Când fraţi mai mari sunt oameni mici

Cunoscându-l pe Benjamin Netanyahu, nu mă miră grosolănia de a adresa condoleanţe – ostentativ, abia după patru zile – unei Biserici orfane de întîistătătorul său, şi incapacitatea de a-şi onora un mare contemporan. Grosolănia sa nu e o noutate, aşa îşi tratează deseori chiar propriul popor. Din alt aluat, preşedintele Herzog şi-a trimis mesajul la câteva ore după trecerea Papei la cele veşnice, asemenea tuturor demnitarilor acestei lumi. A proceda precum Bibi aduce a răfuială cu cel  plecat, atitudine cu atât mai laşă cu cât ştii că nu poate răspunde.

Cât priveşte mârlănia ministrului de externe, Gideon Saar (care şi-a început cariera guvernamentală ca ministru al educaţiei!) – e de-a dreptul ieşită din canoanele diplomaţiei. Acesta a scris un mesaj de condoleanţe pe X, după care s-a grăbit să-l şteargă ca un postac ofticos. Mai grav, şeful diplomaţiei le-a ordonat ambasadorilor Israelului să nu transmită condoleanţe şi nici să nu scrie în cartea de onoare a nunţiaturilor (ambasadelor) Vaticanului din ţările în care se află la post. Potrivit Lizei Rozovsky de la cotidianul israelian Haaretz, jurnalistă foarte bine documentată, ambasadorii şi-au exprimat, pe grupul de WhatsApp al ministerului, furia faţă de revoltătoarea conduită impusă de Saar, „avertizând că acest demers ar putea afecta grav imaginea Israelului, în special în țările predominant catolice”.

De la ce i s-a tras premierului Netanyahu? De la faptul că, la sfârşitul anului trecut – când în „La Stampa” a apărut un fragment dintr-o carte-interviu, în curs de apariţie, cu Papa Francisc – a reieşit că Suveranul Pontif „îndrăznise” să spună adevărul despre situaţia din Gaza: „ceea ce se întâmplă acolo are caracteristicile unui genocid (…) Ar trebui să investigăm cu atenție pentru a evalua dacă ceea ce se întâmplă se circumscrie definiției tehnice a genocidului formulată de juriștii și organizațiile internaționale”. Mai mult, în ianuarie anul acesta, „îndrăznise” şi să constate că în Gaza „există o situație umanitară foarte gravă și rușinoasă”.

Papa Francisc nu a întors niciodată privirea de la dramele omenirii. Oriunde s-au petrecut ele. Şi-a sunat comunitatea din Gaza în fiecare zi, până cu câteva ore înainte de a se stinge, dar puţini ştiu că zilnic telefona cel puţin unei mame de ostatic al Hamas, că s-a întâlnit cu rudele ostaticilor, că a cerut vehement eliberarea lor aproape la fiecare predică duminicală, că a vorbit în repetate rânduri ca nimeni altul despre pericolele mortale ale antisemitismului.

Atitudinile înalţilor oficiali de la Ierusalim sunt singulare în gravitatea lor. Stă mărturie faptul că ceea ce a afirmat Papa Francisc o spun pe străzile din oraşele Israelului miile de manifestanţi şi titrează presa israeliană neînregimentată politic. Numai că Guvernul de extremă-dreapta de la Ierusalim – când n-are explicaţii la greşelile majore pe care le face – are meschinul obicei de a lipi etichete aberante pe frunţile celor care nu-l ridică în slăvi, taxându-i drept „antisemiţi” sau „simpatizanţi Hamas”.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE