Abia acum se încearcă introducerea tuturor acestor date ale celor intrați în țară și ale celor bolnavi și contacților într-o bază de date.
Sursă Libertatea:
Când, în ministerul din Piaţa Revoluţiei, mai marii noştri se târguiau dacă închid şcolile până după Paşte sau doar două săptămâni, că n-o fi dracu atât de negru, pe internet erau deja petiţii cu mii de semnături ale părinţilor şi comunicate ale asociaţiilor de elevi care cereau, imperativ, suspendarea cursurilor.
Iar mai marii au decis luni că de miercuri copiii nu mai merg la şcoală. Tot miercuri, OMS declara pandemia de coronavirus.
Sâmbăta trecută, preşedintele României ne-a anunţat, după ce ne-a asigurat că-şi va dedica „sută la sută, toate energiile pentru a gestiona eficient această criză”, că a decis să decreteze stare de urgenţă „la începutul săptămânii viitoare”.
Şi ne-a spus asta din timp, ca să mai aibă vreme şi cei care nu şi-au făcut provizii de criză să aglomereze supermarket-urile, tâmplă lângă tâmplă, tuse lângă tuse.
Luni dimineaţă, toţi românii aşteptau lângă provizii, cu sufletul la gură, ca preşedintele să le comunice ce au de făcut. Ce reguli trebuie să respecte. Prea de-vre-me. Anunţul va veni după-amiază, la ora 15:00.
Mulţi dintre noi ne-am auto-izolat în case de-o săptămână. Şi nu pentru că autorităţile ne-ar fi cerut asta, ci pentru că multe din companiile private au pus mai presus viaţa şi au decis să-şi trimită angajaţii să muncească de acasă.
Ne-am auto-izolat, în încercarea de a opri răspândirea virusului şi de salva, astfel, vieţile părinţilor şi bunicilor noştri.
Mai marii noştri nu s-au autoizolat, nici măcar atunci când au văzut că au febră şi tuşesc. Fostul şef de la Poliţia Capitalei a minţit când a fost întrebat despre ţara în care a călătorit şi a molipsit astfel 16 oameni. Printre ei, şi cadre medicale. Siguranţă şi încredere, asta ne-a transmis, prin gestul lui, comisarul şef de poliţie în retragere.
Un alt inconştient, senator PNL, a transmis coronavirusul altor opt persoane cu care a intrat în contact. E doar numărul celor confirmaţi după testare, din datele publicate de Ministerul Sănătăţii, atunci când încă mai exista comunicare.
De ieri, Grupul de Comunicare Strategică a decis să arunce firimituri de informaţii spre populaţia care vrea să ştie ce i se întâmplă. „Au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, persoanele depistate au vârsta cuprinsă între 19 și 54 ani.”
Cifre seci, fără alte detalii despre cazuri. Nu mai ştim ce vârstă are cel confirmat cu Coronavirus, din ce judeţ e el, din ce ţară a venit sau dacă era sau nu în carantină. Trebuie să intuim şi să ne mulţumim cu cifre, trebuie să bâjbâim într-o perioadă în care oamenii au nevoie, mai mult decât de drojdie, de informaţii clare. „Din surse oficiale”.
Știți de ce fac asta, de ce au schimbat modelul de comunicare către dumneavoastră? Pentru că adună greu datele, asta ne spun surse corect informate din rândul autorităților. Și le e foarte greu să găsească contactele.
În cea mai grea încercare prin care trece România de la al doilea război mondial încoace, oamenii au nevoie de autorităţi care să inspire încredere.
De specialişti care nu se contrazic cu OMS-ul şi între ei, dacă spirtul e sau nu dezinfectant.
De un premier care, atunci când se pregăteşte să vorbească naţiunii despre criză, din izolarea auto-impusă, nu începe discursul bagându-ne pe toţi în ceaţă, cu o criză la instalaţia de sonorizare.
Oamenii au nevoie de un preşedinte care, atunci când anunţă decretarea stării de urgenţă, nu lasă să treacă 48 de ore pentru speculaţii despre ce va fi.
Ca să ieşim cu bine din încercarea asta, avem nevoie de un miracol. Adică, de nişte conducători lucizi.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1ea277d80f3366c59738b9c09d66e137.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d5e812b9ed3804e3639a773048404a06.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ab8889c88ca02721a5966d79b1090596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7354424bcf636cdf4abf2fd37b5c6784.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ee69c35211d26987bf72f8b6b198cd13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a05a02536454c1aa0b6107697ca2e8fb.jpg)
Eugen Tomac, premier desemnat
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9dcd37e26d2fce60542f4dd745fa97c8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f14c3a914fed0cdb318ed4981199e6a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_5ef7e2bed92b855ed70ef423eabf04b9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_9652b78b50253d84242bc29f4afa1984.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36305994d75d20b25a9231423e8c5e2a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_06e99fb019c39dd78b05f4c09d8b4c0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b0f0d5d850d56400c5c640a9672381f5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_7ed68088be60e826b8e834d95c3a1039.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b80879934c3485e2076810075562aa6d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b8490a93f2199508e58dfa0c8b10c725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d66a9984f21286cc1e478d06769009bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_918feb79eeb3831615024bb794eadd9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_ca335a4cd978f0bee6add825c5949e2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_ecd223e72b36d1eba50c6af847935a44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_08eb11f596b5276adf8fa74dc6bce4a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_850bfdc8547430f11281941b12aed30a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f4ae2f1c6767ccf6365c603b2d249b22.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d233fa60385fa954603354bfd3dee005.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/dominic-fritz-presedinte-usr-foto-cristian-otopeanu-e1773091470964.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-eugen-tomac-desemnat-prim-ministru-4-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/iuliana-si-nicoleta-luciu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/f-charm-emanuel-ion-beraria-h.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_50869690891742c473922c7c9b429c1e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dea73a799da8736e366aea9305b79fb0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_1a04f7abe3a06d3325568766f4db84c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-balanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-scorpion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-sagetator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-capricorn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/catedrala-sf-petru-pavel-sankt-petersburg.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/06/ziua-invatatorului-se-sarbatoreste-pe-5-iunie.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/retete-de-prajituri-cu-capsuni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sos-de-usturoi-verde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/moment-explozie-drona-constanta1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/new-project-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/raed-arafat-drona-port-constanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/drona-maritima-constanta-port-5iunie2026-explozie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/digi-romania-e1488789645761.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilustratie-strada2-pensionari-tineri-in-parc--foto-vlad-chirea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-nicusor-dan--foto-facebook.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.