Premierul are nas pentru presă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mă mir că presa noastră, atentă la toate mișcările și declarațiile guvernanților și politicienilor, n-a relatat o întâmplare „mai mult decât ciudată”, care ar fi făcut o audiență foarte mare. Probabil că avalanșa zilnică de știri pe care o înfruntă ziariștii noștri le-a abătut atenția. Totuși, au trecut mai bine de două luni de la această întâmplare și nu găsesc nicio motivație pentru tăcerea care s-a așternut asupra subiectului, de parcă ar fi fost comparabil cu dovezile pe care autoritățile trebuiau să le prezinte publicului, pe baza cărora au anulat alegerile prezidențiale din decembrie 2024.
În dimineața zilei de 25 septembrie, Lucian Zvorișteanu, realizatorul pastilei „Știrea zilei” de la televiziunea T44, se trezi destul de devreme și scoase un fornăit pe buze: „Brrr...”. Asta făcea „întotdeauna la trezire”, de când împlinise vârsta de 57 de ani. Spera ca fornăitul matinal, generat de stresul pe care îl trăia la televiziune, după cum îi explicase medicul de familie, să dispară după ce se va pensiona, dar asta avea să se întâmple abia peste opt ani.
Lucian Zvorișteanu se spălă cu apă rece pe față, își șterse obrajii și fruntea cu prosopul și se uită în oglindă pentru a-și examina coșul care îi apăruse cu o zi înainte pe nas. Coșul acesta îi provocase alte griji, pentru că nu putea fi ascuns cu pudră la filmarea pastilei „Știrea zilei”. Își frecă ochii cu prosopul și constată că nasul îi dispăruse. Sângele i se opri în vine și se holbă ca să vadă mai bine: în locul nasului era un loc neted, cu două orificii. Își pipăi cu degetele locul, își scutură capul și se ciupi de obraji, cu gândul să se trezească din coșmar. Degeaba, „nasul nu era la locul său”.
Omul se îmbrăcă în grabă și coborî din bloc, cu gândul să fugă la spitalul de urgență pentru a semnala dispariția nasului. Dar ce putea să-i facă medicul, de vreme ce îi lipsea nasul? Își acoperi fața cu un șervețel de hârtie, „de parcă i-ar fi curs sânge”. Ar fi avut nevoie de o batistă, dar de când divorțase, nu mai folosea.
Intră în prima cafenea din drum ca să se uite în oglinda din toaletă. Se privi cu sfială: „Dracu’ știe ce-i asta! O porcărie! Măcar de-ar fi ceva în locul nasului, dar așa... nimic.” Se gândi să sune la 112 și să anunțe dispariția. Dar cum să fie crezut de operator? Chestie de încredere! Apoi se gândi să-l sune pe purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne - orice vedetă de televiziune are fir direct cu purtătorul sau cu vreun polițist de rang înalt. Atâtea știri de fapt divers sunt deversate în capul populației, având drept sursă poliția! Dar nasul său nu era un fapt divers!
Zvorișteanu traversă strada și intră în farmacie, de unde cumpără la repezeală cinci măști sanitare. Pe una și-o montă pe față cu mare greutate - se dezobișnuise de când nu mai purta mască în pandemie -, dar niciun pensionar de la coadă nu-l observă fără nas; oamenii erau nervoși pentru că farmacista îi anunțase că nu funcționează platforma digitală a Casei de Sănătate.
Omul se întoarse în cafenea, comandă o cafea și se așeză la o masă. Nu contenea să-și pipăie nervos locul unde îi fusese, cu o zi înainte, nasul. În așteptarea cafelei, o știre TV despre premierul țării îi atrase atenția pe plasma de deasupra barului. Ridică privirea și descoperi îngrozit că nasul său se afla pe fața înaltului demnitar. Cum ajunsese nasul său la premier? „Mi-a furat nasul!”, se înfurie Zvorișteanu.
Este momentul să spunem câteva cuvinte despre Lucian Zvorișteanu, astfel încât ziariștii care au neglijat această întâmplare să poată vedea ce fel de om este acest coleg de breaslă. De mai bine de cinci ani, realiza pastila „Știrea zilei” la T44, o televiziune cu o audiență zilnică de 1.000 de telespectatori, conform sondajelor. Nu suferea din cauza acestei audiențe mai mici decât numărul locatarilor de pe strada sa. Până atunci, în cei 20 de ani de presă, trecuse prin mai multe redacții, dar nu-și făcuse un nume cunoscut precum liderii noștri de opinie. Practic, putea să bată toată ziua mall-urile din oraș, dar n-ar fi fost oprit de vreun trecător: „Vă salut, domnule Zvorișteanu! Îmi place cum combateți, nu vă lăsați!”
Într-adevăr, la „Știrea zilei”, ziaristul îi critica pe cei de la putere, într-un soi de discurs avântat, dar fără argumente. Îl critica pe președinte, pe premier, pe miniștri, pe politicieni, dar critica lui avea mai degrabă retorica unui „cetățean turmentat”, deși Zvorișteanu era abstinent. Așa îl ironizase un amic: că vorbește ca un „cetățean turmentat”. Dar să nu amestecăm „borcanele literare”!
Zvorișteanu abia aștepta să împlinească vârsta de pensie. Se resemnase că nu va ajunge un mare realizator TV, ca să fie chemat de România TV sau Antena 3 CNN. Se bucura totuși că nu făcea parte din tagma ziariștilor-ospătari, care prestează la comanda clienților; că nu era un propagandist care luptă pentru o cauză (progresistă sau suveranistă) și nici ziarist acoperit, să le ia dracu’ de Servicii! Îi critica pe cei de la putere cum îl ducea mintea, pentru că ăsta era rolul presei: să critice. Mai mult, Zvorișteanu se afla într-o adâncă depresie pentru că, de trei luni, nu-și mai primise salariul. Patronul televiziunii T44 era în pragul falimentului și căuta un finanțator căruia să-i vândă postul, șușoteau gurile din redacție.
Nasul său, pe care îl descoperise pe figura premierului, îl descurajă. Cum să sune la biroul de presă din Palatul Victoria și să ceară ca premierul să-i înapoieze nasul? Vreau nasul înapoi! Mai întâi trebuia să aducă dovezi că nasul îi aparține. Din trei surse, așa cum îi stă bine unui ziarist. Cum să-i dea premierul nasul înapoi, când guvernul condus de acesta le ia banii românilor prin taxe și impozite? Nimic din ce ia guvernul nu mai dă înapoi. Lucian Zvorișteanu se tot frământă cum să reintre în posesia nasului, până se hotărî să se ducă la redacție. Chiar și fără nas.
Ciudat, foarte ciudat, colegii l-au primit cu obișnuita rutină și n-au băgat de seamă că îi lipsea nasul, deși își scoase masca ostentativ, pregătit să plângă și să-și scrie demisia. Ce hal de realizator TV putea să apară fără nas în fața camerelor de luat vederi? Ar fi o minune ca moderatorilor și vedetelor noastre TV să le crească nasul la câte minciuni debitează în fiecare seară. Dar un moderator să apară fără nas, într-o seară - acesta este un nonsens! Era hotărât să-și dea demisia, adio pensie!, doar la supermarket se va putea angaja, pentru că acolo nu va mirosi alimentele alterate.
Surpriza a fost că patronul îi dădu două vești bune: salariile restante îi intraseră în cont și, peste jumătate de oră, premierul urma să vină în studioul T44 pentru un interviu. L-a desemnat pe Zvorișteanu să-l realizeze. Între aceste două vești bune nu exista nicio legătură, deși unii ar fi speculat (jurnalistic) că partidul premierului finanțase apariția TV. Se știe că partidele de la putere finanțează televiziunile, dar în acest caz nu avem nicio dovadă. Banii n-au miros!
Lucian Zvorișteanu realiză interviul cu premierul, adresându-i întrebări tăioase, dar justificate și documentate, iar audiența televiziunii urcă la vreo 2.000 de persoane. Drept recompensă pentru prestație, după discuția televizată, Zvorișteanu își recăpătă nasul. A apreciat generozitatea premierului și nu l-a mai criticat la „Știrea zilei”.
Își luă nerăbdător nasul, împachetat în șervețel, și încercă să și-l lipească pe față. N-a mers. Atunci se duse la spitalul de urgență și, după cinci ore de așteptare, primi următorul răspuns: „E imposibil. Mai bine rămâneți așa, căci altfel ar putea fi și mai rău”. Zvorișteanu strigă ca să-l audă toți pacienții plătitori de CASS: „Guvernul ne ia și pielea de pe noi! Acum să rămân fără nas, definitiv? Medicul îl sfătui să-și pună nasul într-un borcan cu spirt, peste care să toarne două lingurițe de vodcă și oțet cald. Un coleg de redacție îi propuse să-și scoată nasul la licitație...
Zvorișteanu se culcă în acea noapte cu nasul sub pernă. Nu avem nicio informație despre ce-a fost în sufletul său sau ce-a visat în acea noapte.
Tot felul de tâmpenii apar în presa noastră. Unele nu seamănă deloc cu realitatea. Același nas care a fost, pentru o zi, la Palatul Victoria a revenit la locul său, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, adică între obrajii ziaristului Zvorișteanu. A doua zi dimineața, omul nostru se trezi cu nasul în locul știut. Nu avea niciun coș; îl admiră în oglindă. N.V. Gogol are dreptate: „Orice s-ar spune, asemenea tărășenii se întâmplă pe lume. Rar, dar se întâmplă”.
Nota 1: Acest text a fost inspirat de lectura nuvelei „Nasul” de N.V. Gogol, din volumul „Mantaua”, traducerea Emil Iordache, Editura Polirom, 2007.
Nota 2: Textul nu este un pamflet și nici un fake news.
Foto: imagine realizată cu ajutorul AI
