„Foarte mulţi dintre cei internaţi cu COVID sunt vaccinaţi. La ce bun să mă vaccinez?”. O explicație matematică

Comentează

Este o întrebare legitimă. Cu cât rata vaccinării va creşte şi în România, cu atât vom auzi mai des şi în ţară această întrebare. Constantin Rezlescu, cercetător în științe cognitive la University College London, explică faptul că este normal matematic ca la o populație 80% vaccinată să existe și cazuri de infectare, dar că cei cu schemă completă de vaccinare sunt doar 0,9% dintre decesele înregistrate în ianuarie-iulie 2021.

Marea Britanie are una dintre cele mai ridicate rate ale vaccinării din lume: 85%. Cu toate acestea, aproximativ jumătate dintre cei care se infectează acum cu coronavirus sunt dublu vaccinaţi (indică datele din studiul ZOE). Aşadar, la ce bun să insistăm cu vaccinarea? - se întreabă unii dintre cei care încă ezită cu privire la vaccin. Și e normal să întrebe.

Cu cât creşte populaţia vaccinată, cu atât creşte procentul vaccinaţilor în rândul infecţiilor

Răspunsul este aparent paradoxal: odată cu rata vaccinării, este de așteptat să crească şi procentajul persoanelor vaccinate în rândul infectărilor și al spitalizărilor.

De exemplu, în Ţara Galilor, cu 80% din populaţie vaccinată, date recente spun că o treime din infectări provine din rândul persoanelor dublu vaccinate, în timp ce persoanele nevaccinate mai reprezintă doar 13% din spitalizările noi.

Statistic, este exact ceea ce trebuie să se întâmple. Când populaţia vaccinată creşte, populația nevaccinată scade. O populaţie vaccinată mare va produce un număr mare de infectări, chiar şi la o rată de transmitere mult mai mică.

<strong>O populaţie vaccinată de 15 milioane de oameni produce 150.000 de infectări la o rată de infectare de 1%. O rată de infectare de cinci ori mai mare (5%) produce „doar” 100.000 infectări într-o populaţie nevaccinată mai mică, de 2 milioane de locuitori.</strong>

Fenomenul este exponenţial. Cu cât ne vom apropia de o rata a vaccinării foarte mare, cu atât mai mult va creşte proporţia vaccinaţilor în totalul infectărilor şi al spitalizărilor. De exemplu, considerând o eficacitate a vaccinului de 80% contra infecţiilor, procentajul celor vaccinaţi în totalul persoanelor infectate se aşteaptă să fie 12%, atunci când 40% din populaţie este vaccinată (cum este cazul României acum), 23% când 60% din populație este vaccinată şi 44% când 80% din populație este vaccinată.

Considerând o eficacitate a vaccinului de 90% contra spitalizărilor, aproape jumătate din cei care vor ajunge la spital cu COVID (47%) vor proveni din rândul celor vaccinați când 90% din populație va fi vaccinată.

Fenomenul devine evident, dacă ducem lucrurile la extrem. Într-o populaţie complet vaccinată anti-COVID, toate cazurile noi vor proveni din rândul celor vaccinaţi.

Pentru a vedea cum eficacitatea vaccinului şi rata vaccinării influențează proporția vaccinaţilor în totalul infectărilor şi al spitalizărilor, puteţi folosi acest document:

(formula de calcul se bazează pe teorema lui Bayes - n.red: una din teoremele fundamentale din teoria probabilităţilor, care determină probabilitatea unui eveniment, în funcţie de ceea ce ştim deja despre condiţiile ce determină acel eveniment)

Procentul vaccinaţilor în rândul infectărilor ne poate dezvălui eficacitatea înregistrată a vaccinurilor

Formula poate fi folosită şi invers. Pornind de la proporția vaccinaţilor în rândul persoanelor infectate şi spitalizate, putem calcula eficacitatea înregistrată a vaccinului în condiţiile unei populații (de exemplu, România).

Eficacitatea înregistrată poate fi mai mare sau mai mică decât eficacitatea raportată în urma studiilor clinice (de exemplu, Pfizer a raportat inițial o eficacitate de 95%).

O eficacitate înregistrată mai mică poate semnaliza o eficacitate reală redusă a vaccinului, ca urmare a apariției diferitelor tulpini de coronavirus, de exemplu.

Dincolo de matematică

Dar alte explicații, dincolo de progresia cifrelor, pot fi la fel de valide. Dacă persoanele vaccinate îşi asumă mai multe riscuri după vaccin, se vor infecta mai des. Dacă persoanele nevaccinate au tendința să evite testarea sau spitalizarea, incidenţa în rândul persoanelor nevaccinate va părea mai mică decât cea reală, iar eficacitatea vaccinului va părea mai mică. Altfel spus, o eficacitate înregistrată mai mică nu înseamnă neapărat că vaccinul funcționează mai prost.

Dincolo de proporţia celor vaccinaţi în rândul celor care se infectează, mai relevant și mai uşor de interpretat este procentul celor vaccinaţi care dezvoltă o formă severă a infecţiei, respectiv procentul vaccinaţilor în numărul deceselor COVID.

Cei vaccinaţi au un risc mult mai mic să fie internaţi dacă fac COVID-19, au şanse mult mai mari să aibă mai puţine simptome şi un risc mult mai mic să facă şi COVID de lungă durată. Un studiu al Biroului naţional de Statistică din Marea Britanie, publicat luna trecută, arată că, din 51.281 de decese COVID înregistrate în Anglia, în ianuarie - iulie 2021, numai 458 au fost la persoane vaccinate cu schema completă, adică 0,9%.

Constantin Rezlescu este cercetător în departamentul de psihologie experimentală al University College London.

Foto: Agerpres

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajații sunt dispuși să se întoarcă”
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare:„Să avem cu ce ne lăuda”
Mihaela Bilic despre hamsie
17:14
De ce peștele prăjit nu trebuie scos din alimentație. Mihaela Bilic vine cu o nouă perspectivă asupra acestui preparat
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
18:00
Programul „Școala din Spital” se lansează în 10 unități sanitare din București. Lista celor 10 spitale unde copiii bolnavi au acces la educație
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Vinuri ale producătorului Marchesi Antinori din Toscana. Foto: Getty Images.
16:08
30.000 de sticle de vin care valorează 5 milioane de euro, furate cu stivuitoarele de la o cramă din Toscana: „Două camioane nu pot pur și simplu să dispară”
O mamă și fiica ei se joacă cu bucurie printre frunzele colorate de toamnă într-un parc însorit, într-o zi senină de octombrie
16:07
Unde pleacă românii în vacanța de toamnă a elevilor și cât a ajuns să coste o cazare cu piscină interioară pe Valea Prahovei
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Foto: Inquam Photos / George Călin
16:18
Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Mecanismul prin care e acuzat de implicare în campania lui Călin Georgescu din 2024
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...