare să știe lumea e câtă muncă e pentru un profesor să corecteze 60-70 de lucrări – anul ăsta vor fi mai multe pentru cei care vor dori să corecteze. Iar această muncă e neplătită. E muncă „pretinsă”. E pentru copiii noștri! Că la benzinărie te duci, umpli rezervorul și pleci, că e pentru copiii noștri.

Tupeul atins de unii politicieni, de ziariști-slugoi la kil, de unii părinți e totuși maxim. Nu ne explicați toată ziua mersul capitalismului? Cum de s-a distribuit capitalismul cu muncă neplătită tocmai la profesori?

De aia nu mai suport cuvântul „dascăl”. Când aud „dascăl”, „vocație”, știu că urmează să mi se ceară să tot muncesc ca fraierul în timp ce restul societății își umflă mușchii individualiști. Profesorul trebuie să fie un fraier vocațional, altfel e un monstru individualist.

Și la greva precedentă am auzit-o pe asta cu „copiii noștri” pentru că se tot amâna Bac-ul. Situația din acest an e și mai gravă, dar destabilizare în rândul profesorilor e mult mai mare. Guvernul sparge bani pe propagandă și funcții pentru soldăței din teritoriu, profesorii sunt speriați de atâtea restrângeri și batjocuri încât nu mai îndrăznesc să zică ceva când au nevoie în primul rând de un job și atât. Ar fi un miracol să avem un protest serios în aceste condiții.

Normal, toți prăduitorii jurnaliști de fonduri publice, sau tot felul de neterminați care se simt inteligenți vor urla că sunt corupte sindicatele. Sindicatele sunt ultima apărare rămasă, proaste cum or fi ele. Dacă renunțăm și la ultima pârghie de rezistență, atunci vom fi direct la mâna unor bolojani pentru care poezia, filmul, știința sunt niște rahaturi neprofitabile și atât.

Dar măcar sabotarea unei simulări la Bac ar fi un semnal de alarmă corect. La Evaluarea Națională nu s-a putut. Dar Bac-ul cere mai mult personal și o masă critică de revoltați există încă.

Știți de cine îmi amintesc smiorcăielile cu „copiii noștri”? De o tipă din romanul lui Salinger, „De veghe în lanul de secară”. Doamna se afla într-un cinema, plângea de mama focului uitându-se la un film idiot lacrimogen în timp ce copilul de lângă ea o ruga cu cerul și pământul să-l ducă la baie. De altfel, eroul lui Salinger și trage o concluzie corectă: ăștia de se smiorcăie la filme sunt mai mult ca sigur niște ticăloși.

Nu cred în argumente cu lacrimi și muci, și aici nu e vorba doar de arătări lobbysto-politice, precum Guran, Pietreanu și gașca. E vorba de obișnuința asta de a face cele mai mari tâmpenii în numele copiilor. Lăsați-o baltă. Copiii n-au nicio vină. Nu-i mai folosiți ca scut atunci când n-aveți nicio idee despre ce să faceți cu viața voastră sau cu țara asta.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.