Cum îl leagă pe Mircea Geoană gafele pe care le face de vechea Securitate

 6 comentarii

În ultima perioadă, unul dintre candidații care visează să ocupe, peste câteva luni, biroul de la Cotroceni, și anume Mircea Geoană, a făcut mai multe declarații care ridică semne de întrebare asupra onestității sale atât umane, cât și profesionale. Toți facem „gafe”, sunt niște simple gafe, a venit reacția de apărare a susținătorilor săi publici. Faptul că Mircea Geoană i-a urat sănătate regelui Mihai, deși regele a decedat de câțiva ani buni, că s-a numit decrețel, el fiind născut înainte de decretul lui Ceaușescu care interzicea avortul, faptul că a declarat că nu a votat la referendumul pentru familie pentru că se afla într-o delegație la NATO, deși el ar fi trebuit să spună că, de dragul democrației din România, el a decis să boicoteze referendumul lui Dragnea, sau referințele jignitoare la sănătatea fostului său rival politic, Traian Băsescu, toate acestea nu reprezintă simple gafe.

Unul dintre cele mai grave defecte profesionale ale unui politician este să ajungă să își însușească la un nivel cognitiv atât de profund limbajul de lemn, răspunsurile de-a gata, încât politicianul respectiv nu numai că devine captiv lor, dar, în timp, acestuia i se șterg convingerile intime. Or, discursul public al lui Mircea Geoană sugerează că aceasta este situația în care se află el, nu neapărat faptul că este un simplu gafeur. Dacă ar fi crezut la modul intim că regele Mihai a avut un rol benefic în istoria România, niciodată nu ar fi putut comite o astfel de gafă. Mircea Geoană pare că nu are conștiința trează când vorbește.

Geoană nu trece prin filtrul gândirii intime pozițiile pe care le asumă pe diverse teme publice, ca să-i permită electoratului să-i înțelegea personalitatea și mai ales viziunea sa privind guvernarea, ci apelează în mod automat la idei primite de-a gata care, crede el, îl scot bine din diverse contexte politice. Sub acest discurs îmbinat de clișee, ego-ul său politic stă foarte ascuns, iar el s-ar putea să se transforme într-un model de leadership nu tocmai democratic, în cazul în care va ajunge să preia cea mai puternică funcție din stat. 

Dacă ar fi să enumăr o particularitate a mentalității figurilor publice formate în grila vechii Securități, aceasta ar fi egalitarismul absolut între viziunile democratice și cele autoritare. Pentru reprezentanții vechii Securități, toate vocile publice sunt egale între ele. Spre exemplu, Corneliu Bjola, care explică relațiile internaționale exclusiv prin filtru democratic, devine la nivel de argumentație publică egal cu Dan Dungaciu, care mestecă propagandă rusă și chineză la o performanță rar întâlnită. Vechea Securitate nu împărtășește convingeri democratice profunde, iar consecința acestei mentalități de cameleon sunt produsele hibride, care șterg linia dintre principiile care definesc democrațiile și autoritarisme. Dacă îi oferi posibilitatea unui urmaș al vechii Securități să-ți formeze o masă cu voci publice care să explice românilor lumea în care trăim, acesta nu va exclude de la acea masă vocile democratice, dar va avea grijă ca pe lângă ele să existe cineva care va spune românilor și narațiunea autocrațiilor. E în mindsetul vechii Securitate să elogieze în același timp NATO, dar și pe spionul român Mihai Caraman care, în timpul dictaturii comuniste, fura informații de la oficiali NATO ca să le ofere sovieticilor.

De ce explic mentalitatea vechii Securități? Pentru că în retorica publică a lui Mircea Geoană au apărut deja indicii că, odată întors în politica românească internă, el se întoarce la origini inclusiv din perspectiva mentalității sale.

Spre exemplu, Mircea Geoană ar trebui să lămurească public declarațiile purtătoarei sale de cuvânt, Alina Achim-Inayeh, care într-un interviu pentru Libertatea, pe 23 februarie 2022, la câteva zile după ce Putin a invadat Ucraina, când o lume întreagă era oripilată de atrocitățile acestui regim, iar ea sugera că România ar trebui să încălzească relațiile cu Rusia:

„Cred că România ar trebui să-și deseneze propria ei politică față de Rusia. Bineînțeles că această politică nu va sări 180 de grade din politica UE și NATO, nici n-are de ce, nici n-are cum. Dar cred că sunt lucruri și în afara cadrului UE și NATO pe care România le-ar putea dori, le-ar putea vedea în viitoarea ei relație cu Rusia. La nivel de societate civilă, cred că se pot aduce în discuție anumite aspecte care la nivel diplomatic sau oficial nu se pot discuta. De exemplu, putem discuta niște relații economice, fie ele și minimale, cu Rusia – asta în cazul în care nu intră sub cele mai grave sancțiuni. Trebuie să abordăm și securitatea Mării Negre. Cum putem face asta fără să discutăm personal cu Rusia? Sigur, în cadrul NATO, dar tot trebuie discutat. Tot legat de Marea Neagră, un alt canal de comunicare cu Rusia poate fi ecologia Mării Negre, unde vorbim de un dezastru ecologic. Cu cine discutăm acest lucru, dacă nu cu țările litorale, printre care și Rusia? Eu cred că în câțiva ani, când lucrurile se vor limpezi într-un fel sau altul, un oarecare dialog cu Rusia, fie el și prin second track diplomacy (contacte informale și neguvernamentale între membri ai societății civile, n.r.), nu poate fi exclus”, explica, acum doi ani, purtătoarea de cuvânt a candidatului la prezidențiale Mircea Geoană. De precizat că Alina Achim-Inayeh, în perioada în care oferea acest interviu, era un reprezentant al societății civile, specializată în relațiile internaționale, care, potrivit CV-ului personal, a lucrat în Rusia în perioada 2000-2003. Să fi sugerat oare în acest interviu că ea ar putea fi un astfel de conductor între Rusia și România? La cine anume din zona societății civile românești se referea ea?

În calitate de candidat la prezidențiale, Mircea Geoană este dator public să își exprime poziția în legătură cu viziunea geopolitică pe care o împărtășește purtătoarea sa de cuvânt, cea care îi coordonează campania electorală.

Mai mult, sunt de notorietate relațiile privilegiate cu vechiul sistem comunist ale familiei lui Mircea Geoană, atât din partea tatălui său, cât și din partea socrilor săi.

În CV-ul oficial, publicat pe site-ul NATO, Mircea Geoană susține că a început să lucreze în Ministerul Afacerilor Externe în anul 1991, primind în mod direct o funcție de director. Informația este însă contrazisă de un document al Ministerului de Afaceri francez, publicată pe pagina sa de Facebook de către Cristian Preda, care arată că Geoană lucra în MAE încă din octombrie 1990. Întrebarea e când mai exact a devenit el angajat MAE?

În această perioadă electorală, Mircea Geoană are obligația să explice dacă înainte de decembrie 1989, a avut orice fel de contacte cu vechea Securitate. Vechiul său rival Traian Băsescu, cel care cu care în mod absurd se războiește și în prezent, s-a dovedit a fi fost colaborator al Securității.

După 30 de ani de democrație, în care românii s-au luptat din răsputeri ca toate prelungirile vechii Securității să dispară din funcțiile înalte ale statului român, astfel încât democrația chiar să aibă o șansă în România, nu ar trebui să existe niciun fel de dubiu că un alt Petrov, cu un alt chip uman, va ocupa funcția prezidențială.

În această campanie electorală, toți candidații ar trebui să treacă prin acest filtru de securitate democratică, și anume verificarea oricăror tipuri de conexiuni cu vechea Securitate. Mircea Geoană avea 30 de ani la Revoluție. Fiind cel mai în vârstă dintre candidați, este și primul să ofere explicații.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    suparman 17.09.2024, 13:20

    N-are convingeri pentru ca vrea sa ajunga la un acord. Ca tot diplomatul. Problema omului e ca nimeni nu mai e interesat sa ajunga la un acord cu el, nici macar rusii.

  • Avatar comentarii

    Realist2023 17.09.2024, 14:26

    Ramane cum a zis nea Ilici ! :)

  • Avatar comentarii

    tomitan 17.09.2024, 20:14

    Datoria lui Geoană este sa ne amuze.Gafele lui cu " Mihaela dragostea mea"," tata din ceruri" ,Am invins!& desfacut șampania" etc fac parte din spectacol.Băiatul a inceput cu dreptul spectacolul cand a transmis " multa sanatate Regelui Mihai". Alegerile prezidentiale din România ar fi trebuit sa fie organizate precum iUmor.Ii bagi in comisie pe Bendeac,Chelu si Bobonete ,iar cel mai tare Gâgă,prostovan si tăntălău sa fie ales presedinte,votul prin telefon.Sponsori oficiali STS,SRI& Min Justitiei ,aia cu salarii si pensii nesimtite,adica adevaratii beneficiari ai faptului ca Tăntălăul No1 al României ajunge la Cotroceni. PS.Pe partea suveranistilor este concurenta mare ,cine sa-l imite mai bine pe CVT sau Funar.La comsatii natiei ii avem deja Dumb& Dumber,Statler& Waldorf( Muppets),Nicu Teaca si Marcelino Burattino.

  • Avatar comentarii

    Libertador 18.09.2024, 04:31

    Excepțional articol, felicitări Sidonia! Cu toate astea, ce ne facem, bre, cu ceilalți prezidențiabili? Că pe mine unul mă ia cu fiori pă șira spinării când mă gândesc că unul ca Ciolacu, Lasconi, Ciucă, Simion etc. ar putea ajunge cumva președinte al Românichii, întorcând ceasul politic, intelectual și cultural cu 12 ore în urmă... Azi, când suntem cu rușii la graniță... Să fim sinceri, cu toate minusurile lui, Geoană-Dragostea -Lui nu e doar răul cel mai mic pe acest eșicher, ci și singura soluție viabilă pt. următorii 5 ani. După aia, mai vedem...

  • Avatar comentarii

    CharlieHarperIII 18.09.2024, 17:45

    Exista un termen mai potrivit, care ar simplifica "analiza de caracter": omul e un mare oportunist. E chiar principala sa trasatura de caracter. Adica, desi ambii parinti apartin istoricei minoritati mozaice din Romania, omul se filmeaza si fotografiaza prin biserici, desi, in realitate, a pastrat, cum se si cuvine, traditia si s-a casatorit tot cu o doamna din comunitatea evreiasca, iar fata si-a casatorit-o cu un tanar dintr-o admirabila familie evreiasca din SUA. Duplicitar cap-coada. O mare dezamagire. Privind legaturile cu "vechea Securitate" (bine formulat), vad ca nimeni n-are tinere de minte. Intrebat cati securisti mai sunt in Parlament (a se cauta inregistrarea), dl. MG raspunde: Nu stiu cati mai "suntem". Deci, cine ar trebui sa verifice, nu-si face treaba.

ALTE ȘTIRI
Aproape un sfert dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională.
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
MONDEN
Fuego si Loredana
14:02
Cum a apărut Loredana Groza în emisiunea lui Fuego: „Aproape că am dărâmat platoul"
Actrițele Ozge Ozpirincci și Demet Akbag din Turcia | Foto: Kanal D
13:56
Cât de greu i-a fost actriței să intre în pielea personajului din serialul de la Kanal D: „Se zbate să-și recâștige copilul”
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
14:37
EA Sports FC 27 review: tacticizarea și încetinirea gameplay-ului și noul mod The Grounds sunt schimbări binevenite
14:31
33 de aeroporturi din Europa vor fi înghețate mâine de o grevă a controlorilor aerieni. Mii de turiști vor fi afectați
14:30
Sânziana Buruiană critică proiectul uniformelor școlare obligatorii: „Generația TikTok nu va fi sclavă pe plantație”
14:25
Opoziția de la Chișinău a inițiat procedura de suspendare a Maiei Sandu. Ce conțin cele 50 de pagini de acuzații
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Orașul Chicago, SUA 2024 vazut din spatiu, în dreapta așa cum se vede de pe ISS în 2025, în stânga, Chicago în 2003, iluminat de lămpi cu vapori de sodiu
14:22
Un astronaut NASA a fotografiat orașele din spațiu, noaptea, de-a lungul a 23 de ani. Diferența de culoare este uimitoare
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri