(Ne)adevărul din memoriile lui Daniel Morar și de ce o urăște pe Kovesi?

Mandatele lui Daniel Morar în fruntea DNA sugerau că el știe să fie omul momentului, nu doar al legii. Apoi, saltul la Curtea Constituțională a scos la iveală o altă imagine, pe care ar vrea să o îndrepte prin recentul său volum de memorii: „Putea să fie altcumva. O istorie subiectivă a justiției după 1990”, Humanitas, București, 2022. 

Volum scris cu ajutorul unei ziariste

Cartea a fost scrisă cu ajutorul jurnalistei Sorina Matei, potrivit unei notițe minuscule de pe pagina a patra, ca și cum autorul s-ar rușina cu această alăturare sau în orice caz nu și-ar dori să defileze cu ea. Asocierea are însă destul sens pentru cunoscătorii zonei politico-juridice, care știu când și de ce unii devin indezirabili din perspectiva principiilor democratice și reformiste, dar au mereu o umbrelă de vreme rea oferită de un sistem care-i protejează.

Aritmetica, pe repede–înainte 

Daniel Morar nu a așteptat să ia distanță față de evenimente și să se detașeze de ele, așa cum fac marii memorialiști. A preferat să tragă toate concluziile pe nerăsuflate, imediat ce și-a terminat mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR).  

A scris repede despre tot ce l-a deranjat, s-a pretat la o aritmetică de urgență a eșecurilor altora și a succeselor sale.

Omul modest, discret, care se ținea departe de lumea scandalurilor bucureștene din perioada în care conducea Direcția Națională Anticorupție s-a afundat brusc în mâlul resentimentelor, al adevărurilor spuse pe jumătate, al presupunerilor date ca informații sigure, al criticilor deformate de invidie, al omisiunilor, ca metodă de lucru.

Codruța Kovesi e unul dintre personajele acestei cărți care are 700 de pagini. Portretul ei e făcut în crescendo: la început sugerează doar comparații reținute între rezultatele DNA-ului condus de el și pasivitatea Parchetului general aflat în subordinea ei. 

Mai apoi, autorul scoate în evidență propria rezistență în fața sistemului, față de cedările ei, cea care „putea fi salutată cu mâna la chipiu, întrucât primise grad de colonel, deși nu făcuse armata”. 

O plasează pe Kovesi în zona SRI – Elena Udrea

Kovesi povestise că Gabriel Oprea, pe atunci ministru al apărării, îi dăduse acest grad fără să o întrebe, dar Daniel Morar insistă să spună că nu e adevărat și povestește cum a ieșit el, cu mult umor, dintr-o propunere similară. Apoi, în 2012 înainte ca ea să-și fi terminat mandatul în fruntea Ministerului Public și l-a delegat pe el ca prim-adjunct acolo, fiindcă ambilor le expirase termenul în fruntea celor două instituții și Traian Băsescu ar fi vrut să-i rotească și fiecare să preia din mers instituția celuilalt. 

Abia ajuns interimar în locul Codruței Kovesi, Morar constată precipitat că procurorii de la Parchetul general lucrează „la limita de avarie” și că „se simțeau ca la sanatoriu”. Argumentează de ce Kovesi nu era o propune acceptabilă în fruntea DNA: și ea – la fel ca Bogdan Licu, Codruț Olaru (plagiatori dovediți), Alina Bica (fugită din România pentru a scăpa de închisoare) propuși pentru funcții de procurori șefi sau adjuncți – „face parte din aceeași categorie, a celor adaptabili, care respectă regulile și prețuiesc sistemul”. 

Codruța Kovesi și ceilalți ar fi venit din zona SRI – Elena Udrea, potrivit speculațiilor lui Daniel Morar.

Duplicitatea față de serviciile de informații

Fostul șef al DNA nu-și ascunde deloc aversiunea față de cea care azi a ajuns șefa Parchetului European, compară statistici, o acuză de mai multe ori, direct sau indirect, că e mereu atentă la ce-și dorește publicul să audă. Insistă că ea are conexiuni în zona Serviciului Român de Informații (SRI), că ar fi fost cumva la dispoziția sistemului, că Protocolul semnat în 2009 între SRI și Parchetul General condus de Kovesi ar fi fost pus la punct pe la spatele lui, care era atunci în fruntea DNA. 

Această din urmă deformare a realității a fost demontată imediat de SRI, care i-a readus aminte că există și o scrisoare trimisă de Daniel Morar, pe această temă, către conducerea Serviciului. Nu e prima dată când Morar are o atitudine duplicitară în raport cu serviciile secrete, după demonstrează pe larg Dan Tăpălagă în G4Media.

Cel care acoperă crăpăturile 

Cartea lui Daniel Morar nu e un exercițiu de sinceritate, e doar o istorie văzută printr-o lupă neșlefuită, prin care zărești doar amănuntele pe care vrea el să ți le arate, cu tușele îngroșate de pensula lui, pe care o folosește mai degrabă ca un zugrav care vrea să ascundă niște crăpături vechi. 

Nu aflăm de ce o disprețuiește pe Kovesi, dacă e vorba doar despre frustrări, resentimente sau dacă sunt și alte motive, dincolo de o invidie fără margini care se întrevede în spatele diferitelor episoade. Oricum, aproape tot ceea ce spune despre ea intră în contradicție cu realitatea. 

Inclusiv episodul atât de grav și dramatic al revocării ei din fruntea DNA, în perioada în care Liviu Dragnea și camarila lui voiau să scoată din scenă anticorupția. Morar susține că după ce a fost revocată, Kovesi s-a dus să se plângă imediat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în loc să caute căile de atac din țară și că CEDO ar fi privilegiat-o pe nedrept. Așa cum explică însă Liviu Avram, chiar Curtea Constituțională i-a interzis Codruței Kovesi să apeleze la instanțele naționale, fiindcă litigiul era considerat de natură pur constituțională și, prin urmare, nu poate fi dus în fața niciunei instanțe regulate.

Omul dreptății își explică în detalii, uneori inutile, toate glisările și fandările de judecător constituțional care-i ajută pe corupți să scape de pedepse în numele legii. Morar găsește argumente legale, constituționale și logice pentru tot ceea ce vrea să demonstreze, pentru toate pozițiile sale de judecător la CCR care pare să fi abdicat atât de des de la principiile care-l făcuseră un procuror cinstit. 

Pentru că argumentele lui, ca ale oricărui avocat care vrea să pledeze cauzele infractorilor se bazează pe omisiuni, pe frânturi de adevăr, pe manipularea realităților. Nu e vorba, cum spune el însuși în carte, autoflatându-se eroic, că „mi-am luat libertatea să nemulțumesc pe toată lumea, după caz”, ci că memoriile sale nemulțumesc faptele, trecutul și adevărul. După caz. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE