Pentru că carte!

Ni s-a luat de intelectuali, să mor dacă vă mint. Cu ce-s ei mai presus? Duceţi-ne-n gară, că ne suim şi noi în tren! Adică vorba vine, că tot în bemveu o ardem, doar nu suntem tâmpiți.

A! Fiindcă am pronunţat cuvântu’: cică începe iar testu’ Pisa. Turnu’ ăla de dă să cadă. Păi, dacă n-a căzut în 100 de ani sau când l-au făcut greşit, cu sclavii și cu faraonii, înseamnă că merge și-așa. Stă? Stă! Chiar vrem  geografie în spațiu, să ne ia copilaşii de cap?

Deschidem cartea, fără s-o forţăm. Cartea vieţii în democraţie, cum s-ar zice. Cu ce ne-am ales? Cu nişte unii. Care, din cinci în cinci ani, ies pe interval, se dau crocanţi, cică să votăm răul cel mai mic, că binele cel mai mare e dus cu pluta pe conductă. Ne-a dat vreodată cineva ceva? Ne-am luat singuri, pân-am căzut pe mandat.

Ce nu-i bine?! Nu trebuie să aibă şi această Românie ca şefu’ puterii un băiat de traseu, mai bengos? Unu’ de la peluză, că de la tribuna oficială a tot avut.

Speranţa? Speranța e mereu pe trotuaru’ de vizavi. Tot frumoasă, tot ameţită, da’ cam terminată. Dacă-și mai ia un scurt, e ultimul.

Să ne aşezăm gândurile în ordine zic, ca şeptarii în careu, la banana poker: punem rău-n faţă şi votăm Nicuşor. E om şi el, chiar dacă ştie tabla înmulţirii fără calculator. Dar însă v-aţi gândit ce-o să dea la breakingnews? „O ţară de analfabeţi funcţional votează un olimpic!” 

Pentru ce? Decât pentru că carte?