Disperaților după bani, opriți-vă puțin! Lecția României

M-am tot gândit ieri la elevii pe care i-am lăsat să plece cu câteva minute mai devreme de la școală, ca să prindă meciul. I-am lăsat inventariind propriile amintiri din copilărie cu isprăvile echipelor la care țineam, de club sau naționala. În perioada neagră recentă, fără rezultate sportive cine știe ce, până și ăia de la a 5-a nu vorbesc decât de cote la pariuri, contracte, cât „costă” jucătorul ăla sau ălălalt.

Înainte să pornească acel contraatac incredibil care a generat golul al doilea, de undeva din marginea careului nostru, comentatorul ProTV abera, în spiritul școlii de comentariat din ultimii 10-15 ani, despre nu știu ce sute de milioane de euro cât ar costa unul sau altul. Apoi totul s-a întrerupt, comentatorii au început să zbiere. Gol. Marin. Generația „Pro” de la televizor a fost făcută să uite câteve secunde de bani.

Calculele înainte de meci se făceau tot pe bani și contracte. Câteva contracte ale ucrainenilor acopereau tot lotul naționalei noastre. Sigur că banii contează mai mult decât orice în fotbalul de azi. Sigur că vedem în fiecare an defilarea miliardelor în finalele competițiilor de cluburi de top. Dar uneori, rar dar cu atât mai prețios, contează munca și coagularea de grup. Și, marea lecție pentru elevii/copiii noștri, ar fi că nu e chiar totul despre bani.

Edi Iordănescu a venit și ne-a livrat rebrandingul naționalei: „generația de suflet”. Frumos, dar imprecis. Avem de-a face fix cu lecția unui grup care a lucrat perfect împreună, ștergând imperfecțiunile individuale. În ultima vreme, copiii n-au văzut decât victorii individuale în sportul românesc. Fie că e vorba de Halep sau de David Popovici, cu rezultate uluitoare pe care naționala de fotbal nu le va atinge probabil niciodată (primii pe glob!), acești oameni prezentau aventura excepțională, unică, individuală. La sporturile de grup e puțin altceva. Acolo înveți și cum să cari un jucător care nu e tocmai bun, dar pe care să-l pui să facă o sarcină precisă.

Lucrul în echipă e cel mai greu lucru de predat astăzi la școală, v-o spun din experiența de trei ani de predat la gimnaziu. Poți învăța copii să citească bine sau să fie de nivel înalt pe la concursuri. Dar foarte greu îi înveți solidaritate în muncă, să învețe să lucreze trei inși împreună la un proiect. Pentru că totul în jur îi descurajează să facă asta, în afară de solidaritatea de familie, de clan, nu există altceva.

Știu că acum vor veni contractele mari pentru jucători de-ai noștri. Știu că victoria a fost imediat urmată de comentatori cu laude pentru nu știu cine a dat  pronosticul corect și cu dicuții despre „cote”. Mai lăsați, bă, cotele, că oricum am înnebunit stând în ciorba de reclamă de pariuri în care plutește întreg campionatul.

Iar pentru elevii din toată țara asta, cei iubitori de fotbal, sper că s-a reținut mai mult acea lecție pe care devine imposibil s-o mai predai la școală. Poate au reușit Stanciu și ai săi să o predea, indiferent de ce eșec sau victorii vor urma. Nimic nu e mai frumos pe lume decât când reușita contrazice calculele pe bani, faimă, contracte, avere. Iar astea nu pot fi contrazise decât cu grupuri care știu să lucreze împreună, nu cu dat pumnul în piept toată ziua despre ”eu sunt cel mai tare”.

O a doua lecție pe care noi, bătrânii, am putea-o reaminti e că naționala României a fost atâtea decenii slabă pentru că și selecțiile copiilor se fac, de fapt, tot pe bani. Doar familiile cu resurse pot susține copiii într-o aventură sportivă. Greu mai selectăm talente din medii sărace. Naționala la care ne închinam era una cu tineri din medii sociale extrem de diverse. Acum, astfel de povești sunt mult mai puține. Apoi, naționala era multietnică, era una care avea obligatoriu câțiva maghiari în componență, și romi parcă intrau mai mulți în loturi finale (aici e o evaluare strict la o primă privire, poate voi putea fi contrazis).

De aceea o victorie a naționalei României n-ar trebui să ne facă mai naționaliști, ci mai înțelepți. Mai ales că acum avem un lot cu destui  jucători care au cunoscut cealaltă traumă a familiilor românești: plecare la muncă în afară, chinul pentru supraviețuire departe de casă. Unii de-ai noștri chiar știu cum e să fii văzut ca un străin de mâna a doua.

Însă, da, e o lecție amară care nu se spune. Hagi și ai lui erau produsul unei selecții de la ultimul copil talentat din ultimul cătun. Acum naționala e o selecție din 15-20% din populația României, adică cei care-și permit să întrețină un copil sportiv măcar până la 14-15 ani. E o mare victorie a unei echipe care putea fi mult mai bună.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE