Lumea atomică, suveraniștii și România

Am participat recent la o conferință dedicată securității. În București se organizează în fiecare an mai multe astfel de evenimente. Ce m-a frapat la Bucharest Security Conference (organizată de universitatea mea, SNSPA) este că în prima parte, în deschidere, o serie de profesori universitari cunoscuți în domeniul relațiilor internaționale au zugrăvit un tablou al lumii internaționale ca și cum ar fi o „lume atomică”. 

Adică, alcătuită din câțiva, puțini, atomi mari, puternici, între care există relații de competiție pentru putere – Statele Unite, China, Rusia – și această luptă pentru putere, pentru hegemonie, pentru supremație, ar determina mersul lucrurilor în lume. 

Ca și cum rolul celorlalte state – de la India și Brazilia, de la Indonezia la Turcia, de la Canada, și Japonia la Australia, și la multe, multe, altele nu ar conta. Ca și cum în lume nu s-ar fi îndesit în ultimele decenii multiple organizații internaționale – de la G20 la BRICS, de la APEC la MERCOSUR etc. Ca și cum lumea nu ar fi extrem de interconectată pe multiple dimensiuni, ca și cum toate aceste legături nu ar conta.

În sală erau mulți studenți, alături de ambasadori, lume diplomatică, reprezentanți de vârf ai administrației publice etc. Rămâneai cu imaginea că acești „mari atomi” și doar ei determină mersul lumii și viața noastră cea de toate zilele.

Au existat chiar și invitați care au vorbit fals despre Uniunea Europeană, din care România face parte de 18 ani, considerând că UE însăși este o simplă alăturare de „atomi”, de state cu puteri ceva mai mici. Legăturile dintre statele europene membre, instituțiile și valorile comune, sprijinul reciproc nu ar conta, ci doar afirmarea interesului național, al fiecărui stat în parte. Ca și cum nu ar exista un interes european, sau mai bine zis interese europene comune, iar promovarea lor nu ar depinde de noi toți, de europeni.   

Un fost ministru de externe maghiar, invitat la conferință, a invocat o vorbă a lui Kissinger, care se întreba cu mulți ani în urmă „Dacă vreau să vorbesc cu Uniunea Europeană pe cine sun?” – cu referire la faptul că Uniunea Europeană avea o conducere dispersată, complicată. Domnul ministru se întreba „Cine este Uniunea Europeană?” ca și cum ea nu există pentru că nu poți indica pe cineva precis. 

Am luat cuvântul și i-am răspuns: „Noi suntem Uniunea Europeană, noi cei din sală și cei aproape o jumătate de miliard de europeni. Noi putem decide ce se întâmplă cu Uniunea în lume, avem această putere de a determina mersul lucrurilor în Uniunea Europeană”. 

Abordarea UE ca o alăturare de state separate, nelegate puternic între ele, la fel ca zugrăvirea lumii ca o competiție absolută între mari puteri, creează o imagine falsă asupra Uniunii Europene și asupra lumii. Mai mult, ea generează o atitudine de supunere față de ce se întâmpla în lume. Pentru că, nu-i așa, dacă ești mic, ești neputincios în fața celor mari?!

Aceasta este și gândirea așa-numiților suveraniști, care au impresia că și România este asemenea unui atom separat de restul lumii, un atom mai mic care ar putea rezista singur fără legături, alianțe, conexiuni esențiale cu lumea din jur. Dacă privim mai atent, constatăm că „suveraniștii”, sub masca independenței față de UE, sunt înclinați să schimbe alianțele României. Cu cine? Cu agresorul vecinilor din Est, cu Rusia. 

Pentru ei nu contează că, de când a intrat România în UE, peste 86% din investițiile directe de capital în România au venit dinspre țările europene, că România este beneficiara a peste 100 de miliarde de euro, fonduri nerambursabile. Pentru ei nu contează nici egalitatea în fața legii, nici statul de drept, nici valorile democratice, nici drepturile și libertățile cetățenești greu construite după 1990. 

În Rusia oamenii sunt închiși pentru că ies pe stradă cu o foaie albă, nescrisă, pentru a protesta față de războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, pentru că oricum nu mai au voie legal de mult timp să protesteze în grup. În Rusia, o organizație care luptă împotriva corupției a fost declarată recent „organizație teroristă”! Ca să nu mai menționez furtul Tezaurului nostru…

Dar revin la tabloul „lumii atomice” zugrăvit de unii dintre colegii mei de breaslă în conferința de la finalul săptămânii trecute. Dacă concepem lumea „atomic” și credem că mersul ei e determinat doar de politica de competiție între marile puteri, vom adopta o poziție de supușenie și vom aștepta ca „cei mari și puternici” să schimbe lucrurile. 

Dar dacă vom înțelege că lumea este foarte conectată și esențial conectată, iar „atomii” nu sunt nici pe departe separați, nici cei mari, nici cei mijlocii, nici cei mici, ne vom da seama că avem nevoie de o altă atitudine. Avem nevoie să ne cultivăm propria putere și, în același timp, să cultivăm alianțe cu cei cu care avem interese și valori comune, cu cei cu care facem casă comună, cu cei care ne-au ajutat.

Într-o lume în plină schimbare, în transformare dramatică, precum e cea în care trăim azi, e foarte important ce atitudine adopți ca țară în lume. România este unită în Uniunea Europeană cu celelalte state membre prin multiple legături economice, comerciale, financiare, militare, culturale, educaționale. 

Istoria păcii europene de 80 de ani a fost extrem de benefică pentru dezvoltarea celei mai impresionante organizații regionale din lume, care este model pentru alte zone ale lumii – din America Latină până în Asia-Pacific. În același timp, cultura păcii instalată în UE reprezintă acum o vulnerabilitate semnificativă în raport cu vecini belicoși și tendințe autocratice în creștere, inclusiv în state cu importante tradiții democratice. 

Cultura fricii care derivă din viziunea „politicii de competiție dintre marile puteri” ne vulnerabilizează și mai mult. E important să ne pregătim mental pentru schimbări majore în mediul internațional, ținând aproape cu cei care ne-au dovedit prietenia și sprijinul, cu care avem interese și valori comune.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE