Indispensabilii. Nu mai merge fără Ciolaci

Nu se mai poate fără Ciolacu. Se duce țara economic de râpă, dar Ciolacu – moț.

Pentru orice slujbă mai acătării din lumea normală îți trebuie diplomă de Bacalaureat. Ciolacu nu o găsește.

Nu se mai poate fără cuplul de comici tragici Boloș-Burduja, care ar fi mai utili ca sabotori ai economiei naționale decât ca miniștri.

Nu se mai poate fără prelungitorul Iohannis, fizicianul care a rescris teoria vidului. De zece ani zboară neobosit sasul și nu ajunge decât la ridicol.

Nu se mai poate nici fără Crin Antonescu, casnicul ajuns la andropauza politică pe post de tânără speranță „europeană”, bătrânul crai liberal al monstruoasei coaliții pro-europene din gură. Chiar așa, pe Tăriceanu nu-l găsiră acasă? Pe Lis? Pe Ciorbea?

Milioane de români cred că nu se mai poate fără Georgescu, acest Daea altoit cu Funar, stătut în stilul conservă la Viena, fără serviciu cunoscut.

Aceiași cred că nu se poate fără Puric. Despre care am scris acum zece ani: „Un mim care se încruntă ca să pară inteligent, un fanatic chel cu părul creț care entuziasmează sfertodocții în conferințe în care reciclează niște citate despre Dumnezeu din cărți de mâna a paișpea”. Și am puterea să recunosc: n-am greșit.

Nu se mai poate fără Intotero, care a preluat Cultura de la Turcan ca o dovadă că mereu e loc de mai rău.

Nu se poate fără Alexandru Rafila, fiu de torționar. E drept, sistemul de sănătate e cel mai prost din România, la paritate cu Justiția, Educația, Administrația, clasa politică zero și transporturile de comuna primitivă-evul mediu timpuriu.

Sub Rafila s-a murit pentru că doctorii n-au avut chef să opereze, pentru că gravidele au fost lăsate cu fătul mort în ele, s-a născut pe trotuar pentru că nu erau medici de gardă. Dar nu se poate fără Rafila.

Și peste toate, desigur, nu se poate fără Arafat, care va rămâne să se ocupe de urgențele prilejuite de Apocalipsă.

Și, bineînțeles, nu se poate fără izmana financiară supremă, sursa Manole a Securității, eternul Mugur Isărescu.

Și apoi, deși întruchipează chiar definiția prostiei a lui Einstein, românii iar se miră că stau pe loc, când nu dau înapoi. Lasă, să se mire… 

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.